Stiri

DOC // S-a aflat persoana care, alături de Vlad Plahotniuc, a obținut fraudulos a doua IDENTITATE. Aceasta a fost și ZGÂRCITĂ - actele i-au fost perfectate într-o zi, dar nu a plătit pentru urgentarea procesului

Social 03.02.2020 13:59 Vizualizări3566
DOC // S-a aflat persoana care, alături de Vlad Plahotniuc, a obținut fraudulos a doua IDENTITATE. Aceasta a fost și ZGÂRCITĂ - actele i-au fost perfectate într-o zi, dar nu a plătit pentru urgentarea procesului investigatii.md

Ex-vicepreședintele Partidului Democrat (PD), Serghei Iaralov, ar fi cea de-a doua persoană care a obținut în mod fraudulos identitate dublă în R. Moldova, la fel ca și Vladimir Plahotniuc. Cea de-a doua identitate a lui Serghei Iaralov este Serghei Haikin, scrie portalul anticorupție.md, care a obținut copia ordonanței prin care Iaralov și Plahotniuc sunt cercetați într-un dosar penal.

Potrivit sursei citate, Serghei Iaralov și Vlad Plahotniuc figurează într-un dosar penal pornit de Procuratura Anticorupție pe 29 octombrie 2019, după ce Serviciul de Protecție Internă și Anticorupție al MAI, condus pe atunci de liderul Platformei „DA”, Andrei Năstase, a prezentat procurorilor mai multe materiale cu privire la dubla identitate a celor doi lideri ai PD.

În Ordonanța privind începerea urmăririi penale, emisă de procurorul anticorupție Grigore Potoran, se menționează că angajații Agenției Servicii Publice au acționat în complicitate și în interesul unui grup criminal, atunci când au perfectat acte liderului PD, Vlad Plahotniuc, și lui Serghei Iaralov.

„În procesul de acumulare a materialelor, s-a stabilit că angajați ai ASP, acționând în complicitate cu alte persoane necunoscute în interesul unui grup criminal organizat, au perfectat și eliberat ilegal cetățeanului Iaralov Serghei Valentin, acte de identitate cu numele Haikin Serghei, iar pe numele lui Plahotniuc Vladimir Gheorghe, ilegal au fost perfectate acte cu numele Novac Vladislav Vladimir”, se menționează în Ordonanța de începere a urmăririi penale.

Buletinul și pașaportul pe numele lui Serghei Haikin au fost eliberate pe 28 decembrie 2018, fără însă ca titularul actelor de identitate să semneze. Actele i-au fost perfectate timp de de o zi, fără ca să fie achitată taxa de urgență. Ulterior, pe 10 iunie 2019, la două zile de la instituirea unei noi coaliții de guvernare la Chișinău și trecerea în opoziție a PD, fostul vicepreședinte al democraților și-a schimbat din nou numele, obținând acte noi cu numele Iaralov. Și de acestă dată în registrele de eliberare a actelor de identitate lipsesc semnaturile titularului. Mai mult, în Ordonanță se meționează că la dosar lipseau cazierul juridic și certificatul de naștere.

Procurorul a dispus începerea urmăririi penale pentru abuz în serviciu, invocând articolul 327 din Codul Penal, privind „folosirea intenționată de către persoana publică a situației de serviciu care a cauzat daune în proporții considerabile intereselor ocrotite de lege ale persoanelor juridice în interesul unui grup criminal organizat”. În perioada în care au fost perfectate acte cu altă identitate pe numele lui Vlad Plahotniuc și Serghei Iaralov, director al Agenției Servicii Publice era Serghei Răilean, despre care presa a scris că l-a cununat pe fiul mai mare al actualului lider al PD, Pavel Filip.

Anterior, președintele Igor Dodon a infirmat că Iaralov ar fi cea de-a doua persoană cu identitate dublă. „Avem informații că sunt două persoane cu dublă identitate. Unul este Plahotniuc. Al doilea... nu pot să vă dau nume, pentru că e informație secretă. Consiliul Suprem de Securitate a spus că e informație secretă, dar vă confirm că nu este Iaralov”, a declarat la finele anului trecut Igor Dodon.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 11.07.2026 11.07.2026 13:21 571 Horoscopul zilei 11.07.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.07 1 USD 17.57 1 RON 3.83 1 RUB 0.23 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri