Editorial // Șoimul, Patriarhul și Sanitarul

Astăzi ne-am putea pomeni cu introducerea unui nou embargo rusesc la exportul vinurilor.

„Spre sfârșitul zilei de marți va fi luată decizia finală, deja sistemică. Nu exclud că marți vom anunța despre suspendarea livrărilor”, a declarat șeful „Rospotrebnadzor”, Ghenadi Onișcenko. Ce-i aia decizie sistemică cunoaștem deja din 2006. Este vorba de sistarea totală a livrărilor, adică de embargo.

Mai întâi vine Rogozin care o face pe băiatul rău, apoi vine Patriarhul Kiril cu un mesaj mai diplomatic, dar în aceeași direcție. Încununează această combinație simplă și aparent eficientă (cum cred, probabil, rușii) declarația lui Onișcenko. Să așteptăm până diseară ca să vedem ce ne va spune acesta până la urmă. Motivul invocat îl cunoaștem - brusc s-au depistat substanțe toxice în vinul nostru. Motivul adevărat tot îl cunoaștem.

Nu cred că ar trebui să așteptăm vești bune, pentru că Rusia nu a cedat în doi ani de negocieri niciun dolar din prețul la gaz Ucrainei frățești. Darămite nouă. Nu cred că Rusia va merge mai departe, până la închiderea robinetului de gaz. Prea negativă ar fi reacția internațională. Dar că vom rămâne cu vinul acasă este foarte probabil. Trebuie să fim pregătiți de acest scenariu. Lovitura este una grea, nu și mortală. Data trecută a fost mult mai greu, când exportul a scăzut de la 235 de milioane de dolari în 2005 la 4 milioane de dolari în 2007. Acum exportul nostru în Federația Rusă constituie doar 48 de milioane de dolari (vezi graficul).

Lecția din 2006 ne-a mobilizat și ne-a impus diversificarea piețelor de desfacere. Este exact ceea ce trebuie să facem și acum. Guvernul trebuie să fie pregătit și să aibă câteva scenarii de depășire a eventualei crize. Vinificatorii vor trebui susținuți de stat, în primul rând, financiar, ținând cont de experiența negativă din 2006 când mulți producători au falimentat. Dar și să contribuie la promovarea pe piețe noi. Poate e timpul să le introducem ambasadorilor noștri criterii de performanță economică (de exemplu, creșterea exportului în țara respectivă)?

Cea mai proastă soluție în aceste condiții este dacă vom ceda presiunilor. Pentru că cedările nu rezolvă nimic. Chiar de la aeroporturi (dacă e să admitem că interesele au fost politice, și nu strict pecuniare). O știm deja. De aceea vom fi impuși să alegem. Să ne lăsăm măguliți de un preț mai mic la gaz și promisiunea de deblocare a embargoului (care oricum va fi folosit ori de câte ori va fi nevoie) sau să ne continuăm parcursul anunțat, fiind conștienți că vom suporta și anumite pierderi.

Prietenii tăi merită să știe ASTA!