Rasă ALPINĂ // Din munții Austriei, pe dealurile Sorocii
7815
AFACERE „ALPINĂ”// O sută de căprițe de rasă alpină au fost aduse din munții Austriei la Vărăncău, Soroca, de către Alexei Florea, care spune că acesta a fost un vis al său devenit realitate
Deși clădirea destinată creșterii animalelor de pe timpurile sovietice din Vărăncău a rămas la exterior practic neschimbată, în interior atmosfera este europenizată prin modernizare și inovație. Alexei Florea este cel care a decis să transforme activitatea fermei din una tradițională de creștere a bovinelor într-o afacere mai puțin cunoscută la noi - cea de creștere a caprelor de rasă pură. Spune că doar prin astfel de inițiative fermierii vor vedea că se poate de desprins de mentalitatea învechită și să se adapteze la ceea ce este modern și european.
Căprițe alpine la Vărăncău
De mulți ani, căprițele de rasă pură „îi făceau cu ochiul”, însă după ce a cunoscut la o expoziție mai mulți crescători din Austria, a înțeles că trebuie să acționeze. Astfel, Alexei Florea a adus în noiembrie anul trecut o sută de capre de rasă dintr-o zonă montană din Austria, dintre care 40 de capete sunt de rasă alpină franceză, iar 60 – de rasa „Saanen”. Căprițele și cei trei țapi aveau vârsta de până la 22 de luni, iar acum fermierul spune că, după ce caprele au fătat, ferma s-a îmbogățit cu 70 de ieduți zburdalnici.
„Chiar dacă vin dintr-o zonă montană, s-au adaptat bine la clima și condițiile de aici. Ceea ce ne-a uimit este faptul că nu ies la pășunat și sunt hrănite doar în iesle cu fân și furajare combinată suplimentară, însă cu timpul cred că situația se va schimba. Încăperea este amenajată corespunzător, iar căprițele sunt mulse mecanizat ca în fermele moderne”, a menționat Alexei Florea.
O capră de rasă pură costă 500 de euro
Fermierul din Vărăncău nu a vrut să riște în ceea ce privește creșterea și îngrijirea corectă a căprițelor și a angajat un medic veterinar și un specialist în zootehnie care supraveghează ca lucrurile să meargă ca la carte. Deși spune că a făcut furori în localitate când a adus căprițele și se simte împlinit că și-a văzut visul realizat, necesarul de investiții i-a cam golit buzunarele. Astfel, până în prezent a alocat 1,4 milioane de lei, însă crede că este o afacere profitabilă, având în vedere că o capră de rasă pură costă circa 500 de euro.
Laptele căprițelor, extrem de sănătos și nutritiv
În plus, și laptele căprițelor de munte este o adevărată bombă de sănătate, iar cantitatea zilnică obținută este de 5-6 litri de la una. „Specialiștii spun că laptele acestor rase este mai nutritiv chiar și decât laptele matern. Nu ne dăm acum seama care este cantitatea zilnică de lapte pe care o putem aduna, deoarece acum și ieduții se alimentează cu lapte. Totuși, cantitatea maximă de lapte poate fi obținută doar după a doua fătare”, a mai spus Alexei Florea.
Crescătorul afirmă că cel mai mult și-a dorit ca, prin inițierea acestei afaceri, să demonstreze că fermierii se pot desprinde de trecut și să adopte viziuni noi, care îi vor ajuta să privească agricultura din altă perspectivă.
Planuri: producerea brânzeturilor și prelucrarea pieilor
Planurile ambițioase ale fermierului de la Vărăncău sunt abia la început de cale. Alexei Florea spune că vrea să instaleze o linie de prelucrare pentru lapte în vederea producerii brânzeturilor. „Sunt trei sate în apropiere, iar copiii de la grădinițe sunt alimentați cu lapte praf sau cu lapte de nu știu care calitate. De ce să nu le oferim produse nutritive și sănătoase? M-am gândit să găsesc o posibilitate ca să le aducem pe masă lapte de cea mai bună calitate, de la căprițe din munții Austriei”, a adăugat fermierul.
De asemenea, acesta declară că, în viitorul apropiat, speră ca numărul căprițelor din fermă să ajungă la 400 de capete și să procure utilajul necesar pentru prelucrarea pieilor despre care spune că au o culoare și un luciu deosebit. Fermierul recunoaște că ideile sunt destul de curajoase și pentru mulți ar părea irealizabile. Totuși, el susține că mulți săteni nu au crezut că vor vedea la Vărăncău căprițe de rasă din Austria, iar ferma de pe deal demonstrează că Alexei Florea va merge până în pânzele albe pentru a-și vedea visurile realizate.
10.04.2026
21:06
678
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
15:18
617
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:03
771
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
09:22
873
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
09.04.2026
20:47
878
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
868
Poliția Națională introduce o platformă digitală pentru evaluarea și monitorizarea performanței angajaților
09.04.2026
09:31
1201
ANALIZĂ // De ce nu scad prețurile la APARTAMENTE în condițiile prăbușirii cererii și când vom avea costuri adecvate la locuințe?
08.04.2026
21:03
929
Vremea în Republica Moldova pentru joi, 09.04.2026: cer mai liniștit, temperaturi similare
08.04.2026
17:56
883
Cod galben de îngheț, 9–12.04.2026 – nopți reci și dimineți sub zero
08.04.2026
17:32
814
Cod galben de vânt – 07.04.2026, ora 10 – 08.04.2026, ora 20
11.04.2026
08:05
424
Horoscopul zilei 11.04.2026
11.04.2026
04:30
695
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
669
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
663
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
665
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
697
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
848
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
674
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
615
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
803
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
666
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
607
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
958
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
757
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
11:56
859
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
862
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
859
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
796
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
1015
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
1032
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
941
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
864
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
778
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
874
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
965
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
Doi foști miniștri ai Finanțelor explică ȘMECHERIA coaliției PSRM-Șor privind „anularea legii miliardului”: „Nu este alceva decât mutarea DATORIEI de la o instituție a statului la alta. Acest joc iresponsabil va avea consecințe GRAVE”
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














