Stiri
Editorial // Moldoveni sau români? Fără punctum
Editorial
19.07.2013
08:56
1535
1535
Vizita președintelui României, Traian Băsescu, dincolo de semnificațiile politice, a ațâțat disputele identitare tradiționale.
Reacțiile politicienilor au fost tot tradiționale și, în fond, speculative. Fapt ușor explicabil, dacă e să ținem cont de clivajele geopolitice Est-Vest, atestate de toate sondajele de opinie și că electoratul se repartizează aproximativ în părți egale.
Politicienii au făcut uz de fraze tari care, în opinia lor, prind la electoratul propriu. Astfel, liderul comuniștilor a făcut chiar o paralelă a vizitei lui Băsescu cu cea a lui Antonescu. Argumentul invocat a fost cifra 17, adică 17 iulie. Nu știu cine i-a sugerat această paralelă istorică (care, de fapt, nu-i nici paralelă, nici perpendiculară), dar i-a făcut un deserviciu mare lui Voronin. Pentru că, dacă până acum aveam un specialist în numerologie pre nume Ghimpu, cu obsesia cifrei 13 și reputația de politician mai puțin adecvat, iată că liderul celui mai mare partid de opoziție îi urmează calea. Cei care îl consiliază ar trebui să ia în calcul și succesele liberalilor, ca să-și mai tempereze iluziile viitoarei victorii zdrobitoare la alegeri.
Miza pe electoratul rusofon este explicabilă și a fost dintotdeauna exploatată de comuniști. Să ne amintim că, anterior, Voronin a mai numit România imperiu, iar drapelul - fascist. Ceea ce nu l-a împiedicat deloc să apeleze la ajutorul lui Băsescu în 2005, care l-a ajutat să devină președinte. Scriam pe atunci că a iubi sau a nu iubi România (ca și orice altă țară) nu poate constitui obiectul politicii externe a unui stat. Relația cu țara vecină trebuie să fie bună prin definiție. Cu atât mai mult că nu e o țară vecină oarecare. Aici nu voi dezvolta tema, fiindcă e mult prea complexă.
De așa-zișii moldoveniști nici nu ar merita să pomenim. Dacă vor să scrie în alfabet chirilic și să aibă un vocabular egal ca volum cu cel al lui Elocika Șciukina, n-au decât. I-aș sfătui să deschidă capota automobilului și să ne spună pe moldovenește ce văd ei acolo.
Unioniștii sunt și ei o specie deosebită. Dacă pornești de la argumentul de bază că Republica Moldova e un stat falit din start și numai (re)unirea ne poate salva, atunci nu trebuie să te ocupi de politică în general, cel puțin, aici. De fapt, rezultatul electoral al acestor partide e unul relevant. Ca și faptul că liberalii au renunțat la propagarea directă a acestei idei.
Și totuși, suntem noi în stare să depășim acest antagonism identitar care ne bântuie, amplificat și exploatat cinic de politicieni? Unii chiar afirmă că, dacă nu rezolvăm problema identitară, nu ne putem mișca înainte și asta ar fi cauza tuturor relelor. E o scuză bună. Problema e că ea nu poate fi rezolvată, cel puțin, acum. Deoarece argumentele istorice nu țin – aceleași evenimente sunt interpretate de pe poziții diametral opuse de oponenți. Dacă pentru unii e eliberare, pentru ceilalți e ocupație. Nu ne putem înțelege nici pe 1812, nici pe 1918, nici pe 1940. Totul se interpretează în funcție de ideologia împărtășită. De aceea insist că istoria nu este știință, cel puțin la noi, și argumentele istorice nu pot fi invocate. Poate, peste ani, ne vom învăța să fim mai puțin părtinitori.
Dar acum imaginați-vă că excludem temele identitare-istorice-lingvistice din discursul politicienilor. Cu ce rămân? Problemele economice, bunăstarea populației, impozitarea etc. Vă imaginați asemenea dezbateri electorale? Eu nu. De aceea, temele vor fi exploatate în continuare. Ori de câte ori va veni Băsescu sau Rogozin, electoratul va fi divizat în ai noștri și ai voștri, iar politicienii vor specula. Pentru că asta le aduce dividende ușoare.
Aș sugera să anunțăm un moratoriu. Să acceptăm lucrurile ca atare. State sunt două. Este un fapt care nu poate fi nici contestat și nici schimbat într-o perspectivă previzibilă. Limba este una (dacă în Constituția din 1994 acest lucru era stipulat, numărul speculanților se diminua până la dispariție). Restul să lăsăm să le rezolve generațiile următoare, mai puțin îndoctrinate. Iar noi să ne apucăm de construirea statului. Pentru că, deocamdată, suntem doar un teritoriu…

Stiri relevante
06.09.2013
09:44
4063
Editorial // Rogozin, polița logică pentru indeciziile cronice
06.09.2013
08:40
3612
Editorial // BEM și fata popii
05.09.2013
09:32
3984
Editorial // Despre porci și țări, și oameni
03.09.2013
12:01
3445
Editorial // Meteorologul Rogozin
30.08.2013
10:34
3419
Editorial // De-a Cuvintele...
30.08.2013
10:02
1871
Editorial // LIMBA NOASTRĂ cea Română, Moldovenească, De stat, Alta (subliniați varianta corectă)
27.08.2013
14:21
1533
Editorial // De-a Independența...
27.08.2013
11:18
1819
Editorial // MAMA MĂ-SII DE PARADIGMĂ
23.08.2013
09:17
1658
Editorial // Tu vrei două? Două mere?! Și să le mănânci la școală?!?
22.08.2013
11:44
1599
E UȘOR A SCRIE VERSURI…
19.08.2013
08:49
1388
Editorial // To be(i), or not to be(i)?
16.08.2013
10:26
1555
Editorial // Nopți albe contra zile negre
06.09.2013
09:44
06.09.2013
08:40
05.09.2013
09:32
03.09.2013
12:01
30.08.2013
10:34
30.08.2013
10:02
27.08.2013
14:21
27.08.2013
11:18
23.08.2013
09:17
22.08.2013
11:44
19.08.2013
08:49
16.08.2013
10:26
Top stiri
15.09.2026
12:19
12
Harry și Meghan și-au retras copiii de la școala britanică după doar două zile, din motive de securitate
15.09.2026
12:15
28
EXERCIȚII MILITARE // Rezerviștii Armatei Naționale, chemați din nou la instruire. Aceștia se vor antrena pe tehnică și armament nou
15.09.2026
12:13
64
Ministru britanic: Guvernul trebuie să țină cont de avertismentele dezvoltatorilor de IA
15.09.2026
12:06
156
Fregată rusă, acuzată că a lansat două rachete de semnalizare spre un elicopter danez. Ambasadorul Rusiei, convocat la MAE al Danemarcei
15.09.2026
12:06
139
ULTIMA ORĂ // Interceptări în DOSARUL numerelor de înmatriculare neutre: „Discuția începe de la 100 000 de lei”. Cum funcționa schema de la ASP și Vamă
15.09.2026
11:49
204
O femeie de 82 de ani a ajuns în comă după ce ar fi fost împunsă de un berbec. A fost transportată cu elicopterul SMURD
15.09.2026
11:31
291
RECORD // Prag psihologic depășit: Motorina comercializată în R. Moldova sare pentru PRIMA dată de 35 de lei/litru din cauza tensiunilor globale. Ce se întâmplă cu STOCURILE
15.09.2026
11:23
353
Schemă ilegală la ASP și Vamă: Peste 100 de vehicule înmatriculate fraudulos cu plăcuțe neutre și un prejudiciu de 23 de MILIOANE de lei statului
15.09.2026
10:55
223
Peste 42.000 de persoane se opun construirii unui complex de centre de date Microsoft lângă Leeds
15.09.2026
10:48
280
88% dintre decesele din Republica Moldova sunt cauzate de boli netransmisibile. În septembrie se desfășoară campania națională de prevenire
15.09.2026
10:37
293
Conferința Națională de Pediatrie de la Poiana Brașov va reuni peste 550 de participanți în 2026
15.09.2026
10:22
324
Donald Trump Jr. confirmă că omul de afaceri rus Umar Kremlev a finanțat festivitățile de după nunta sa
15.09.2026
10:12
261
Peste 3 500 de persoane vor participa la Săptămâna Europeană a Sportului, în perioada 19-27 septembrie
15.09.2026
09:54
258
Un nou centru de cercetare din Sheffield promovează dezvoltarea responsabilă a inteligenței artificiale
15.09.2026
09:09
440
Procurorul general demisionar al Ucrainei, Ruslan Kravcenko, și soția sa ar fi fugit din țară după scandalul de corupție
15.09.2026
09:07
332
Trei cazuri de transportare nedeclarată a bijuteriilor, monedelor și figurinelor din argint, documentate la Aeroportul Chișinău
15.09.2026
08:32
450
Prima cameră cu inteligență artificială din Regatul Unit, instalată pentru a depista întoarcerile periculoase în U
15.09.2026
07:28
497
Trump califică temerile privind siguranța inteligenței artificiale drept o „farsă” și respinge noi măsuri de protecție
15.09.2026
06:50
506
Kim Jong Un promite sprijin neclintit pentru Rusia și numește războiul Moscovei „sacru”
15.09.2026
06:45
533
Avioanele NATO au doborât o dronă intrată în spațiul aerian al Lituaniei; Polonia își securizează spațiul aerian
15.09.2026
05:00
508
Inteligența artificială: cum funcționează, unde este folosită și de ce ridică îngrijorări
15.09.2026
01:30
572
UE propune reguli noi pentru social media: copiii sub 15 ani ar putea avea acces doar cu implicarea părinților
15.09.2026
00:27
719
Un britanic și-a drogat și violat soția timp de peste 20 de ani. Alți 12 bărbați sunt acuzați că au agresat-o sexual
15.09.2026
00:13
784
Rusia suspendă livrările de gaze către Armenia, pe fondul răcirii relațiilor cu Moscova
14.09.2026
23:50
590
Prognoza meteo pentru 15–21 septembrie 2026
15.09.2026
12:19
15.09.2026
12:15
15.09.2026
12:13
15.09.2026
12:06
15.09.2026
12:06
15.09.2026
11:49
15.09.2026
11:31
15.09.2026
11:23
15.09.2026
10:55
15.09.2026
10:48
15.09.2026
10:37
15.09.2026
10:22
15.09.2026
10:12
15.09.2026
09:54
15.09.2026
09:09
15.09.2026
09:07
15.09.2026
08:32
15.09.2026
07:28
15.09.2026
06:50
15.09.2026
06:45
15.09.2026
05:00
15.09.2026
01:30
15.09.2026
00:27
15.09.2026
00:13
14.09.2026
23:50
Actualitate
Parteneri
Stiri
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Horoscopul zilei 08.09.2026
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri