DIVORȚ de 460 000 000 de dolari! Cine este sportivul care vrea să RENUNȚE la cea mai sexy femeie din lume
3621
Se pare că supermodelul Gisele Bündchen (35 de ani) şi jucătorul de fotbal american Tom Brady (38 de ani) sunt la un pas de divorţ.
Potrivit revistei OK!, cei doi nu se mai înţeleg deloc şi au ajuns să se certe la cuţite, în casa lor fiind un scandal uriaş.
Chiar dacă Gisele, cel mai bine plătit supermodel din lume, şi soţul ei par a fi cuplul perfect, totul este doar de faţadă şi lucrurile nu stau deloc aşa în realitate. Surse din anturajul lor au declarat că cei doi se ceartă în fiecare zi de câteva săptămâni, nu se mai simt atraşi unul de celălalt şi nu au mai făcut sex de luni bune, fapt pentru care s-ar fi despărţit. În plus, Gisele şi Tom nu se pot pune de acord în privinţa creşterii celor doi copii ai lor.
„El vede diferit de Gisele creşterea copiilor, care insistă ca toată lumea din casă să fie la dietă şi să consume doar alimente organice de care Tom s-a săturat. Ea îl pune pe Tom chiar să le gătească copiilor când nu e ea acasă, deşi au oameni angajaţi special la bucătărie, pentru că Gisele nu are încredere să îi lase pe ei să îi hrănească copiii”, a declarat o sursă pentru revista OK!
În cazul în care cei doi chiar vor ajunge să se separe oficial, Gisele îşi va lua lucrurile şi copiii şi se va muta în ţara ei natală, Brazilia. Astfel, va începe o adevărată luptă pe averea de 460 000 000 de dolari şi pe custodia copiilor lor, Benjamin (5 ani) şi Vivian ( 2 ani).
11.09.2023
14:39
28.09.2022
09:49
08.10.2020
09:35
17.07.2020
09:00
13.06.2020
09:30
09.06.2020
16:38
08.06.2020
09:00
27.05.2020
20:01
26.05.2020
15:00
25.05.2020
18:00
25.05.2020
07:30
21.05.2020
19:00
10.11.2026
18:54
10.11.2026
18:53
10.11.2026
18:14
10.11.2026
17:31
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
















