DOC // Pavlovschi spune motivul pentru care a RENUNȚAT la funcția de ministru al Justiției, după ce Maia Sandu l-a acuzat de „lipsă de curaj”
3641
Stanislav Pavlovschi, numit ministru al Justiției imediat după preluarea guvernării de către ACUM-PSRM, la începutul lunii iunie curent, a renunțat în scurt timp la funcție, iar recent a anunțat că pleacă și din partidul condus de Andrei Năstase.
Premierul Maia Sandu a declarat, ieri-seară la o emisiune de la „Jurnal TV”, că Pavlovschi a plecat din Guvern, pentru că nu ar fi avut curaj să reformeze sistemul.
„Este fals! (...) Regret mult că o persoană de rang atât de înalt nu își dă seama cât de importantă este respectarea Constituției. Or, anume asta a servit drept temei pentru retragerea mea din componența Guvernului”, a reacționat Pavlovschi pe Facebook, făcând public documentul pe care i l-a expediat premierului pe 16 iunie curent, prin care își anunța plecarea din Guvern.
CITIȚI și Un vicepreședinte al PPDA părăsește „activitatea politică”: „Misiunea mea este îndeplinită”, declară astăzi, deși zilele trecute afirma că există „încercări de a-l reduce la tăcere”
„Pe durata crizei constituționale, în perioada 8-14 iunie 2019, am fost în componența Guvernului și m-am retras doar atunci când criza constituțională a luat sfârșit”, adaugă Pavlovschi.
În demersul pe care i l-a expediat Maiei Sandu, Stanislav Pavlovschi a declarat că reprezintă în calitate de avocat mai mulți reclamanți la CtEDO, iar patru dosare fuseseră comunicate Guvernului R. Moldova la acea vreme și dânsul a renunțat la funcția de ministru pentru a rezolva problema de incompatibilitate.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
05.11.2026
19:59
05.11.2026
19:00
05.11.2026
18:55
05.11.2026
18:44
05.11.2026
18:27
05.11.2026
18:26
05.11.2026
17:56
05.11.2026
17:51
05.11.2026
17:32
05.11.2026
17:16
05.11.2026
16:57
05.11.2026
16:27
05.11.2026
16:16
05.11.2026
16:12
05.11.2026
15:46
05.11.2026
15:33
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Modelul ROMÂNESC la Chișinău // ASF sprijină dezvoltarea pieței de capital din R. Moldova: Soluțiile prezentate de Alexandru Petrescu la conferința BNM
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Maia Sandu a retras cetățenia Republicii Moldova pentru trei persoane

















