Nişte deținuții, mai FERICIŢI

Lacrimi de bucurie, îmbrățișări călduroase, săruturi, mângâieri și multă dragoste. Sunt sentimentele care au umplut, ieri, curtea Penitenciarului de la Cricova, fiindcă aici, o dată pe an, are loc Ziua Ușilor Deschise, zi în care deținuții împreună cu rudele lor profită din plin de câteva ore bune de revedere.

În curtea penitenciarului, doamna Maria se primblă nestingherită alături de fiul ei Marcel, care nu are împliniți nici 20 de ani. La braț, discută despre ce s-a mai întâmplat prin sat. Chiar dacă mama își vizitează lunar fiul și încearcă să-i cumpere lucruri care lipsesc în închisoare și cărora le duce dorul, aceasta nu compensează zilele în care ei lucrau cot la cot pentru a-și asigura existența.

„Nu doresc niciunei mame din lume ca și copilul ei să ajungă după gratii. Prima dată când am auzit că va sta câțiva ani la pușcărie, am simțit cum mi s-au tăiat aripile. El era mâna mea dreaptă și mă ajuta foarte mult pe la treburile casei. Și dacă ar fi fost un copil needucat, dar așa... A nimerit aici din greșeală și prostie”, explică femeia, în timp ce Marcel o mângâie pe cap.

Femeia a gătit toată noaptea cele mai delicioase bucate pentru a gusta și fiul ei din ele, iar dimineața la ora 9.00 era deja pe teritoriul penitenciarului. „Am făcut și sarmale, și pârjoale, am cumpărat și dulciuri, compot - ca la mama acasă. Ei aici duc dorul de mâncare de acasă. Ce să faci, când ai s-o pățești... Cel puțin, e bine că mai sunt astfel de zile și că putem sta alături de dimineață până după-amiază, pentru că la întrevederi ai doar două ore”, spune doamna Maria.

Un pic mai la vale, Vlăduț, să tot aibă vreo cinci ani, se urcă pe o bară şi când e sus, când e jos. Îi arată performanțele obținute la grădiniță tatălui său, Leonid. Ceilalți frați mai mari nu se dezlipesc de dânsul. Tatăl tot nu-i scapă din priviri: ba îi cuprinde, ba îi sărută, ba îi mângâie, ba îi strânge pe toți la piept. Se văd de două ori pe an, deoarece e greu ca odraslele lui să-i facă vizite, fiindcă toți sunt în aceeași barcă: ei - la internat, el - la pușcărie.

„Am așteptat cu nerăbdare această zi. E o bucurie foarte mare pentru mine. După aceste întrevederi nu sunt om, deoarece știu că ei tot pleacă într-un loc lipsit de dragostea părintească. Cresc singuri și fără educație părintească. Mama lor, după ce am avut tragedia în familie care m-a adus aici, a plecat în drumul ei. Așa că prețuiesc aceste clipe mai mult decât viața mea”, zice Leonid, în vârstă de 39 de ani.

Bărbatul se află de un an și jumătate în penitenciar. După incidentul fatal din familia acestuia, mama copiilor a dispărut fără urmă, iar ei au fost plasați în internat. Această situație vor trebui să o suporte încă doi ani. „Sper să agonisesc în închisoare niște bani și poate voi cumpăra o casă, deoarece acolo e imposibil să mă mai întorc. Trebuie să trăiesc mai departe, să-mi cresc copiii și să-i pun pe picioarele lor”, oftează Leonid, în timp ce băiatul mai mare nu-și dorește decât să fie împreună cu tatăl și să joace fotbal.

Totuși, de aceste clipe fericite nu au avut parte toți deținuții. Mihai, un băiat în vârstă de 25 ani, așteaptă de un an de zile să vină rudele în vizită, însă rugile băiatului nu sunt auzite de nimeni. „Este foarte important ca atunci când nimerești în pușcărie să te susțină apropiații, pentru că altfel „ți se duce crîșa” (delirezi - n.r.). Eu îmi înțeleg părinții de ce nu vor să mă vadă și e dreptul lor, pentru că mi-au dat educație și au investit mult în mine, ca la urmă eforturile depuse să nu fie valorificate de mine”, explică tânărul, care are absolvit un colegiu.

"În acest mod, deținuților li se oferă posibilitatea să se întâlnească cu societatea, să-şi revadă familiile. Totodată, azi a avut loc slujba de sfințire a bisericii de pe teritoriul penitenciarului. De obicei, acest eveniment se desfășoară o dată pe an”, a declarat șeful Serviciului activități educative al Penitenciarului nr. 4 din orășelul Cricova, Ion Vizitiu.

În penitenciar își ispășesc pedeapsa 650 de deținuți. Astăzi, au fost în vizită 375 de persoane, dintre care o treime au fost copii.