09:41:42 02.02.2026
Stiri

Și-a recunoscut vina pentru tentativa de a mitui antrenoarea echipei moldovenești de fotbal

Anticorupție 01.10.2013 09:46 Vizualizări1858
Și-a recunoscut vina pentru tentativa de a mitui antrenoarea echipei moldovenești de fotbal

Procuratura Anticorupţie a finalizat și remis instanței de judecată cauza penală de învinuire a directorului unei școli sportive din Anenii Noi şi a unui membru al Asociaţiei Presei Sportive. Cei doi sunt învinuiți de dare de mită și riscă până la șapte ani de închisoare.

Potrivit procurorilor, în iulie curent, învinuiţii au încercat să influenţeze rezultatele meciului de fotbal feminin „Under 17” între selecţionatele Moldovei şi Letoniei, care urma a fi disputat pe 4 august curent în cadrul Campionatului Europei. Învinuiţii i-ar fi propus antrenoarei echipei moldoveneşti de fotbal să organizeze pierderea meciului în faţa adversarilor, la o diferenţă de două goluri, prin modificarea planului tactic al meciului şi a componenţei selecţionatei.

Pentru aceasta, potrivit probelor acumulate, inculpaţii i-ar fi promis antrenoarei lotului naţional opt mii de dolari, banii însă nu au reuşit să ajungă la destinaţie, cei doi fiind reţinuţi de procurori şi ofiţerii Centrului Naţional Anticorupţie.

Directorul școlii sportive din Anenii Noi și-a recunoscut vina, iar jurnalistul sportiv şi-a recunoscut doar parţial vina.

Autor: Galina Munteanu
Stiri relevante
Top stiri
02.02.2026 07:55 88 Horoscopul zilei 02.02.2026
01.02.2026 08:42 712 Horoscopul zilei 01.02.2026
31.01.2026 08:40 1059 Horoscopul zilei 31.01.2026

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.12 1 USD 16.84 1 RON 3.95 1 RUB 0.22 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte