Stiri
Directorul Spitalului „V. Ignatenco” a sărit la bătaie la un medic?
Social
24.07.2013
17:46
4424
4424
Relații ostile la Spitalul municipal pentru copii „Valentin Ignatenco”.
Medicii care au filmat și expediat presei imagini cum operează copii cu bormașini și clește ruginite susțin că sunt persecutați și amenințați cu disponibilizarea de către directorul spitalului, Nicolae Starciuc. Mai mult, chirurgul Nicolae Curcă susține că șeful spitatului ar fi sărit chiar și la bătaie.
„Nu mai avea argumente. A venit să ceara explicații pentru faptul că am filmat. I-am spus că, dacă vrea explicații, să dea ordin și noi le vom da, pentru că pot să dau explicații și oral, și în scris. Neavând argumente, a sărit cu pumnii. El nu a vrut să mă bată, dar să mă provoace. Nu am reacționat”, a menționat Curcă în cadrul unei conferințe de presă.
Acesta, dar și alți medici care au organizat azi o conferință de presă s-au plâns că problema în cauză persistă de mai mult timp în spital, și, chiar dacă au reclamat-o, nimic nu este soluționat.
Medicii spun că operează cu bormașină de mai bine de 20 de ani, asta pentru că alte aparataje mai bune nu au.
„Din 1991, de când sunt în acest spital, ne folosim de aceste aparate. De atunci și până azi cred că s-au procurat nu zeci, dar sute, pentru că ele se defectează foarte repede. Mai sunt în spital două bormașini medicinale, dar cu ele nu putem lucra”, a mai spus Curcă.
Acum două zile, ministrul Sănătății, Andrei Usatâi, a mers în inspecție la spital și a declarat că nu a descoperit nimic ieşit din comun, iar ustensilele folosite sunt obişnuite pentru sistemul medical.
„L-am așteptat timp de o oră și ceva în birou. Ori trebuia să vină la noi, ori să ne cheme la el. Nici nu a fost în secție la noi. Domnul Usatâi nu s-a documentat, nu a controlat și nu a venit să vadă unde-s burghiele”, a menționat chirurgul.
Curcă a mai spus că toate instrumentele pe care le folosesc în sala de operații, inclusiv bormașina, se află la balanța spitalului și sunt incluse într-un registru care se află la sora medicală de serviciu.
„Acest aparat îl transmitem de la un serviciu de gardă la altul și totul este indicat în acest carnet în care ne semnăm când dăm schimbul. Cum putea să spună că nu s-a găsit așa aparat în spital?”, se întreabă Nicolae Curcă.
Nicolae Starciuc nu a raspuns la telefon pentru a comenta acuzatiile.
Galina Munteanu

Stiri relevante
21.06.2017
09:01
3091
Dragnea şi-a pus partidul în cap după ce a negociat cu UDMR: Este inadmisibil, prea mult! NU mai merge aşa!
15.06.2017
09:00
4094
Un NOU PREMIER în România, deși Sorin Grindeanu nu a demisionat. Mutarea anunțată de PSD
04.02.2017
10:29
2932
Încă o demisie în PSD. Nu sunt de acord cu OUG 13
28.12.2016
19:05
2499
Sorin Grindeanu s-a răzgândit într-o săptămână. El spunea că nu vrea să fie ministru
14.12.2016
07:30
2622
Experiment politic // Principele Duda, premierul PSD şi revenirea la monarhie, prin rocadă cu Iohannis
26.07.2015
17:55
6431
ZI NEAGRĂ pentru principalul partid de la guvernare: „Sunt foarte supărat...”
27.05.2015
15:40
4318
Dodon o COMITE din nou. „Ar fi bine să fim corecți până la capăt”
14.05.2015
11:15
4533
VIDEO // Socialiștii și oamenii lui Usatîi au luat cu ASALT primăria capitalei: „BOTUL pe labe și stai cuminte”
28.11.2014
11:23
5541
FLASH // Dodon a fost CONVOCAT la Ambasada Rusiei
19.11.2014
17:28
3344
Demisie răsunătoare în echipa lui Ponta: „Cer Guvernului să-i demită pe toți”
12.09.2014
11:12
2995
100 de paturi de terapie intensivă pentru două spitale din republică
31.05.2014
11:00
4890
FOTO // Operații ca în Europa
21.06.2017
09:01
15.06.2017
09:00
04.02.2017
10:29
28.12.2016
19:05
14.12.2016
07:30
26.07.2015
17:55
27.05.2015
15:40
14.05.2015
11:15
28.11.2014
11:23
19.11.2014
17:28
12.09.2014
11:12
31.05.2014
11:00
Top stiri
03.11.2026
00:59
274
Trump spune că un acord cu Iranul „s-ar putea întâmpla”, iar prețurile petrolului scad
03.11.2026
00:58
261
Cel puțin cinci morți și mai mulți răniți în noi atacuri israeliene în Fâșia Gaza
02.11.2026
23:30
357
Recompense pentru cei care descoperă vulnerabilități în sistemele instituțiilor publice
02.11.2026
23:20
285
Germania: iPhone-urile parlamentarilor ar fi putut fi compromise cu spyware
02.11.2026
23:08
375
Nota OpenAI pentru potențialii candidați la președinția SUA: IA ar putea redefini contractul social
02.11.2026
22:50
332
Prognoza pentru 3–9 noiembrie: răcire și nopți aproape de îngheț
02.11.2026
22:33
364
Consultări pentru reguli mai clare și dezvoltarea întreprinderilor sociale în Moldova
02.11.2026
22:12
363
Noua anchetă privind moartea lui Jools va analiza activitatea sa pe rețelele sociale
02.11.2026
22:04
420
UE denunță atacuri cibernetice repetate asupra supermarketurilor din Europa
02.11.2026
21:58
420
Top telefoane și radiații: ce arată măsurătorile RAS
02.11.2026
21:15
470
Zbor Wizz Air spre Sofia, redirecționat la Budapesta după o alertă cu bombă și escortat de un Gripen
02.11.2026
20:39
440
Baterie externă în flăcări la bordul unui zbor British Airways: „Totul s-a întâmplat atât de repede”
02.11.2026
20:35
453
Cel puțin 18 morți într-un bombardament rusesc asupra unui sat din sud-estul Ucrainei
02.11.2026
19:56
615
ULTIMA ORĂ // Bătălia pentru Chișinău 2027: PAS o aruncă în luptă pe ministra Finanțelor, Victoria Belous, împotriva lui Ion Ceban
02.11.2026
19:33
487
Mojtaba Khamenei a acordat Guvernului puteri în negocierile cu SUA, anunță Pezeshkian
02.11.2026
19:08
437
Moldova și Regatul Unit își consolidează parteneriatul strategic și cooperarea pentru reintegrare
02.11.2026
19:00
482
La Londra, Moldova și Regatul Unit au discutat parteneriatul strategic și reintegrarea
02.11.2026
18:54
442
Reforma administrației locale, discutată cu reprezentanții autorităților locale
02.11.2026
18:48
444
România, printre țările în care șomerii petrec cel mai mult timp căutând un loc de muncă
02.11.2026
18:14
513
Iranul spune că poate redeschide Strâmtoarea Ormuz în două zile, dacă îi sunt îndeplinite condițiile
02.11.2026
18:14
464
MEC formează specialiști pentru predarea limbii române ca limbă nematernă, după standarde europene
02.11.2026
17:58
481
Dosarul electronic de sănătate, construit pe securitate și încredere
02.11.2026
17:43
439
Bart De Wever și-a prezentat demisia după blocajul negocierilor pentru bugetul Belgiei
02.11.2026
17:33
580
Sondajele din ajunul alegerilor din SUA indică un avantaj pentru democrați
02.11.2026
17:24
550
Congelatoare din zeci de supermarketuri europene, afectate de un al doilea presupus atac cibernetic
03.11.2026
00:59
03.11.2026
00:58
02.11.2026
23:30
02.11.2026
23:20
02.11.2026
23:08
02.11.2026
22:50
02.11.2026
22:33
02.11.2026
22:12
02.11.2026
22:04
02.11.2026
21:58
02.11.2026
21:15
02.11.2026
20:39
02.11.2026
20:35
02.11.2026
19:56
02.11.2026
19:33
02.11.2026
19:08
02.11.2026
19:00
02.11.2026
18:54
02.11.2026
18:48
02.11.2026
18:14
02.11.2026
18:14
02.11.2026
17:58
02.11.2026
17:43
02.11.2026
17:33
02.11.2026
17:24
Actualitate
Parteneri
Stiri
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri