FOTO // Echipa Partidului „ȘOR” din raionul Orhei continuă investițiile în infrastructura rutieră. Localnicii din Pohorniceni spun că au așteptat zeci de ani să fie RENOVAT drumul principal din sat
2727
Echipa Partidului „ȘOR” din raionul Orhei a dat startul renovării unuia dintre drumurile principale din satul Pohorniceni, care zeci de ani a fost într-o stare dezastruoasă. Liderul formațiunii Ilan Șor și reprezentanții formațiunii sale susțin că investițiile în infrastructura rutieră, dar și dezvoltarea localităților rurale, în general, reprezintă o prioritate. Și asta pentru a le oferi acestora o perspectivă și pentru a-i convinge pe cei plecați în străinătate să revină acasă, se arată într-un comunicat de presă al formațiunii parlamentare.
Localnicii spun că au așteptat zeci de ani renovarea acestui drum. „Ne era foarte greu să ne deplasăm pe acest drum. Atât adulții, cât și copiii întâmpinau dificultăți, atunci când mergeau la școală sau grădiniță”, a spus o locuitoare a satului Pohorniceni.
„De când sunt mică, am umblat prin noroi pe acest drum și am tot sperat că va fi renovat ba de către un primar, ba de către altul și nimeni nu a mai făcut nimic. Cu ajutorul lui Ilan Șor, mergem acum pe asfalt”, a adăugat o pensionară.
„Anterior, acest drum era groaznic. Lângă poarta mea, era o văgăună unde, după fiecare ploaie, se aduna multă apă, care ajungea în curte. Era imposibil să mergi pe drum. Și așa m-am chinuit de când eram mică. Le mulțumim tuturor celor care au renovat acest drum! Le mulțumim în special dlui Ilan Șor și primarului, care își dau străduința pentru sat”, a menționat o altă pensionară din Pohorniceni.
Potrivit primarului satului Pohorniceni, Ianec Corobciuc, drumul renovat este calitativ și de durată. „Exprimăm mulțumiri Consiliului raional Orhei pentru susținere. În bugetul local nu am avut bani suficienți pentru renovarea drumurilor. Noi am alocat 630 de mii de lei, iar din bugetul raional, au fost alocați aproximativ 400 de mii de lei. Satul nostru este asfaltat în proporție de 30%. Trei ani la rând, renovăm câte o porțiune de drum. Anul acesta am reușit să reparăm un drum mai lung. Sperăm că, în următorii ani, să avem drumuri bune în tot satul”, a precizat primarul Ianec Corobciuc.
În context, președintele Consiliului raional Orhei, Dinu Țurcanu, a reiterat că dezvoltarea tuturor localităților din raionul Orhei și nu doar reprezintă o prioritate. „Suntem bucuroși și mândri că am reușit să implementăm încă un proiect de anvergură, la Pohorniceni, una dintre localitățile cu mari perspective din raionul Orhei. Crearea condițiilor decente de trai în localitățile rurale este o prioritate”, a menționat Dinu Țurcanu.
Recent, reprezentanții Partidului „ȘOR” au prezentat Strategia de dezvoltare a raionului Orhei, pentru anii 2022-2027, care prevede modernizarea a câte 14 localități pe an. Mai exact, vor fi renovate instituțiile de învățământ, Centrele medicilor de familie, Casele de Cultură, vor fi amenajate spațiile verzi etc.
Liderul Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, a dat asigurări că, în doar câțiva ani, raionul Orhei va deveni un raion de vis. „Satele Moldovei sunt depopulate nu doar pentru că nu au locuri de muncă mai bine plătite, ci pentru că în multe dintre acestea nu ai siguranță, condiții normale în școli și grădinițe, acces la apă, canalizare și drumuri asfaltate. Eu și echipa mea, însă, ne dorim normalitate în toate, o infrastructură publică modernă și pe toți cetățenii acasă. Iată de ce, de ani buni, investim în proiecte vitale pentru oameni. Vrem să le oferim satelor și micilor localități șansa dezvoltării. Trebuie să înțelegem faptul că, dacă toate localitățile vor fi prospere, cu toții vom avea de câștigat. Am spus și repet, în doar câțiva ani, raionul Orhei va deveni un raion de vis. Cu încredere și speranță, vom schimba lucrurile în bine în toată țara”, este mesajul transmis de Ilan Șor.
Aproape 80% din drumurile din orașul Orhei, inclusiv toate cele principale, au fost reparate. De asemenea, au fost amenajate mai multe curți de bloc. În ceea ce privește raionul Orhei, echipa lui Ilan Șor a construit mai multe proiecte de infrastructură. Cel mai mare, de la destrămarea URSS încoace, este drumul Susleni-Jora de Mijloc, care are o lungime de aproape 10 kilometri.
23.03.2026
18:38
119
FBI avertizează: hackeri ai regimului iranian folosesc Telegram pentru a spiona disidenți și jurnaliști la nivel global
23.03.2026
18:09
108
Masa rotundă la Ungheni: calificările din învățământul profesional, racordate la standardele europene și cerințele pieței muncii
23.03.2026
17:46
196
Consiliul Național de Securitate întărește lupta împotriva criminalității transfrontaliere și a traficului de droguri, arme și ființe umane
23.03.2026
17:43
214
Mii de profesori au contribuit la noile concepții ale disciplinelor școlare elaborate de Ministerul Educației și Cercetării
23.03.2026
17:35
203
Helion, startupul de fuziune susținut de Sam Altman, negociază vânzarea de energie către OpenAI
23.03.2026
16:42
269
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, anunță accelerarea integrării Republicii Moldova în piața energetică europeană la EBA Business Outlook
23.03.2026
15:36
358
Maia Sandu, către mediul de afaceri: „Nu mai trăim într-o lume a stabilității, ci a incertitudinii. Cuvântul-cheie este adaptare”
23.03.2026
14:06
392
Avocat recidivist din Chișinău, condamnat pentru escrocherie cu „expertize” judiciare fictive
23.03.2026
13:07
430
MEC lansează concurs național pentru dotarea cu laboratoare moderne de chimie și fizică în liceele din țară
23.03.2026
12:09
445
Începe pretestarea națională pentru examenele de absolvire a gimnaziului și liceului, sesiunea 2026
23.03.2026
18:38
72
FBI avertizează: hackeri ai regimului iranian folosesc Telegram pentru a spiona disidenți și jurnaliști la nivel global
23.03.2026
18:09
71
Masa rotundă la Ungheni: calificările din învățământul profesional, racordate la standardele europene și cerințele pieței muncii
23.03.2026
17:46
186
Consiliul Național de Securitate întărește lupta împotriva criminalității transfrontaliere și a traficului de droguri, arme și ființe umane
23.03.2026
17:43
203
Mii de profesori au contribuit la noile concepții ale disciplinelor școlare elaborate de Ministerul Educației și Cercetării
23.03.2026
17:35
198
Helion, startupul de fuziune susținut de Sam Altman, negociază vânzarea de energie către OpenAI
23.03.2026
16:42
262
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, anunță accelerarea integrării Republicii Moldova în piața energetică europeană la EBA Business Outlook
23.03.2026
15:36
352
Maia Sandu, către mediul de afaceri: „Nu mai trăim într-o lume a stabilității, ci a incertitudinii. Cuvântul-cheie este adaptare”
23.03.2026
14:06
384
Avocat recidivist din Chișinău, condamnat pentru escrocherie cu „expertize” judiciare fictive
23.03.2026
13:07
425
MEC lansează concurs național pentru dotarea cu laboratoare moderne de chimie și fizică în liceele din țară
23.03.2026
12:09
442
Începe pretestarea națională pentru examenele de absolvire a gimnaziului și liceului, sesiunea 2026
23.03.2026
12:00
419
Ministerul Educației și Cercetării dă startul concursului de proiecte studențești 2026, cu finanțare de până la 350.000 lei pentru fiecare inițiativă
23.03.2026
11:32
455
Chișinăul, epicentrul inovației în robotică: Finala FIRST LEGO League Challenge Moldova 2026 a desemnat echipa RoboRangers campioană națională
23.03.2026
09:29
520
Doi militari în termen, prinși consumând droguri în unitatea militară, condamnați la muncă în folosul comunității
535
Influencerița care a pornit din dormitor, acum nominalizată la Podcastul Anului la National Influencer Awards
23.03.2026
09:23
544
Maia Sandu convoacă Consiliul Național de Securitate pentru a discuta măsuri împotriva criminalității transfrontaliere
23.03.2026
08:47
525
Horoscopul zilei 23.03.2026
23.03.2026
08:40
576
ULTIMA ORĂ // Consiliul Național de Securitate se întrunește la Președinție. Ce măsuri vor fi anunțate de Maia Sandu pentru contracararea riscurilor la frontieră
22.03.2026
21:51
680
Startupul american Cursor își recunoaște noul model de programare ca fiind construit pe baza Kimi 2.5 de la chinezii Moonshot AI
22.03.2026
19:05
1124
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 23–29 martie 2026
22.03.2026
17:41
782
Startupul Delve, acuzat că ar fi mințit sute de clienți despre respectarea GDPR și HIPAA, folosind „dovezi fabricate” și auditări formale
22.03.2026
14:17
887
În culisele laboratorului Trainium al Amazon: cipul care provoacă dominația Nvidia și atrage OpenAI, Anthropic și Apple
22.03.2026
09:32
855
Tokenii de AI, noul „al patrulea pilon” al compensației pentru ingineri sau doar o cheltuială mascată pentru companii?
22.03.2026
08:35
858
Horoscopul zilei 22.03.2026
21.03.2026
20:49
916
Cer mohorât, fără ploi, în Republica Moldova – duminică, 22 martie 2026
21.03.2026
16:48
1109
Revoluția energiei de fuziune: cum funcționează „puterea stelelor” și ce startup-uri vor să o aducă în rețea
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.15
1 USD
17.41
1 RON
3.95
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40









Inapoi














