FOTO // Documentarul „Șapte personaje în căutarea unui teatru”, semnat de Mircea Surdu, la aniversarea a 30-a a Teatrului Național „Eugene Ionesco”: „Teatrul a apărut în stradă. Nu știam ce ne așteaptă, nimic nu ne interesa, era o nebunie...”

„Certificatul de naștere” al Teatrului Național „Eugene Ionesco” (TEI) arată că această instituție de referință în cultura românească a împlinit 30 de ani de existență, după ce, pe 9 septembrie 1991, ministrul Culturii și Cultelor de atunci, regretatul Ion Ungureanu, semna actul de înființare a teatrului în R. Moldova.

Directorul TEI, Petru Vutcărău, a dezvăluit joi-seară, în cadrul unei festivități dedicate aniversării, care a adunat la un loc atât actori din prima pleiadă, cât și pe cei din trupa actuală, că, de fapt, Teatrul Național „Eugene Ionesco” se „năștea” cu un an mai devreme, în 1990, „în stradă” la Chișinău și pleca peste puțin timp în România, la Râmnicu Vâlcea.

Era vorba despre 15 suflete tinere, revenite din Moscova de la studii și trimise la Teatrul „Luceafărul” din Chișinău, unde „nu se întâmpla nimic”.

„De fapt erau două străzi, Veronica Micle colț cu Mihai Eminescu, și acolo era un local – „Fulgușor”. Acolo a început Teatrul „Eugene Ionesco”, „Cântăreața cheală” și de acolo a plecat la Râmnicu Vâlcea în 1990. Nu știam ce ne așteaptă, nimic nu ne interesa, era o nebunie, o pasiune... ziceți-i cum vreți”, a vorbit cu emoție cel care a fost în fruntea TEI în toți acești 31 de ani, alături de Ala Menșicov.

Numele „Eugene Ionesco”, personalitate încă în viață la acel moment, i-a fost sugerat lui Petru Vutcărăru de către Pavel Sabin, secretar literar la Teatrul „Luceafărul”.

„Urări Teatrului „Eugene Ionesco” din Chişinău! Multe succese şi piese foarte bune şi trăiască Chişinăul!…Bine că s-a dezbăirat şi s-a eliberat. În 1812, Chişinăul era sub dominaţia rusească. (…) Sunt fericit că la vârsta mea, la 82 de ani, am putut vedea ce nu puteam visa - Chişinăul liber”, îi spunea chiar Eugene Ionesco la telefon lui Petru Vutcărău în noiembrie 1991, care îl informa că teatrul ce îi poartă numele își propune să organizeze un Festival Internaţional - Bienala Teatrului „Eugene Ionesco”, unde vor fi jucate piesele domniei sale.

„Acest teatru s-a format din dragoste, din pasiune și din dorința de a face teatru, nimic altceva”, i-a felicitat ministrul Culturii, Sergiu Prodan, prezent la evenimentul de joi-seară de la TEI.

„Teatrul „Eugene Ionesco” este mai mult decât un teatru - este garanția securității noastre culturale, dacă tot e și ziua SIS-ului astăzi”, a adăugat primul director al TEI, Petru Corduneanu.

Lipsurile i-au purtat pe actori ulterior pe la Oradea și București, dar „încercarea cercului” (titlul unui documentar din anii '90 despre începuturile TEI, semnat de Alecu Deleu – n.r.) i-a trimis rapid înapoi la Chișinău.

Aceleași lipsuri au „hrănit” trupa ani întregi și în acest stat care nu-și mai găsea calea, dar numele TEI, frământat prin stradă sau subsoluri până la obținerea unui sediu, a răsunat de-atunci în multe colțuri ale lumii și continuă să-și bucure spectatorii și astăzi.

Din trupa inițială a teatrului, astăzi au mai rămas puțini actori la Teatrul Național „Eugene Ionesco”, iar jurnalistul Mircea Surdu, „martor” al evenimentelor care au marcat ascensiunea acestui teatru, este convins că povestea TEI-ului este, de fapt, istoria generației sale.

Din documentarul „Șapte personaje în căutarea unui teatru”, regia căruia a semnat-o, aflăm că unul dintre primii actori ai TEI a rămas la Râmnicu Vâlcea și nu mai e, altul e și astăzi la Oradea, un al treilea în Germania, altul în Irlanda de Nord, alții s-au lăsat de actorie etc.

„Haideți să vedem unde au ajuns aceste personaje, pentru că documentarul nu este, categoric, o istorie a Teatrului „Eugene Ionesco”. Este o istorie a generației noastre”, a declarat Mircea Surdu, directorul Studioului „Telefilm Chișinău”, înainte de premiera documentarului, prezentat în cadrul evenimentului festiv dedicat împlinirii a 30 de ani de la fondarea TEI.