EDITORIAL // Ambiguitatea strategică de la Chișinău ar fi putut continua la nesfârșit, dacă invazia Rusiei în Ucraina n-ar fi sunat ora despărțirii apelor. Norocul R. Moldova a fost că, la 24 februarie, avea un guvern proeuropean și pe Maia Sandu
4971
Întrucât geografia scrie istoria, R. Moldova, învecinată cu Ucraina și România, și-a găsit la Kiev și București cele două ancore naturale pentru politica ei regională. Ucraina e scutul R. Moldova contra revizionismului rusesc, așa cum România e națiunea-soră care tractează obiectivul de a pune Chișinăul pe harta Uniunii Europene, scrie fostul ministru de Externe al României, Theodor Baconschi, într-un editorial pentru Libertatea.
Deceniile scurse de la momentul declarării independenței R. Moldova (1991) au putut exaspera o întreagă generație de moldoveni, împărțită între pauperitate, emigrație și resemnare. Tânărul stat a trecut prin repetate crize de identitate, iar societatea civilă de peste Prut s-a divizat între „moldoveniști”, „unioniști” și „filoruși”, proiectând în parlamentul țării forțe politice greu de armonizat.
Pe de altă parte, aparatul propagandei rusești – infiltrat prin oligarhi și mercenari în instituțiile publice și mass-media – a întreținut un climat de corupție, șantaj și dezinformare toxic adăugat provocărilor lansate din enclava separatistă Transnistria.
Aparent, principalul clivaj care alimentează viața politică și legislativă a R. Moldova era acela clasic, dintre Est și Vest. În realitate, partidele reprezentând cele trei direcții menționate mai sus au jucat pe rând la două capete, simulând ba dragostea pătimașă față de UE, ba loialitatea față de interesele imperiului rus, aflat la fața locului, cu mici întreruperi, încă din 1812. Așa cum se întâmplă în celelalte cinci state ale Parteneriatului Estic – cu excepția Belarus, practic anexată de Moscova – ambiguitatea strategică de la Chișinău ar fi putut continua la nesfârșit, dacă invazia masivă a Rusiei în Ucraina n-ar fi sunat ora despărțirii apelor.
Norocul Republicii Moldova a fost că, la 24 februarie 2022, avea un guvern cu adevărat proeuropean și o președintă – doamna Maia Sandu – capabilă să înțeleagă că eroismul Ucrainei, trezirea la realitate a Occidentului și slăbirea Rusiei constituie momentul ideal al deschiderii unui alt destin istoric. Unul definit nu prin jumătăți de măsură și numere de iluzionism reformist, cât prin negocierea efectivă a proximei aderări la UE, convergența economică și energetică dintre R. Moldova și România și stabilirea unui parteneriat de durată cu SUA.
Orice observator lucid va fi de acord că această schimbare de macaz geopolitic depinde de soarta războiului ruso-ucrainean. Dacă Ucraina cade, se partajează teritorial și lasă Rusia ca o pacoste amenințător profilată asupra întregii Europe, atunci partida se va termina, odată mai mult, în termenii unei tragedii colective.
Orice alt scenariu este însă de natură să consolideze direcția Vest a R. Moldova, la pachet cu Ucraina renăscută din propria cenușă. Important e că, deși fragilă și vulnerabilă, R. Moldova și-a ales tabăra, curajos și consecvent, făcându-și aliați de durată printre marile puteri ale lumii libere, care și-au trimis ritmic reprezentanții la Chișinău, tot așa cum președinta Maia Sandu a devenit respectată în toate capitalele euroatlantice, unde este primită cu brațele deschise. Nu e vorba despre un balet diplomatic al bunelor intenții, ci despre asistență concretă, așa cum s-a văzut și zilele trecute, când secretarul de stat american, dl Antony Blinken, s-a aflat în vizită oficială la Chișinău.
Partida nu e jucată, pentru că Rusia va continua să saboteze ieșirea definitivă a R. Moldova din sfera ei de influență și exploatare, însă oamenii Moscovei din tânăra republică sunt compromiși politic și chiar penal, care fugari, care ridicoli.
Pentru alegerile prezidențiale din toamnă, vestea bună e recentul anunț făcut de primarul capitalei, ex-socialistul Ion Ceban, că nu va participa la competiția prezidențială din toamna anului curent. Nu știu ce l-a determinat pe dl Ceban să o ajute implicit pe dna Maia Sandu: poate „oleacă” de răbdare moldovenească, dublată de intuiția corectă că, în următorii zece ani, numai politicienii care vor lucra eficient și sincer pentru integrarea europeană vor mai avea un cuvânt de spus pe scena politică de la Chișinău.
Adevărul e că, în ultimii doi ani, R. Moldova s-a maturizat politic și diplomatic atât de rapid, încât clasa politică de pe Dâmbovița a renunțat, în raporturile bilaterale, la faimosul ton paternalist cu care se obișnuise. Psihologia relației dintre cele două state românești a intrat în etapa pragmatismului inerent și a pașilor mari, parcurși în chipul cel mai firesc. Tonul acela fals, de exercițiu pionieresc festiv, cu multe declarații sentimentale și ambiții nerealiste, rămase în sertarele guvernamentale, aparține, din fericire, trecutului. Concluzia de moment e că, dacă Ucraina rezistă și dna Maia Sandu obține un nou mandat prezidențial, știm ce avem de făcut pe ambele maluri ale Prutului și vom profita de circumstanțele excepționale în care ne aflăm, pentru a transforma regiunea noastră într-un „hub” democratic, prosper și bine apărat.
33
Experți în tutun și nicotină acuză Comisia Europeană de dezinformare privind produsele fără fum și cer corectarea poziției oficiale
03.03.2026
21:52
51
X taie banii creatorilor care postează clipuri AI despre războaie fără etichetare clară
03.03.2026
21:10
252
Atacurile cibernetice, armă-cheie pentru SUA și Israel în războiul împotriva Iranului
03.03.2026
20:36
234
Vremea în Republica Moldova se răcește ușor noaptea, dar rămâne blândă ziua – 04.03.2026
03.03.2026
20:23
295
Fondul Elliott pariază 1 miliard de dolari pe Pinterest și pe creșterea bazată pe inteligență artificială
03.03.2026
20:10
294
Audible lansează abonamentul „Standard” mai ieftin, cu audiobook lunar și acces nelimitat la selecții, pentru a contracara ofensiva Spotify pe piața de audiobookuri
03.03.2026
18:47
327
Apple lansează noile MacBook Air și MacBook Pro cu cip M5 optimizate pentru inteligență artificială
03.03.2026
17:42
360
Apple lansează noile monitoare Studio Display și Studio Display XDR cu Thunderbolt 5 și ecrane 5K Retina
03.03.2026
16:52
397
Carolina Novac: Femeile lider, esențiale pentru tranziția verde și modernizarea sectorului energetic
03.03.2026
16:33
481
Campania „Fii PRO! Alege să fii Profesor!” promovează cariera didactică în rândul tinerilor la Comrat
03.03.2026
21:10
53
Atacurile cibernetice, armă-cheie pentru SUA și Israel în războiul împotriva Iranului
03.03.2026
20:36
88
Vremea în Republica Moldova se răcește ușor noaptea, dar rămâne blândă ziua – 04.03.2026
03.03.2026
20:23
228
Fondul Elliott pariază 1 miliard de dolari pe Pinterest și pe creșterea bazată pe inteligență artificială
03.03.2026
20:10
238
Audible lansează abonamentul „Standard” mai ieftin, cu audiobook lunar și acces nelimitat la selecții, pentru a contracara ofensiva Spotify pe piața de audiobookuri
03.03.2026
18:47
282
Apple lansează noile MacBook Air și MacBook Pro cu cip M5 optimizate pentru inteligență artificială
03.03.2026
17:42
315
Apple lansează noile monitoare Studio Display și Studio Display XDR cu Thunderbolt 5 și ecrane 5K Retina
03.03.2026
16:52
368
Carolina Novac: Femeile lider, esențiale pentru tranziția verde și modernizarea sectorului energetic
03.03.2026
16:33
458
Campania „Fii PRO! Alege să fii Profesor!” promovează cariera didactică în rândul tinerilor la Comrat
03.03.2026
15:48
429
R. Moldova își consolidează poziția de hub energetic regional prin Coridorul Sudic de Gaze
03.03.2026
15:20
416
MEC lansează consultări publice pentru noua Concepție a disciplinei „Limba străină I și II” în învățământul general
03.03.2026
15:09
739
Toată planeta așteaptă vestea din Iran. CNN a scris despre decizia care va schimba totul pentru SUA
03.03.2026
15:02
415
Bacalaureat 2026: 781 de candidați vor susține examenul în regim de externat, cu centre specializate stabilite de CNE
03.03.2026
14:58
381
Studiu Institutul Pasteur: expunerea controlată la microbi ar putea preveni alergiile respiratorii și astmul prin „memorie” imunitară în plămâni
428
MAME 2, noul proiect pentru modernizarea agriculturii și integrarea fermierilor moldoveni pe piețele UE
03.03.2026
14:21
669
Cine ar vrea haos pe 25 martie? Culisele unui protest ,,apolitic" ticsit de personaje controversate și interese obscure
03.03.2026
13:23
493
Euroguidance formează 25 de specialiști pentru a integra instrumentele europene în consilierea în carieră din învățământul profesional tehnic
03.03.2026
13:12
481
Ministerul Educației impune universităților un regulament unic pentru prevenirea și combaterea hărțuirii sexuale
03.03.2026
10:57
594
Șofer de 23 de ani din Edineț, fără permis și băut la volanul unui Mercedes, condamnat la 2 ani și jumătate de închisoare după ce a refuzat testarea alcoolscopică
03.03.2026
10:55
647
Femeie de 67 de ani din Chișinău, condamnată la 13 ani de închisoare pentru omor la o masă de pomenire
03.03.2026
10:19
519
OPORTUNITATE, FOTO // Romanian Real Estate Forum 2026 deschide noi perspective de investiții pentru capitalul moldovenesc
03.03.2026
09:21
528
Programul FCA alocă 340 milioane lei pentru 358 de afaceri agricole micro și mici, cu credite în lei la dobândă fixă de 5,1% anual
03.03.2026
08:34
581
Horoscopul zilei 03.03.2026
03.03.2026
03:07
906
Americanii dezinstalează în masă ChatGPT după acordul cu Departamentul Apărării, rivalii de la Claude urcă pe primul loc în App Store
03.03.2026
03:06
682
Stripe lansează un nou instrument de billing care transformă costurile cu modelele de AI în sursă de profit pentru startup-uri
03.03.2026
02:09
735
OpenAI, prinsă între Pentagon, Anthropic și jocurile politice de la Washington în lupta pentru controlul asupra inteligenței artificiale
Vremea în Republica Moldova se răcește ușor noaptea, dar rămâne blândă ziua – 04.03.2026
Fondul Elliott pariază 1 miliard de dolari pe Pinterest și pe creșterea bazată pe inteligență artificială
Audible lansează abonamentul „Standard” mai ieftin, cu audiobook lunar și acces nelimitat la selecții, pentru a contracara ofensiva Spotify pe piața de audiobookuri
Apple lansează noile MacBook Air și MacBook Pro cu cip M5 optimizate pentru inteligență artificială
1 MDL
1 EUR
20.22
1 USD
17.23
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














