DOC // Un vicepreședinte al Parlamentului cere Procuraturii și MAI-ului dosare PENALE pe numele lui Leancă, Drăguțanu, Candu și Arapu: „Cel puțin neglijență crasă în serviciu”
1981
Președintele Comisiei parlamentare de anchetă privind elucidarea circumstanțelor devalizării sistemului bancar, vicepreședintele Legislativului Alexandru Slusari, a expediat astăzi un demers la Procuratura Generală și la Ministerul Afacerilor Interne (MAI) cu solicitarea de a porni o urmărire penală în baza art. 329 din Codul Penal pe numele fostului premier Iurie Leancă, fostului guvernator al BNM Dorin Drăguțanu, fostului ministru al Economiei Adrian Candu și a ex-ministrului de Finanțe Anatol Arapu.
Potrivit lui Slusari, cei patru foști demnitari ar fi responsabili de scoaterea din cele trei bănci implicate în jaful bancar a miliardelor de lei care au fost acordate în baza garanțiilor de stat.
„Comisia de Anchetă privind elucidarea circumstanțelor devalizării sistemului bancar a constatat că, după ce Guvernul R. Moldova a decis acordarea garanțiilor de stat pentru creditele de urgenţă acordate de Banca Naţională a Moldovei în valoare de 9,5 mlrd lei, cele trei bănci au activat fără a dispune de o administrare specială de stat și au sustras sume colosale de bani din sistemul bancar al Republicii Moldova. Așadar, conducerea Guvernului și a Băncii Naționale au acționat în acea perioadă cel puțin cu neglijență crasă în serviciu, neasigurând imediat după acordarea garanților de stat, control asupra BEM, Unibank și Banca Socială. Reamintim că garanțiile de stat ulterior au fost transformate în datoria de stat și pusă pe umerii cetățenilor cu o dobândă de 5%”, și-a argumentat Slusari demersurile.





16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
12.08.2026
07:26
12.08.2026
07:04
12.08.2026
03:14
12.08.2026
02:26
12.08.2026
02:17
12.08.2026
00:52
11.08.2026
23:41
11.08.2026
23:23
11.08.2026
22:49
11.08.2026
21:49
11.08.2026
21:11
11.08.2026
20:37
11.08.2026
20:22
11.08.2026
19:43
11.08.2026
19:18
11.08.2026
18:59
11.08.2026
17:45
11.08.2026
17:31
11.08.2026
17:29
11.08.2026
17:27
11.08.2026
17:23
11.08.2026
16:57
11.08.2026
16:55
11.08.2026
16:16
11.08.2026
15:30
Procurorii britanici cer justiției din SUA să-i țină în arest pe frații Tate: risc de fugă și intimidare a martorilor în dosarul de extrădare
Drone doboară clădiri rezidențiale în portul rusesc Novorossiisk, zeci de aparate interceptate și în Sevastopol, iar un atac rusesc incendiază un centru comercial la Zaporojie
Putin, la Universitatea din Novosibirsk: „Nu mi-a fost frică niciodată de nimic”, nici de „ameninţările” inteligenţei artificiale
De ce e atât de greu să pui un preț corect pe inteligența artificială și pe consumul de tokeni


















