DOC // Silvia Radu l-a DEMIS pe directorul unei instituții medicale
2619
facebook Ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Silvia Radu, susține că a depistat o serie de nereguli la IMSP Spitalul Clinic de Traumatologie și Ortopedie, iar din acest motiv l-a demis pe directorul instituției, Viorel Vetrilă.
„Conform prevederilor legii, am cerut să fie depusă și o declarație de avere și interese personale din partea, deja, fostului director al instituției”, a anunțat Radu.
Tot astăzi, Silvia Radu a numit un director interimar la Spitalul Clinic de Traumatologie și Ortopedie. „Viorel Vetrilă va transmite bunurile și documentația instituției noului director interimar, Sergiu Ștepa. În fața noului director au fost puse sarcini concrete de îmbunătățire a situației. Prioritatea numărul unu fiind executarea cât mai rapidă a planului de intervenții chirurgicale de protezare. Spor la muncă noului director Sergiu Ștepa”, a adăugat ministra Radu.
Amintim că Silvia Radu a efectuat ieri o vizită inopinată la IMSP Spitalul Clinic de Traumatologie și Ortopedie și a rămas nemulțumită de starea lucrurilor acolo.
„Spitalul are nevoie urgentă de reparații, iar administrarea acestei instituții are nevoie de schimbări. Condițiile, dar mai ales atitudinea directorul acestei instituții, este inadmisibilă. Au de suferit mii de pacienți care stau în lista de așteptare ani la rând. Am găsit pacienți internați azi în spital, care au așteptat operația de protezare 5 ani. Se creează impresia că administrația instituției permite „ambuteiaje” artificiale de pacienți”, a declarat ieri Silvia Radu.

24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
13.11.2026
02:26
13.11.2026
02:23
13.11.2026
00:57
12.11.2026
23:26
12.11.2026
22:57
12.11.2026
22:15
12.11.2026
22:13
12.11.2026
21:57
12.11.2026
20:51
12.11.2026
20:43
12.11.2026
19:54
12.11.2026
19:49
12.11.2026
19:45
12.11.2026
19:38
12.11.2026
18:47
12.11.2026
18:43
12.11.2026
18:31
12.11.2026
18:22
12.11.2026
17:41
12.11.2026
17:34
12.11.2026
17:30
12.11.2026
17:13
12.11.2026
16:56
12.11.2026
16:50
12.11.2026
16:34
12.11.2026
15:54
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei

















