Discuții româno-americane la nivel înalt despre depunerea de eforturi comune pentru a asigura stabilitatea R. Moldova, mai ales în contextul atacurilor hibride venite dinspre Federaţia Rusă
1199
Premierul României, Marcel Ciolacu, și secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, au discutat luni la Washington despre nevoia de a face eforturi comune pentru a asigura stabilitatea Republicii Moldova, mai ales în contextul atacurilor hibride venite dinspre Federaţia Rusă.
Potrivit unui comunicat al Guvernului de la București, cei doi oficiali au subliniat, la întrevedere, relaţia privilegiată dintre România şi Statele Unite, evidenţiată de un Parteneriat Strategic de peste două decenii şi întărită de buna colaborare în toate domeniile de interes comun, cu accent pe contribuţia la securitatea regională în zona Mării Negre.
În acest context, secretarul american al Apărării a lăudat eforturile făcute şi a evidenţiat capacitatea de leadership a României demonstrată prin înfiinţarea Centrului de pregătire de la Feteşti pentru piloţii de F-16.
Au fost trecute în revistă, cu această ocazie, cele mai importante evoluţii din punct de vedere al apărării atât în relaţiile bilaterale, cât şi în cadrul Alianţei Nord-Atlantice, ca bază pentru aprofundarea şi extinderea cooperării în acest sector, inclusiv cu rezultate economice care să aducă beneficii de securitate.
„Avem nevoie de o cooperare sporită în materie de securitate cu Statele Unite, dar şi de un angajament economic puternic. O economie dezvoltată este esenţială pentru o securitate naţională puternică. Este importantă implicarea activă a companiilor americane în evaluarea şi dezvoltarea capabilităţilor din industria naţională, prin investiţii comune în industria de apărare, inclusiv în ceea ce priveşte fabricarea de muniţie, precum şi transferuri tehnologice şi specializarea forţei de muncă autohtone", a declarat şeful Executivului de la Bucureşti, citat de Agerpres.
Totodată, premierul Marcel Ciolacu a evidenţiat interesul României pentru o coordonare completă din punct de vedere militar cu Statele Unite şi a subliniat că, în perspectiva Summitului Alianţei Nord-Atlantice care va avea loc anul viitor la Washington, România îşi va menţine angajamentele de a aloca 2,5% din PIB pentru Apărare şi va continua să pledeze pentru un profil sporit al Mării Negre pe agenda NATO, se mai arată în comunicat.
La rândul său, secretarul american al Apărării, Lloyd J. Austin, a evidenţiat excelenta colaborare dintre Statele Unite şi România, ca parteneri strategici şi aliaţi, a remarcat rolul de lider al ţării noastre în eforturile pentru stabilizarea situaţiei regionale şi a apreciat progresele semnificative ale României în domeniul apărării, de la modernizarea echipamentelor şi infrastructurii militare până la consolidarea apărării cibernetice.
Premierul Marcel Ciolacu a fost însoţit la întrevederea de la Washington de ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, şi ministrul Economiei, Radu Oprea.
Aceasta este a doua zi a vizitei pe care premierul de la București o efectuează în SUA.
09.04.2026
18:19
157
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
148
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
162
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
09.04.2026
17:36
156
Ministerul Agriculturii consultă asociațiile de profil privind înființarea Oficiului Horticol
09.04.2026
16:57
242
Robo-taxiurile Waymo vor raporta gropile din asfalt direct în Waze pentru șoferi și autorități
09.04.2026
16:57
271
Reactoarele cu plasmă ale Radify promit să rupă dominația Chinei asupra pământurilor rare
264
Poliția Națională introduce o platformă digitală pentru evaluarea și monitorizarea performanței angajaților
09.04.2026
16:48
265
Statul pregătește „Zone de Accelerare” și ghișeu unic digital pentru a impulsiona investițiile în energia regenerabilă în Republica Moldova
09.04.2026
16:32
249
Toate cererile pentru subvenționarea asigurărilor agricole din 2025 au fost achitate integral de AIPA
09.04.2026
16:31
315
Lucrările la stația Prut-2 și pe tronsonul Cantemir-Fălciu avansează pentru integrarea căii ferate moldovene în rețeaua europeană
09.04.2026
18:19
54
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
55
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
77
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
09.04.2026
17:36
101
Ministerul Agriculturii consultă asociațiile de profil privind înființarea Oficiului Horticol
09.04.2026
16:57
225
Robo-taxiurile Waymo vor raporta gropile din asfalt direct în Waze pentru șoferi și autorități
09.04.2026
16:57
257
Reactoarele cu plasmă ale Radify promit să rupă dominația Chinei asupra pământurilor rare
248
Poliția Națională introduce o platformă digitală pentru evaluarea și monitorizarea performanței angajaților
09.04.2026
16:48
236
Statul pregătește „Zone de Accelerare” și ghișeu unic digital pentru a impulsiona investițiile în energia regenerabilă în Republica Moldova
09.04.2026
16:32
238
Toate cererile pentru subvenționarea asigurărilor agricole din 2025 au fost achitate integral de AIPA
09.04.2026
16:31
303
Lucrările la stația Prut-2 și pe tronsonul Cantemir-Fălciu avansează pentru integrarea căii ferate moldovene în rețeaua europeană
09.04.2026
16:24
281
Vicepremierul Vladimir Bolea cere accelerarea lucrărilor la stația de epurare din Cahul, proiect de zeci de milioane de euro pentru 40.000 de locuitori
09.04.2026
16:17
295
De la motorul Raptor al SpaceX la „avionul de vânătoare pentru orbită”: noul pariu al lui Jeff Thornburg pe propulsia solar-termică
09.04.2026
15:26
501
VIDEO // „Vin din colecția lui Șor?” Igor Grosu a REFUZAT categoric cadoul oferit de Vasile Costiuc în plenul Parlamentului
09.04.2026
14:24
335
MAIA își instruiește angajații pentru întărirea integrității și prevenirii corupției în instituție
09.04.2026
11:52
415
Șantajistul care s-a dat drept femeie pe rețelele sociale, condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru șantaj și răpirea unui automobil
09.04.2026
10:40
509
Bunic agresiv, recidivist, condamnat la 3 ani de închisoare pentru violențe grave asupra bunicii de 83 de ani
09.04.2026
09:31
699
ANALIZĂ // De ce nu scad prețurile la APARTAMENTE în condițiile prăbușirii cererii și când vom avea costuri adecvate la locuințe?
09.04.2026
09:27
551
Ministerul Energiei pariază pe contorizarea inteligentă: 100.000 de gospodării din Moldova vor primi contoare smart pentru reducerea facturilor la energie
09.04.2026
08:28
515
Horoscopul zilei 09.04.2026
09.04.2026
02:02
740
Microsoft blochează conturile dezvoltatorilor: WireGuard și alte proiecte VPN nu mai pot livra actualizări pentru Windows
09.04.2026
00:02
724
Șeful AWS justifică investițiile de zeci de miliarde în Anthropic și OpenAI: de ce acest „conflict de interese” este strategia normală pentru Amazon
08.04.2026
23:35
600
Amazon „ucide” vechile Kindle: dispozitivele lansate înainte de 2012 pierd accesul la Kindle Store din 2026
08.04.2026
22:46
644
Meta lansează modelul AI Muse Spark și mizează pe superinteligență personală pentru a prinde din urmă rivalii
08.04.2026
22:27
616
Tubi lansează prima aplicație de streaming nativă în ChatGPT, pentru recomandări personalizate de filme și seriale
08.04.2026
22:26
626
Grup de hackeri „la închiriat”, legat de India, spionează jurnaliști și oficiali din Orientul Mijlociu și Africa de Nord prin atacuri pe iCloud și Android
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.14
1 USD
17.23
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














