Stiri

Dodon, „cele mai calde felicitări” pentru Iohannis: „Țin să aduc, în mod aparte, mulțumiri poporului român și domnului Iohannis personal pentru susținerea acordată Republicii Moldova în lupta împotriva răspândirii Covid-19”

Actualitate 13.06.2020 16:15 Vizualizări2724
Dodon, „cele mai calde felicitări” pentru Iohannis: „Țin să aduc, în mod aparte, mulțumiri poporului român și domnului Iohannis personal pentru susținerea acordată Republicii Moldova în lupta împotriva răspândirii Covid-19”

Președintele României, Klaus Iohannis, împlinește astăzi vârsta de 61 de ani, iar șeful statului Igor Dodon a ținut să-i transmită omologului de la București „cu o deosebită plăcere cele mai calde și sincere felicitări”.

„Îi doresc omologului meu român sănătate, bucurii, viață îndelungată și mult spor în activitatea de mare responsabilitate. Folosesc această ocazie pentru a exprima convingerea că relațiile de prietenie și cooperare existente între țările noastre vor cunoaște, prin eforturi comune, o dezvoltare dinamică, fortificându-se în albia firească a colaborării reciproc avantajoase, spre beneficiul ambelor state”, se arată în mesajul lui Igor Dodon.

De asemenea, președintele R. Moldova a ținut să mulțumească românilor pentru ajutorul în valoare de 3,5 milioane de euro oferit pentru combaterea pandemiei de COVID-19 și întâmpinat sub podul de la Telecentru.

„Totodată, țin să aduc, în mod aparte, mulțumiri poporului român și domnului Iohannis personal pentru susținerea acordată Republicii Moldova în lupta împotriva răspândirii Covid-19. Consider că scopul nostru comun rezidă în asigurarea securității și sporirea bunăstării cetățenilor”, cităm din același mesaj.

Autor: Ziarul National
Top stiri
Horoscopul zilei 31.10.2026 31.10.2026 12:36 456 Horoscopul zilei 31.10.2026

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.10 1 USD 18.04 1 RON 3.76 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 31.10.2026
Sondaj
Cum comentați proiectul Guvernului privind trecerea de la 32 de raioane la 3 regiuni mari (Nord, Centru, Sud)
Prietenii noștri