Două decenii de Proces Bologna: Republica Moldova marchează 20 de ani de integrare în Spațiul European al Învățământului Superior și se pregătește să găzduiască Conferința Ministerială EHEA 2027
1353
Republica Moldova și România vor organiza, în perioada 26-27 mai 2027, la Iași și Chișinău, Conferința Ministerială a Spațiului European al Învățământului Superior (EHEA), unul dintre cele mai importante evenimente internaționale dedicate educației universitare. La această reuniune vor participa miniștrii educației din cele 46 de state membre EHEA, împreună cu lideri ai organizațiilor internaționale și experți de talie mondială, prezenți în cadrul Forumului Global de Politici, astfel încât vor fi reprezentanți din aproximativ 80 de țări.
În acest context, la 27 aprilie, la Chișinău, Ministerul Educației și Cercetării a organizat o conferință dedicată marcării a 20 de ani de la aderarea Republicii Moldova la Procesul de la Bologna. Evenimentul a avut drept scop discutarea transformărilor prin care a trecut învățământul superior național în această perioadă și conturarea direcțiilor viitoare de dezvoltare ale sistemului universitar.
Republica Moldova a aderat la Procesul de la Bologna în 2005, în cadrul Conferinței Ministeriale de la Bergen. Acest moment a marcat începutul unui amplu proces de reforme structurale, concepute pentru a alinia sistemul universitar național la standardele europene și pentru a-l face mai competitiv la nivel internațional.
De-a lungul celor 20 de ani de participare, învățământul superior din Republica Moldova a trecut printr-o modernizare profundă. Aceasta s-a bazat pe principii europene de calitate, transparență și cooperare internațională și a vizat atât structura studiilor, cât și modul de funcționare a instituțiilor de învățământ superior.
Printre cele mai importante realizări se numără:
- implementarea sistemului de credite transferabile (ECTS) și introducerea structurii pe trei cicluri de studii – licență, master, doctorat;
- dezvoltarea Cadrului Național al Calificărilor și racordarea lui la standardele europene, pentru a asigura comparabilitatea și recunoașterea calificărilor;
- instituirea mecanismelor moderne de asigurare a calității, inclusiv crearea Agenției Naționale de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare;
- creșterea mobilității academice și extinderea recunoașterii internaționale a diplomelor obținute în Republica Moldova;
- consolidarea autonomiei universitare și modernizarea guvernanței instituțiilor de învățământ superior.
Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a subliniat în cadrul conferinței importanța parcursului european al țării și rolul esențial pe care l-a avut Procesul Bologna în acest demers.
„Republica Moldova este astăzi mai aproape de Uniunea Europeană, după un parcurs început cu mult înainte de a deveni țară asociată, iar ulterior țară candidată. Astăzi ne este mai ușor la Ministerul Educației și Cercetării datorită eforturilor depuse pentru modernizarea învățământului superior. Procesul de la Bologna este atât despre credite transferabile, mobilitate academică, cât și despre valori: cooperare internațională, solidaritate și încrederea că, atunci când oameni bine intenționați lucrează împreună, totul devine posibil”, spus Dan Perciun.
Ministrul a evidențiat, totodată, că organizarea Conferinței Ministeriale EHEA din 2027 reprezintă o recunoaștere a progreselor realizate de Republica Moldova. Este, în același timp, o oportunitate strategică pentru a consolida rolul țării în arhitectura educațională europeană și pentru a promova experiențele de reformă ale sistemului universitar național.
La rândul său, Secretarul de Stat al Ministerului Educației și Cercetării, Adriana Cazacu, a vorbit despre reformele implementate de sistemul universitar din Republica Moldova. „Aderarea Republicii Moldova la Procesul de la Bologna a fost un moment de cotitură pentru întreg sistemul de învățământ superior. Am trecut de la un model rigid la unul flexibil, centrat pe student, conectat la standardele europene și orientat spre calitate. Astăzi vorbim despre un sistem care oferă mai multe oportunități de mobilitate, programe de studii comparabile la nivel internațional și mecanisme solide de asigurare a calității. În același timp, rămâne esențial să continuăm aceste reforme și să consolidăm în continuare integrarea în Spațiul European al Învățământului Superior”.
Procesul de la Bologna este o inițiativă de cooperare între țările europene, având ca obiectiv crearea unui sistem de învățământ superior compatibil, comparabil și de înaltă calitate în întreaga Europă.
Lansat oficial în 1999, prin semnarea Declarației de la Bologna, acest proces a pus bazele Spațiului European al Învățământului Superior (EHEA). În acest cadru, universitățile din diferite țări funcționează după principii comune, ceea ce facilitează recunoașterea studiilor și mobilitatea studenților și a cadrelor didactice.
Procesul de la Bologna promovează valori esențiale, precum cooperarea internațională, încrederea reciprocă între sisteme educaționale și deschiderea către schimbul de idei și bune practici.
Pentru țările participante, inclusiv Republica Moldova, acest proces a însemnat modernizarea universităților și o integrare mai profundă în spațiul educațional european, contribuind la creșterea atractivității învățământului superior și la extinderea perspectivelor pentru studenti și cadrele universitare.
23.06.2026
09:46
49
Procurorul General Alexandru Machidon felicită funcționarii publici cu ocazia zilei lor profesionale
23.06.2026
09:23
40
Examen de calificare cu teste unice pentru 1.870 de elevi din colegii și centre de excelență, organizat în 17 centre externe la nivel național
23.06.2026
08:46
257
Horoscopul zilei 23.06.2026
23.06.2026
08:18
262
Sentință așteptată în dosarul foștilor membri ai Comitetului de Creditare al Băncii de Economii, acuzați de prejudicierea băncii cu 3 miliarde de lei
22.06.2026
20:42
473
Marti, 23 iunie 2026: caniculă moderată, cu ploi de vară în nordul Republicii Moldova
22.06.2026
18:39
547
România își împărtășește la Ialoveni experiența în fonduri europene și infrastructură pentru a sprijini aderarea Republicii Moldova la UE
22.06.2026
18:24
725
UE confirmă la Bruxelles viitorul european al Republicii Moldova și accelerează negocierile de aderare
22.06.2026
17:39
554
Maia Sandu, mesaj ferm la Summitul UE – Republica Moldova: viitorul țării este în Uniunea Europeană
22.06.2026
17:36
553
Maia Sandu la Bruxelles: Summit Moldova–UE confirmă că viitorul țării este în Uniunea Europeană
491
Cod galben de caniculă pentru 23.06.2026
23.06.2026
08:46
57
Horoscopul zilei 23.06.2026
23.06.2026
08:18
111
Sentință așteptată în dosarul foștilor membri ai Comitetului de Creditare al Băncii de Economii, acuzați de prejudicierea băncii cu 3 miliarde de lei
22.06.2026
20:42
452
Marti, 23 iunie 2026: caniculă moderată, cu ploi de vară în nordul Republicii Moldova
22.06.2026
18:39
519
România își împărtășește la Ialoveni experiența în fonduri europene și infrastructură pentru a sprijini aderarea Republicii Moldova la UE
22.06.2026
18:24
701
UE confirmă la Bruxelles viitorul european al Republicii Moldova și accelerează negocierile de aderare
22.06.2026
17:39
534
Maia Sandu, mesaj ferm la Summitul UE – Republica Moldova: viitorul țării este în Uniunea Europeană
22.06.2026
17:36
538
Maia Sandu la Bruxelles: Summit Moldova–UE confirmă că viitorul țării este în Uniunea Europeană
475
Cod galben de caniculă pentru 23.06.2026
22.06.2026
12:56
663
Depozit clandestin de armament descoperit într-un bloc din Chișinău: contrabandist trimis în judecată, riscă până la 17 ani de închisoare
22.06.2026
09:57
593
MEC rezervă cote speciale și burse de merit pentru elevii și tinerii de etnie romă începând cu anul 2026–2027
22.06.2026
09:44
654
Guvernul Republicii Moldova și Mastercard pornesc un program pe 5 ani pentru modernizarea economiei digitale și extinderea plăților electronice
22.06.2026
08:43
642
Escroc din Bălți, condamnat în lipsă la 4 ani și o lună de închisoare pentru trafic de influență la examene auto
22.06.2026
08:05
634
Horoscopul zilei 22.06.2026
21.06.2026
18:27
1063
Vreme caldă și în mare parte stabilă în Republica Moldova, 22–28 iunie 2026
21.06.2026
14:27
1211
Alertă cod galben de caniculă pentru 22.06.2026
21.06.2026
07:53
1279
Horoscopul zilei 21.06.2026
20.06.2026
20:49
1600
Vreme stabilă și caldă în Republica Moldova, duminică 21 iunie 2026
20.06.2026
14:53
1880
Sondaj global: Vietnam, India și Filipine în fruntea simpatiei pentru America, în timp ce aliații occidentali se răcesc față de SUA
20.06.2026
08:16
1554
Horoscopul zilei 20.06.2026
19.06.2026
20:58
1894
Sâmbătă, 20 iunie 2026: mai cald și în mare parte senin în Republica Moldova
19.06.2026
17:51
2092
Polițiștii chinologi ai IGP, premiați de Ziua Internațională a Chinologului pentru misiunile alături de câinii de serviciu
2103
BEI și UE finanțează cu 60 de milioane de euro modernizarea școlilor și spitalelor din Moldova: „Încă un pas spre servicii publice mai bune”
19.06.2026
16:57
1999
BEI investește 40 de milioane de euro pentru modernizarea a 20 de școli din Republica Moldova
19.06.2026
16:47
2475
Din 6 iulie, fermierii pot cere plăți directe pentru laptele vândut în semestrul II din 2025
Horoscopul zilei 23.06.2026
Sentință așteptată în dosarul foștilor membri ai Comitetului de Creditare al Băncii de Economii, acuzați de prejudicierea băncii cu 3 miliarde de lei
Marti, 23 iunie 2026: caniculă moderată, cu ploi de vară în nordul Republicii Moldova
România își împărtășește la Ialoveni experiența în fonduri europene și infrastructură pentru a sprijini aderarea Republicii Moldova la UE
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.61
1 RON
3.85
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39






Inapoi














