Dodon RECUNOAȘTE că a fost SALVAT de Europa și că Putin nu a contat prea mult în victoria PSRM
3323
Socialistul Igor Dodon, al cărui partid a acumulat 20.51% din voturi la alegerile din 30 noiembrie, recunoaște că astăzi nu avea să fie promotorul Uniunii Vamale în Parlament, dacă nu interveneau instituțiile internaționale. „Comunitatea internațională, dacă nu exercita presiuni, atunci noi urmam joia trecută să fim excluși din cursa electorală”, a declarat Dodon în cadrul unei emisiuni televizate.
Potrivit socialistului, fostul președintele al R. Moldova, Vladimir Voronin, și-a dorit cel mai mult ca PSRM să fie scos din cursa electorală. „Dacă obțineam 8,99%, atunci Voronin era imediat la Comisia Electorală Centrală și cerea ca să fim considerați bloc electoral și nu treceam pragul de 9%”, a menționat Dodon.
De asemenea, fostul comunist spune că poza cu Vladimir Putin nu a jucat rolul decisiv pentru ca PSRM să acumuleze puțin peste 20% din voturile moldovenilor. „Noi ne așteptam că vom lua peste 15%. Poate a avut influență poza cu Putin, dar nu decisivă, la fel cum nu a fost decisivă și scoaterea din cursa electorală a Partidului Patria”, a precizat acesta.
Astfel, Igor Dodon a promis că va solicita CEC și instituțiilor competente să fie alegeri repetate. „Au fost mai multe încălcări și, din acest motiv, vrem alegeri repetate. Sunt sigur că oamenii nu vor mai vota pe Șelin (liderul PSD) sau pe Popa (PCR), iar voturile vor ajunge la noi. Despre acest lucru îl voi informa și pe Tapiola (Pirkka Tapiola, șeful Delegației UE în R. Moldova - n.r.). Știți cine e Tapiola? E șeful delegației Comisiei Europene la Chișinău”, a mai adăugat socialistul.
22.05.2026
11:34
21.05.2026
11:45
12.03.2026
11:36
03.02.2026
10:49
27.01.2026
17:06
15.12.2025
14:27
26.11.2025
15:00
26.09.2025
15:44
24.09.2025
11:06
12.09.2025
10:45
25.07.2026
10:18
25.07.2026
10:10
25.07.2026
09:50
25.07.2026
09:20
25.07.2026
09:20
25.07.2026
08:49
25.07.2026
08:45
25.07.2026
08:20
25.07.2026
08:13
25.07.2026
06:11
25.07.2026
04:11
25.07.2026
03:19
25.07.2026
03:18
25.07.2026
01:34
25.07.2026
00:58
25.07.2026
00:54
25.07.2026
00:11
25.07.2026
00:05
25.07.2026
00:04
24.07.2026
23:58
24.07.2026
23:57
24.07.2026
23:55
24.07.2026
23:32
24.07.2026
23:17
24.07.2026
23:00
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră


















