Dodon a RENUNȚAT la retorica sa privind FEDERALIZAREA R. Moldova? „Deși avem diferite viziuni cu guvernarea asupra multor subiecte…”
5038
Șeful statului Igor Dodon, un aprig susținător al federalizării R. Moldova, pare să fi renunțat, pentru moment, la această idee și declară că Președinția și actuala guvernare trebuie să facă front comun în ceea ce privește soluționarea diferendului trensnistrean. O declarație în acest sens a fost făcută astăzi, după întrevederea cu preşedintele în exerciţiu al OSCE, ministrul Federal pentru Europa, Integrare și Afaceri Externe al Republicii Austria, Sebastian Kurz.
„Reiterez faptul că procesul de soluționare a diferendului transnistrean trebuie să finalizeze prin reintegrarea Moldovei cu Transnistria, cea din urmă având un statut special în cadrul țării. Deși avem diferite viziuni cu guvernarea asupra multor subiecte de politica internă și externă, în ceea ce ține de reintegrarea țării pledez pentru o abordare în format comun și cooperare pentru a găsi soluții optime în beneficiul oamenilor de pe ambele maluri ale Nistrului”, a scris Dodon după întâlnirea cu oficialul OSCE.
Dodon speră că președinția austriacă a OSCE va contribui la impulsionarea procesului de negocieri cu privire la reglementarea diferendului transnistrean.
„Am transmis viziunea Președinției R. Moldova și pașii pe care îi propunem să fie înfăptuiți în viitorul apropiat. Abordarea urmează a fi de pachet: soluționarea a patru subiecte de importanță majoră pentru cetățenii de o parte și de altă parte a malurilor Nistrului”, a mai adăugat Dodon.
22.05.2026
11:34
21.05.2026
11:45
12.03.2026
11:36
03.02.2026
10:49
27.01.2026
17:06
15.12.2025
14:27
26.11.2025
15:00
26.09.2025
15:44
24.09.2025
11:06
12.09.2025
10:45
17.09.2026
03:00
17.09.2026
01:02
17.09.2026
00:07
16.09.2026
23:46
16.09.2026
23:19
16.09.2026
23:13
16.09.2026
22:52
16.09.2026
21:38
16.09.2026
21:29
16.09.2026
20:52
16.09.2026
20:46
16.09.2026
20:37
16.09.2026
20:10
16.09.2026
19:47
16.09.2026
19:29
16.09.2026
19:20
16.09.2026
18:49
16.09.2026
17:54
16.09.2026
17:50
16.09.2026
17:42
16.09.2026
17:40
16.09.2026
17:39
16.09.2026
17:30
16.09.2026
16:47
16.09.2026
16:29
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Guvernul confirmă indirect provocarea rusească. Drona trimisă spre Moldova a blocat spațiul aerian și avionul lui Zelenski
Ministrul Justiției, la conferința internațională a avocaților: cooperarea instituțională trebuie să se bazeze pe responsabilitate, respect și încredere
Horoscopul zilei 10.09.2026


















