UTIL // Vrei să cumperi produse lactate! IATĂ de trebuie să ȘTII
5116
Atunci când doriți să cumpărați lapte sau produse lactate, există pericolul ca acestea să nu fie într-o stare bună, iar comercianții să vă „ademenească" cu mirosuri, coloranți care să de-a senzația de proaspăt. În acest context, Agenția pentru Protecția Consumatorilor vine cu un șir de recomandări despre cum ați putea deosebi produsele lactate proaspete de cele alterate, mai ales acum, în perioada caldă a anului.
Laptele
Laptele are culoare albă cu nuanţă slab gălbuie, nuanţă care se accentuează în cazul laptelui cu un conţinut sporit de grăsime. Alte nuanţe de culori ale laptelui (roz, albastru, roşu etc.) denotă fie că animalul de la care s-a recoltat laptele a fost bolnav, fie că intenţionat s-a falsificat.
Gustul laptelui normal, proaspăt, este dulceag, iar în cazul pasteurizării sau fierberii, capătă un gust specific de „fiert". Laptele mai poate avea gust sărat, amărui etc., care se datorează prezenţei unor bacterii, care au infectat laptele.
Mirosul laptelui este specific, plăcut, puţin pronunţat. Când laptele are un început de alterare, mirosul devine slab acrişor sau chiar neplăcut, când alterarea este avansată.
Laptele absoarbe foarte uşor mirosurile străine, mai ales dacă este păstrat într-un vas sau ambalaj deschis.
Laptele nu se recomandă a fi folosit în stare crudă (nepasteurizat) şi trebuie fiert foarte bine, menţinându-l pe foc 3-5 min. după primul clocot, deoarece prin lapte se pot transmite aşa boli ca: tuberculoza, antraxul, holera, salmoneloza, infecţii stafilococice şi streptococice etc.
Termenul de valabilitate este cel stabilit de producător și trebuie înscris pe ambalajul individual. Verificați data fabricației marcată pe capac, pungă, cutie și dacă produsul se încadrează în termenul de valabilitate.
Produse lactate acide
Produse lactate acide (iaurt, lapte acru, chefir etc.) sunt cele care se obţin în urma dezvoltării unor microorganisme specifice. Aceste produse au o importanţă deosebită în alimentaţia oamenilor datorită valorii nutritive specifice a lor.
Aceste produse trebuie să fie compact sau fin dispersate, consistenţa cremoasă sau fluidă, fără eliminare de zer sau bule de gaze, dulce-acrişor în funcție de tipul produsului.
Principalele neconformităţi care se pot întâlni la aceste produse ţin de gust şi de miros (gust acru pronunţat, gust de mucegai sau de drojdie, gust şi miros rânced sau oţetit), de aspect şi de consistenţă (consistenţă moale, filată).
Smântână
Aspectul şi consistenţa smântânii trebuie să fie omogenă, slab vâscoasă, fără aglomerări de grăsime sau substanţe proteice, culoarea - albă sau cu nuanţe gălbui, neadmiţându-se alte culori. Gustul şi mirosul plăcut, dulciu sau slab acrişor, aromat.
Neconformităţile smântânii se manifestă prin: gust amar, acru, de furaje, metalic, de brânză, de săpun, uleios, de seu, de drojdie etc.
Uneori, procurând smântână neambalată de producător, se întâlnesc cazuri când ea este falsificată cu făină, amidon sau iaurt prin omogenizare. Smântâna falsificată are aspect mat, semne de coagulare, gust acru - specific iaurtului, sau gust făinos, de amidon.
Unt
Untul trebuie să fie de culoare alb-gălbui până la galben- pal, uniform în toată masa, cu luciu specific sau mat, fără impurităţi sau corpuri străine pe suprafață. În secțiune nu trebuie să prezinte picături vizibile de apă sau goluri de aer.
Mirosul este plăcut, aromat, caracteristic untului proaspăt, fără miros și gust străin (medicamente, mucegai, rânced, acru,).
Brânză
Brânza proaspătă de vaci este o pastă omogenă, fină, cremoasă, curată, fără scurgeri de zer, fără mucegaiuri şi impurităţi. Culoare brânzei trebuie să fie albă până la alb - gălbui și cu miros şi gust caracteristic (de fermentație lactică), fără miros și gust stăin.
Brânzeturi tari
Brânzeturile tari (caşcaval, brânza de Olanda) iniţial se verifică organoleptic: exteriorul bucăţilor să aibă o formă regulată, fără deformaţii, să fie curat, de culoare gălbuie, coaja netedă, fără fisuri, pete sau urme de mucegai. În cazul brânzeturilor cu coaja parafinată se verifică uniformitatea stratului de parafină. În secţiune miezul trebuie să fie omogen, cu consistenţa pastei corespunzătoare tipului de brânză (tare, puţin elastică, cauciucoasă, sfărâmicioasă sau nisipoasă etc.).
Gustul şi mirosul trebuie să fie caracteristice tipului respectiv de brânză.
Specialiștii de la protecția consumatorului recomandă cetățenilor ca în această perioadă să procure produse alimentare, mai ales cele uşor perisabile, cum ar fi ouăle, carnea şi peştele proaspăt, numai din locuri autorizate care asigură condiţiile igienico-sanitare specifice şi unde există certitudinea că aceste produse au fost supuse controlului respectiv.
În cazul în care ați depistat unele nereguli, să nu ezitați să sesizați Agenția pentru Protecția Consumatorului.
25.12.2017
17:23
01.06.2017
08:33
05.07.2016
12:45
31.08.2015
19:30
10.01.2015
14:10
03.08.2014
12:31
09.01.2014
12:48
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
10.11.2026
20:59
10.11.2026
19:56
10.11.2026
19:38
10.11.2026
18:54
10.11.2026
18:53
10.11.2026
18:14
10.11.2026
17:31
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
















