DOC // CADOURI pentru DODON: Poză înrămată cu Putin, seturi de „sticle mici cu băutură tare”, mingi, icoane, tacuri de biliard sau ochelari. Cu ce „atenții” a plecat Dodon de la Președinție și care e povestea adevărată a renumitului set de pe birou
2798
Fostului președinte al R. Moldova, Igor Dodon, i-a plăcut să primească diferite cadouri atunci când ocupa funcția de șef al statului. Astfel, în cei patru ani de mandat, Dodon a dus acasă mingi, icoane, ochelari, seturi cu băutură alcoolică, binoclu sau tacuri pentru biliard etc.
Totuși, acesta a lăsat și la Președinție câte ceva – trei câini, un buzdugan, cărți în limba rusă sau un „set pentru amenajarea biroului”.
Cele mai multe cadouri i-au fost oferite lui Igor Dodon în primul an de mandat, câteva zeci, dar nu a dus lipsă de cadouri nici în anii ce au urmat.
Igor Dodon a avut privilegiul să-și aleagă ce cadouri ia acasă și pe care le lasă la Președinție.
Astfel, potrivit listei cadourilor primite de către Igor Dodon în anul 2017, acesta a dus acasă o hartă cu Moldova din anul 1870 pe care i-a dăruit-o președintele rus Vladimir Putin, o poză cu ramă din lemn care îi înfățișează pe Dodon și Putin, un set din trei sticle cu vin și unul din „șase sticle mici cu băutură tare”, o minge de volei, icoane, un ciocănaș din lemn pentru licitație, tacuri pentru biliard și ochelari.
În același an, la Președinție a rămas o hartă, un buzdugan, niște cărți în limba rusă, un cățel și un „set pentru amenajarea biroului”.
CITIȚI și VIDEO // Justificările lui Dodon, după ce a luat cu el setul de 12 mii de dolari de pe biroul PREȘEDINTELUI: „E un lucru personal. Dacă președintele tare vrea, pot să găsesc în Federația Rusă și să-i fac cadou un set”
Natalia Ipati, șefa Direcției relații externe și comunicare de la Președinție, a declarat pentru Ziarul NAȚIONAL că nu este vorba despre „renumitul set” de culoare verde pe care Dodon l-a luat de pe biroul prezidențial și l-a instalat pe cel de la partid, deși a declarat public că acesta reprezintă „un cadou” ce va rămâne și succesorilor săi.
„Nu este vorba despre setul respectiv. Cel inclus în Registrul de evidență a cadourilor se află la Președinție. Este un set simplu”, ne-a spus Ipati, adăugând că celălalt set nu a figurat niciodată în gestiunea instituției.

În 2018, Igor Dodon și-a luat acasă un set de șah și o icoană, iar la Președinție a mai lăsat doi căței.
Peste un an, fostul șef al statului își mai lua niște icoane, un binoclu, dar și o minge de fotbal, întorcând la fermă cadoul bașcanului Irina Vlah – șase miei.
În ultimul an de mandat, după ce au fost adoptate reguli noi în ceea ce privește cadourile oferite oficialilor, Igor Dodon și-a luat un cadou în valoare de 400 de lei care i-a fost oferit la ziua sa de naștere și altul în sumă de 100 de lei pe care l-a primit de la Teatrul „A.P. Cehov”.



14.09.2026
19:13
14.09.2026
18:19
14.09.2026
18:11
14.09.2026
17:45
14.09.2026
17:34
14.09.2026
16:53
14.09.2026
16:51
14.09.2026
16:49
14.09.2026
16:39
14.09.2026
16:22
14.09.2026
15:58
14.09.2026
15:55
14.09.2026
18:19
14.09.2026
18:11
14.09.2026
17:45
14.09.2026
17:34
14.09.2026
16:53
14.09.2026
16:51
14.09.2026
16:49
14.09.2026
16:39
14.09.2026
16:22
14.09.2026
15:58
14.09.2026
15:55
14.09.2026
15:52
14.09.2026
15:47
14.09.2026
15:43
14.09.2026
15:42
14.09.2026
15:25
14.09.2026
15:19
14.09.2026
14:53
14.09.2026
14:45
14.09.2026
14:41
14.09.2026
13:56
14.09.2026
13:50
14.09.2026
13:48
14.09.2026
13:23
14.09.2026
13:19
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
















