Doctor EGO: „Avem în noi o ENERGIE de vindecare mai presus decât orice boală! Învață să o folosești”
5230
sursa: uti24.ro În fiecare dintre noi există o forţă mai presus decât orice boală. Ar fi de un folos uriaş să învăţăm să o folosim, pentru a ne recâştiga sănătatea.
Organismul nostru a fost creat pentru a se menţine sănătos de la sine, cu propriile-i puteri. În fiecare dintre noi există un doctor care ne tratează cu aceeaşi grijă şi bunăvoinţă, indiferent dacă avem sau nu asigurare de sănătate. Şi care este gata să ne sară în ajutor zi şi noapte, la sfârşit de săptămână ori în zilele de sărbătoare.
Numele lui? „Doctor Ego”, adică propriul nostru organism, poziţionat, de la natură, pe autoreglare şi capabil să vindece, cu propriile-i puteri, peste jumătate din totalitatea afecţiunilor acute cu care ne confruntăm. Dacă în urmă cu doar un deceniu, afirmaţiile acestea păreau poveşti, acum ele au fost dovedite.
„Da”, afirmă specialiştii, „vindecătorul” dinăuntrul nostru ştie să lipească oasele rupte, să regenereze celulele din piele, din sânge sau din ficat, să înlăture, cu ajutorul enzimelor reparatorii, defectele din ADN (substanţa ereditară). Adeseori, toate acestea funcţionează fără un ajutor activ. Sistemul imunitar învinge fără probleme o răceală sau o infecţie intestinală, atâta vreme cât noi îi oferim organismului odihna necesară.
Dar lucrurile stau cu totul altfel, în cazul problemelor acute de sănătate. Cei ce se luptă cu un colon iritabil, migrene, reumatism, alergii sau dureri de spate persistente ar face bine să-şi activeze ţintit forţele vindecătoare, respectând cele cinci strategii pe care vi le prezentăm mai jos:
1. Eliberaţi drumul vindecării
Pentru a ne activa forţele de autovindecare pe care le avem de la naştere fiecare din noi, e nevoie, înainte de toate, să dăm la o parte blocajele pe care singuri ni le punem în drum. Este vorba despre deprinderile greşite ale vieţii de zi cu zi, pe care nu le mai simţim ca nocive: fast-food-ul, lipsa de somn, fumatul sau excesul de alcool.
Cei ce dorm prea puţin, mănâncă în exces burgeri şi cartofi prăjiţi şi îşi menţin nivelul de stres ridicat anihilează complet capacitatea organismului de a se apăra şi autovindecarea este blocată. Printre recomandări, mai ales pentru supraponderali, se află şi porţiile mai mici în farfurie. Reducerea caloriilor este una dintre cele mai eficiente măsuri, capabile să activeze vindecarea, mai ales în cazul afecţiunilor cronice.
După cum arată studiile, reducerea caloriilor atenuează artroza, hipertensiunea, diabetul şi migrenele, permiţând mecanismelor reparatorii genetice să funcţioneze mai bine.
2. Găsiţi-vă propria cale medicală
Experienţa arată că drumul spre vindecare nu este nici drept şi nici previzibil. Este nevoie, adeseori, de răbdare şi de flexibilitate. Pentru că bolile grave nu pot fi eradicate doar prin puterea plantelor, a luminii sau a gândirii. Celor ce combină inteligent medicina alopată cu metode complementare, tratamente cu plante, medicina tradiţională chineză sau indiană, acupunctură, homeopatie, mişcare şi sport, li se deschid noi perspective. În multe cazuri, chiar şi simpla decizie de a lua frâiele vindecării în propriile mâini produce primii paşi spre vindecare.
Recomandare: Întrebaţi medicul de familie ce metode alternative aţi putea folosi şi profitaţi de experienţa altor pacienţi.
3. Ieşiţi din zona de confort
O mare parte din forţele de autovindecare funcţionează după o schemă pe care medicii o numesc „principiul reacţiei la stimuli”: un impuls din exterior, primit de organism, îi repune acestuia, încet-încet, în funcţiune forţa destabilizată. Acest impuls (de obicei este vorba de ceva care irită) este folosit de o mulţime de metode terapeutice: de la tratamentele cu apă caldă şi rece ale lui Kneipp, la acele înfipte în piele de acupunctori şi până la masajele musculare.
Şi puterea vindecătoare a mişcării funcţionează, parţial, după acest model. Activitatea fizică „împinge” dozat organismul să iasă din zona sa de confort. Succesele sunt, uneori, senzaţionale. Astmaticii „antrenaţi” fizic fac mai rar crize de sufocare, diabeticilor de tip 2 le scade nivelul glicemiei şi nevoia de insulină, iar persoanele cu depresii îşi recâştigă încrederea. Mişcarea ca medicament acţionează cu succes chiar şi în terapia anti-cancer. Mai ales în cazul cancerului intestinal, sportul reduce rata de mortalitate cu 30 de procente. Este mai mult decât s-ar putea spera de la chimioterapie.
4. Faceţi-vă aliaţi de nădejde
Relaţiile cu familia şi prietenii reduc numărul îmbolnăvirilor şi grăbesc regenerarea. Este o observaţie pe care o fac tot mai mulţi medici în legătură cu pacienţii lor. Persoanele cu forţe de autovindecare puternice se află, de regulă, într-un echilibru psihic şi social. Explicaţia o oferă psiho-neuro-imunologia, care se ocupă cu „colaborarea” dintre psihic şi imunitate.
„Implicat în relaţiile sociale şi neapăsat de spaime sau de stresul cronic, sistemul imunitar al organismului funcţionează, în mod evident, mai bine”, spun experţii.
Sprijinul vine şi din partea unor „susţinători” din alte „lumi”: Dumnezeu, Domnul Iisus Hristos, Maica Domnului. Sute de studii ajung la concluzia că oamenii care urmează regulat o practică spirituală au nevoie de mai puţine calmante după o operaţie, depăşesc mai repede o depresie sau se vindecă mai uşor după un atac de cord. Faptul că spiritualitatea acţionează ca un medicament are multe cauze. Stresul dăunător poate fi, de pildă, redus, dacă ne putem „delega” grijile, către o instanţă superioară. Şi trăirea transcendentală din timpul meditaţiei sau a rugăciunii reprimă neliniştile lumeşti şi durerile.
5. Acordaţi-vă pauze regulate de odihnă (refacere)
Medicul dinăuntrul nostru atinge forma maximă atunci când organismul îşi găseşte odihna. Relaxarea stimulează procese extrem de importante din trup. Irigarea cu sânge se ameliorează, iar procesele inflamatorii cedează. Şi pentru că infecţiile produc numeroase boli, de la arterioscleroză, infarct miocardic şi reumatism, până la intestinul iritabil, odihna şi relaxarea acţionează ca un remediu universal. Practicaţi consecvent respiraţiile urmărite mental şi luaţi-vă mai multe pauze de relaxare pe zi.
Atenţie! PATRU simptome care cer intervenţia medicului
Autovindecarea îşi are şi ea limitele ei. În cazurile următoare, trebuie consultat medicul:
* Febră: Dacă scade şi creşte brusc sau dacă ţine mai multe zile.
* Scăderea în greutate: Dacă se pierd peste 5% din totalul de kilograme în trei luni (involuntar).
* Dureri de spate: Dacă apar însoţite de febră şi paralizie (la picioare).
* Dureri de cap: Dacă sunt puternice, însoţite de febră, ceafă înţepenită sau de simptome neurologice (de ex. dereglarea vederii).
Sursa: uti24.ro
15.01.2019
11:03
6018
S-a vindecat de cancer folosind ulei de canabis
15.12.2018
13:00
4177
EFECTELE gândirii negative asupra sănătății!
13.12.2018
08:30
4929
CINCI rezoluții de Anul Nou recomandate de medici
12.12.2018
08:30
2726
Impactul condimentelor asupra sănătății tale
10.12.2018
14:38
4054
Lipsa de socializare îți poate afecta sănătatea
05.12.2018
17:04
3706
Mitul PROTEINELOR și consumul de carne
26.11.2018
14:39
2382
R. Moldova, statul din Europa care alocă cei mai puțini bani pentru SĂNĂTATE: Măsurile pe care trebuie să le întreprindă autoritățile pentru a redresa situația
14.11.2018
12:10
4259
MEDIC NATURIST // Alimentele vă vindecă, NU pastilele!
18.09.2018
13:19
2928
Ce beneficii au pentru sănătate NUCILE?
14.09.2018
08:20
2811
Fiecare contact cu APA înseamnă un minut în plus în viața noastră!
21.08.2018
09:30
2728
De ce este important SOMNUL pentru sănătate
08.08.2018
07:30
2451
Cinci investigații pe care este util să ți le efectuezi cel puțin o dată pe an
17.06.2026
20:40
465
Vreme mai răcoroasă și mai stabilă în Republica Moldova, joi 18.06.2026
17.06.2026
16:40
505
Guvernul accelerează îndeplinirea criteriilor economice de la Copenhaga pentru aderarea Republicii Moldova la UE
17.06.2026
15:47
480
Moldova marchează Ziua Mondială pentru Combaterea Deșertificării și a Secetei: investiții și măsuri pentru protejarea solului și a apei
17.06.2026
14:22
564
MEC dă startul înscrierilor la repartizarea 2026: tinerii profesori pot depune dosarele între 1 și 15 iulie și primi indemnizații de până la 375 de mii de lei
17.06.2026
13:41
610
Chișinău deschide calea zborurilor directe spre Regatul Arabiei Saudite: Guvernul dă start negocierilor pentru un nou acord aerian
17.06.2026
13:24
559
Guvernul aliniază la normele UE regulile pentru punerea pe piață a recipientelor simple sub presiune
17.06.2026
13:22
610
Guvernul taie birocrația pentru instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice și stimularea investițiilor în energie regenerabilă
17.06.2026
13:12
674
Moldova își formează nucleul de experți în proiectarea Caselor Pasive: 20 de specialiști instruiți, 15 certificați internațional pentru clădiri ultra-eficiente energetic
17.06.2026
12:37
618
Maia Sandu merge la Bruxelles pentru summitul Republica Moldova – Uniunea Europeană privind aderarea la UE
17.06.2026
12:29
501
USM formează practicieni în industriile creative: 107 studenți au absolvit „Multimedia Production Bootcamp” susținut de MEC
17.06.2026
12:03
608
Republica Moldova pornește primul inventar forestier național: imagine clară asupra pădurilor și gestionării lor durabile
17.06.2026
11:57
571
Guvernul extinde atribuțiile mediatorilor comunitari pentru romi și lansează formarea profesională continuă
17.06.2026
11:18
731
Guvernul întărește lupta împotriva spălării banilor: instrucție unică și rol extins pentru SPCSB în supravegherea sistemului financiar
17.06.2026
09:39
620
Falsă clarvăzătoare din Chișinău, condamnată la 9 ani de închisoare după ce a înșelat două femei prin „ritualuri și farmece”: prejudiciu de peste jumătate de milion de lei
637
Guvernul lansează consultări publice pentru pachetul legislativ care impulsionează economia digitală și comerțul electronic în Republica Moldova
17.06.2026
08:13
583
Horoscopul zilei 17.06.2026
16.06.2026
21:27
781
Ziua Antreprenorului 2026: bilanțul proiectului „UE pentru IMM-uri” – 377 de afaceri sprijinite, peste 5 600 de locuri de muncă și noi instrumente de finanțare pentru antreprenorii din Moldova
16.06.2026
20:51
720
Miercuri, 17 iunie 2026: vreme mai caldă și instabilă în Republica Moldova
16.06.2026
17:05
896
MEC pregătește directorii de școli și grădinițe pentru management performant în educația multilingvă prin Școala de vară
16.06.2026
14:32
966
Bazinul de înot al USM, modernizat cu sprijinul Ministerului Educației, redeschis pentru studenți și publicul larg în centrul Chișinăului
16.06.2026
09:51
1032
Ministerul Energiei prezintă rezultatele record ale Moldelectrica în 2025: profit, investiții majore și fiabilitate ridicată a sistemului energetic
16.06.2026
09:26
1006
Tânăr de 23 de ani din Chișinău, condamnat la 16 ani de închisoare pentru omorul mamei sale profesoare
16.06.2026
08:14
926
Horoscopul zilei 16.06.2026
16.06.2026
00:12
1353
Maia Sandu: Republica Moldova deschide la Luxemburg negocierile UE pe capitolele-cheie ale „Valorilor fundamentale”
15.06.2026
20:49
1285
Vreme mai caldă și mai senină marți, 16.06.2026, în Republica Moldova
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
20.20
1 USD
17.42
1 RON
3.86
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39

Inapoi














