DOC // Încă un partid din R. Moldova acceptă dezideratul UNIRII R. Moldova cu România: „Expresie firească a idealului membrilor săi”
1974
După ce și-au ales, în cadrul cadrul Congresului al VIII-lea extraordinar al partidului, un președinte nou - pe deputatul Tudor Deliu, liberal-democrații și-au trasat noi obiective pentru alegerile parlamentare din 2019.
În Rezoluția adoptată de participanții la cel de-al optulea congres al formațiuni se arată că Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) „acceptă dezideratul unirii Republicii Moldova cu România ca pe o expresie firească a idealului membrilor săi”.
Totodată, PLDM își asumă realizarea integrală a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană și mizează pe o coaliție largă, în cadrul familiei popularilor europeni, cu partidele partenere PAS și Platforma DA.
Vedeți mai jos întregul text al Rezoluției celui de-al VIII-lea Congres al PLDM:
„Congresul al VIII-lea extraordinar al Partidului Liberal Democrat din Moldova constată că Republica Moldova se confruntă cu cel mai diabolic regim politic din toată istoria sa, caracterizat prin uzurparea puterii de către clientela politică a Partidului Democrat și preluarea controlului statului de un grup restrâns de persoane cu vădite inclinații spre dictatură și teroare.
Sistemul politic din ţara noastră a fost supus unei intervenții arbitrare, care are ca scop conservarea puterii pentru actuala guvernare. Democrația a fost transformată într-o fantomă, singurul scop al căreia este mimarea unor alegeri și legiferarea unei puteri politice impuse prin fraudă electorală și intimidare. Impunerea unui sistem electoral contestat de întreaga societate, dar și de partenerii externi ai Republicii Moldova, trădează planul actualei guvernări de a anihila influența partidelor politice și de a elimina orice concurenţă, toate cu un singur scop — menţinerea la putere cu orice preţ, contrar voinţei poporului.
Constituţia, care garantează bazele democratice de funcţionare a statului, a fost ignorată pe toată perioada guvernării Partidului Democrat, care a neglijat cu desăvârșire principiul separării puterii în stat. Parlamentul, instituţia principală în stat, nu mai reflectă opțiunea electoratului, iar configurația lui a fost modificată prin corupere, șantaj și presiuni de ordin juridice. Partidul Liberal Democrat a pierdut astfel 18 deputați, situația fiind una generalizată și care este comună tuturor partidelor reprezentate în Parlament. Legislativul a încetat să mai exercite una dintre funcţiile sale de bază — controlul parlamentar asupra procesului de implementare a legilor. Întregul proces politic și guvernamental este controlat de Partidul Democrat fără a avea consimțământul electoratului.
Guvernul este condus din umbră prin structuri paralele de persoane care nu dețin nicio funcție oficială în stat. Executivul este, la ora actuală, instrumentul prin care mafia îşi realizează propriile interese, acoperindu-se cu acţiuni populiste, în încercarea de a manipula încă o dată cetăţenii în ajunul alegerilor din 2019. Corupţia a afectat toate instituţiile publice şi este fenomenul ce defineşte esenţa guvernării actuale.
Republica Moldova garantează prin Constituție că unul din principiile de bază ale administrației publice locale este autonomia. Aceasta presupune dreptul şi capacitatea efectivă ale comunităților locale de a rezolva şi de a gira în cadrul legii, sub propria lor răspundere şi în favoarea populaţiei, o parte importantă din treburile publice, fapt demolat acum, totalmente, de Partidul Democrat. Șefii mai multor administrații locale sunt terorizați cu dosare penale inventate și obligați să părăsească țara sau să ceară azil politic în UE. Astăzi, practic, nu există primar care să nu aibă intentate 2-3 dosare penale gata pentru a fi șantajat în caz de nesupunere. Contrar voinței electoratului PD a ajuns să controleze, în mod fraudulos, mai mult de 700 de primării.
Prin decizia de invalidare a alegerilor locale în municipiul Chișinău, prin utilizarea sistemului judecătoresc, puterea politică, exprimată prin coaliția PDM, PSRM, PPEM, a distrus ultima iluzie despre funcționalitatea statului. Invalidarea mandatului noului primar ales al municipiului Chișinău, Andrei Năstase, demonstrează adevărata miză a alegerilor parlamentare programate pentru 24 februarie 2019. Odată cu uzurparea puterii, procesul de reformare a justiţiei a fost deturnat, autocraţia devenind sursa legii, fapt ce subminează independenţa judiciară.
Republica Moldova se izolează tot mai mul la nivel internațional și devine partenerul unor regimuri autoritare declarate. Relațiile cu Uniunea Europeană și Statele Unite sunt tot mai dificile, iar suportul economic și financiar, extrem de necesar țării, a devenit imposibil din cauza derapajelor antidemocratice. În schimb regimul devine tot mai reacționar, iar manifestările de forță în raport cu orice formă de protest sunt tot mai prezente și mai violente. Republica Moldova încalcă cu nonșalanță toate acordurile internaționale în domeniul drepturilor omului, la care este parte și manifestă tot mai puțin respect pentru demnitatea umană și dreptul absolut de a nu fi torturat. Expulzarea celor 7 profesori de la liceul „Orizot, în condițiile unor riscuri evidente de a fi torturați la ei în țară, demonstrează lipsa de scrupule a regimului dictatorial din Republica Moldova.
Edificarea unui stat democratic este de neconceput fără o presă puternică şi liberă. În Republica Moldova însă media este puternic controlată politic, iar instituțiile independente sunt vulnerabile economic și sub o presiune permanentă din partea autorităților. Compania publică IPNA “Teleradio-Moldova” se află sub controlul total al puterii şi este utilizată de PD ca element al maşinăriei propagandistice, dezinformând şi manipulând cetăţenii.
PLDM susţine cu fermitate că democratizarea societăţii presupune, în primul rând, respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Republica Moldova se confruntă cu grave probleme la acest capitol. Statul nu are nicio implicare în susţinerea sectorului asociativ, dimpotrivă, încearcă să-l subordoneze. PLDM constată o presiune crescândă asupra sectorului neguvernamental și o tendință clară de a impune un control riguros asupra acestuia.
În planul politicii externe guvernarea actuală face declaraţii de integrare europeană, folosindu-le drept paravan pentru acțiunile sale antidemocratice. În acelaşi timp, mediul de securitate de pe continentul european este afectat de războiul ruso-ucrainean, fapt ce pune în evidenţă necesitatea accelerării proceselor de integrare europeană şi euro-atlantică. PLDM consideră că în problema transnistreană tentativele de substituire a formatului 5+2 prin negocieri directe, lipsite de transparenţă, cu oligarhi transnistreni, având la bază interesele reciproce de business, contravine intereselor naţionale şi ameninţă independenţa şi integritatea teritorială a Republicii Moldova.
Sărăcia și depopularea este o consecință directă a declinului democrației și a economiei naţionale. Este o consecinţă a lipsei de viziuni şi rezultatul direct al subordonării economiei intereselor unor grupări politico-financiare, afiliate guvernării PDM. Actualmente, Republica Moldova are o economie distrusă, orientată spre consumul mărfurilor de import, sărăcia şi exodul masiv al cetăţenilor în căutarea unor surse de existenţă devenind cartea de vizită a statului. Mediul de afaceri şi climatul investiţional se află în continuă degradare. Mii de mici afaceri s-au închis doar în ultimii ani din cauza presiunilor structurilor criminale secundate de instituțiile statului. Estorcarea oamenilor de afaceri, acapararea proprietăţilor şi a afacerilor prospere au impus exodul acestora. Republica Moldova a pierdut masiv din baza impozabilă, iar mediu de afaceri s-a degradat puternic.
Agricultura s-a transformat într-o activitate de subzistenţă a majorităţii covârșitoare a ţăranilor. Infrastructura agro-industrială ca și piaţa agricolă naţională este practic inexistentă. Sistemul de susţinere a agriculturii este ineficient, netransparent şi clientelar, iar imixtiunile brutale ale autorităţilor centrale, prin instituirea barierelor tehnice la exportul produselor agricole, descurajează exporturile, reducând drastic veniturile producătorilor.
Lipsa acută de cadre didactice, dotarea insuficientă a instituţiilor de învățământ, lipsa unui mecanism viabil de stimulare şi protejare a pedagogilor a provocat degradarea școlilor și scăderea randamentului sistemului de educație. Statul se concentrează pe proiecte grandomane și inutile, cum ar fi Arena Chișinău, în timp ce din sistemul de educație lipsesc aproximativ 2000 de profesori. Reușitele la mai multe materii scad dramatic în ultimii ani, fapt care lipsește Republica Moldova de perspective de dezvoltare în domenii extrem de importante cum sunt IT sau cele tehnice.
În perspectiva alegerilor parlamentare din 2019, PLDM reprezintă opţiunea ce oferă şansa de renaştere, modernizare şi refacere morală.
PLDM are misiunea de a reabilita noţiunile de democraţie şi libertăți individuale.
PLDM acceptă dezideratul unirii Republicii Moldova cu România ca pe o expresie firească a idealului membrilor săi.
PLDM oferă o nouă viziune asupra dezvoltării Republicii Moldova și își asumă realizarea integrală a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, drept unica modalitate de obținere a statutului de țară candidat la aderare.
PLDM mizează pe o coaliție largă, în cadrul familiei popularilor europeni, cu partidele partenere PAS și Platforma DA.
Noi, delegaţii la Congresul al VIII-lea extraordinar al Partidului Liberal Democrat din Moldova, credem cu tărie că viitorul prosper al Republicii Moldova este garantat doar în cadrul Uniunii Europene, în componența căreia se vor realiza și aspirațiile seculare ale națiunii române.
Așa să ne ajute Dumnezeu!
Chișinău, 9 septembrie 2018”.
12.03.2026
11:36
6770
Dodon vrea să „SALVEZE” R. Moldova cu ajutorul lui Putin, după ce Rusia a TĂIAT în 2023 gazul pentru malul drept al Nistrului: „Sunt gata să discut cu Moscova pentru a găsi resurse energetice și produse petroliere…”
12.03.2026
10:41
5426
VIDEO // Ion Ceban a „REZOLVAT” toate problemele Chișinăului, iar acum a luat la pas benzinăriile din capitală în timpul orelor de serviciu. Edilul INTERZIS în UE cere MOTORINĂ de la Guvern, Parlament și Președinție
25.02.2026
17:47
8789
VIDEO // Vasile Costiuc, PRIMA reacție despre faptul că s-ar fi eschivat să plătească în transportul din Napoli. Acesta prezintă BILETELE pe care le-ar fi cumpărat și spune că a fost FILAT de serviciile speciale din R. Moldova.
25.02.2026
14:48
6079
FOTO // Vasile Costiuc, SCANDAL în Napoli. Parlamentarul ar fi fost protagonistul unei scene RUȘINOASE, după ce s-ar fi zgârcit să dea 1,5 Euro pentru călătoria cu autobuzul. Acesta ar fi fluturat cu pașaportul diplomatic. REPLICA politicianului
03.02.2026
10:49
10008
Igor Dodon, ÎNJOSIT de Ivan Ceban? Socialistul a fost primit în biroul primarului pentru a identifica soluții în vederea votării bugetului, însă edilul nici nu a vrut să-i pronunțe numele: „Sunt gata să mă întâlnesc și cu reprezentanții PAS”
22.01.2026
15:14
10296
ULTIMA ORĂ // Dodon, întrevedere cu ambasadorul NEACREDITAT al Rusiei în ziua când o dronă rusească cu EXPLOZIBIL a fost depistată la Crocmaz. Socialistul nu a scos un cuvânt despre „Shahed-ul” UCIGAȘ, dar a criticat autoritățile R. Moldova
05.01.2026
16:19
14005
Partidul lui Dodon a fost PĂRĂSIT de mai mulți membrii cu funcții de conducere
04.12.2025
11:28
15708
Pensionari ABANDONAȚI de Șor, după ce fugarul nu a reușit să-și ducă oamenii în Parlament. Așa-zisele magazine sociale „Merișor” se ÎNCHID subit
03.12.2025
11:05
15429
VIDEO // Influencerul Emilian Crețu, candidat la funcția de PRIMAR al municipiului Orhei: „Daja nu mai fac acolo „monacoland”? Dar unde va fi aeroportul din Găgăuzia?”
03.12.2025
09:32
14363
Ziua și DEMISIA. Un alt PRIMAR al lui Șor renunță la funcție, după ce fugarul și-a abandonat oamenii: „Maia Sandu și PAS a distrus blocul nostru „Pobeda”, dar ne vom întoarce”
06.04.2026
20:23
99
Coreea de Nord a păcălit maintainer-ul Axios și a injectat cod malițios într-unul dintre cele mai folosite proiecte open source de pe internet
06.04.2026
19:57
82
OpenAI vrea să rescrie economia AI: taxe pe roboți, fond public de avere și săptămână de lucru de patru zile
06.04.2026
17:43
285
MEC își inspiră reforma digitală a educației din modelul Chinei, cu accent pe inteligența artificială în școli
06.04.2026
17:40
269
Mese rotunde regionale pentru dezvoltarea Cadrului Național al Calificărilor și alinierea lui la standardele europene
06.04.2026
17:23
303
Grecia va sprijini Republica Moldova cu asistență tehnică pentru reforme și parcursul european
06.04.2026
16:30
467
Performanță ISTORICĂ pentru R. Moldova: Ratingul Moody’s crește la B2, în ciuda atacurilor hibride ale Rusiei. Ce înseamnă acest rating pentru cetățeni
06.04.2026
16:02
428
Rapoartele pretestării republicane la matematică și limba română arată rate modeste de promovare în școlile cu predare în limbile minorităților naționale
06.04.2026
15:04
374
Program național de formare și certificare a autorilor de manuale școlare, lansat de MEC pentru îmbunătățirea calității manualelor
06.04.2026
12:58
432
Laptopuri moderne pentru educația multilingvă: grădinița nr. 1 și Liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, dotate prin donația INTERSOS Moldova
06.04.2026
10:33
489
Fermierii din Republica Moldova, ghidați de consilieri și mentori pentru a dezvolta ferme inovative și mai profitabile
06.04.2026
10:21
550
Hoți care spărgeau cu pietre ușile magazinelor din Chișinău, condamnați la ani grei de închisoare pentru furturi și trafic de droguri
06.04.2026
09:42
573
56 de elevi, premiați la Olimpiada Republicană de limba engleză și limba spaniolă în Chișinău
06.04.2026
08:29
573
Horoscopul zilei 06.04.2026
05.04.2026
19:05
1043
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
973
Iran, deconectat record de 37 de zile de la internet: cea mai lungă întrerupere națională din lume
05.04.2026
07:55
1087
Horoscopul zilei 05.04.2026
1220
Apple la 50 de ani: produsele care ne-au schimbat viața și experimentele care au ratat ținta
04.04.2026
21:12
1079
Vreme plăcută de primăvară duminică, 05.04.2026, în Republica Moldova
1510
Micul dejun recomandat de cardiologi: combinația simplă care îți protejează inima
1187
Război „Terminator” pe frontul ucrainean: mii de misiuni lunar cu roboți tereștri care schimbă regulile luptei
04.04.2026
15:21
1148
Târg educațional la Universitatea „Alecu Russo” apropie absolvenții din Bălți și Sîngerei de universitățile din Moldova
04.04.2026
12:38
1144
Olimpiada Republicană la engleză și spaniolă adună 230 de elevi din toată țara la Chișinău
04.04.2026
08:15
1270
Horoscopul zilei 04.04.2026
03.04.2026
23:56
1470
Giganții AI pompează miliarde în centrale pe gaze pentru centrele de date, dar joacă un pariu riscant pe o resursă finită
03.04.2026
23:21
1365
Republica Moldova își consolidează reforma întreprinderilor de stat cu sprijinul OCDE pentru creșterea competitivității economice
Coreea de Nord a păcălit maintainer-ul Axios și a injectat cod malițios într-unul dintre cele mai folosite proiecte open source de pe internet
OpenAI vrea să rescrie economia AI: taxe pe roboți, fond public de avere și săptămână de lucru de patru zile
MEC își inspiră reforma digitală a educației din modelul Chinei, cu accent pe inteligența artificială în școli
Mese rotunde regionale pentru dezvoltarea Cadrului Național al Calificărilor și alinierea lui la standardele europene
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.61
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














