01:49:25 01.03.2026
Stiri

Descoperirea care va salva MILIOANE de vieţi. Cancerul ar putea fi descoperit înainte de apariţia oricăror simptome

Știri 08.02.2020 20:32 Vizualizări1547
Descoperirea care va salva MILIOANE de vieţi. Cancerul ar putea fi descoperit înainte de apariţia oricăror simptome

Modificările genetice specifice care apar în peste 30 de tipuri de cancer au fost descoperite de cercetători, iar genomul diferitelor forme ale acestei boli va face posibilă diagnosticarea înainte de apariţia oricăror simptome, potrivit upi.com.

Cancerul ar putea fi descoperit înainte de apariţia oricăror simptome. Ceea ce era de neimaginat până acum este demonstrat de o echipă mamut formată din peste 1.000 de oameni de ştiinţă din întreaga lume. Timp de zece ani, aceştia au studiat cel mai mare duşman al omenirii după bolile de inimă.

Ei au reuşit să afle ce modificări genetice specifice apar în mai mult de 30 de tipuri de cancer, dar şi când acestea vor avea loc. Acest lucru înseamnă că descifrarea acestor tipare va duce la apariţia unor noi teste de diagnostic cu ajutorul cărora cancerul va putea fi descoperit mult mai devreme, în stadii incipiente.

Cercetătorii au luat-o matematic: genomul fiecărui pacient este unic, dar există un set finit de modele recurente, aşa că pot fi identificate toate tiparele în care acestea apar. Odată harta genetică descifrată, vor fi optimizate pe viitor diagnosticul şi tratamentul.

"Pentru mai mult de 30 de tipuri de cancer, ştim acum ce modificări genetice specifice sunt, ce este posibil să se întâmple, dar şi când vor avea lor aceste modificări", a declarat Peter Van Loo, de la Institutul Francis Crick din Londra, Marea Britanie, unul dintre cei care a coordonat proiectul mamut, potrivit Mediafax.

Cercetătorii au fost capabili să identifice în celule mutaţii precoce care au avut loc cu ani sau chiar decenii înainte de apariţia cancerului, ceea ce creează premisa că boala ar putea fi descoperită înainte de apariţia oricăror simptome.

În lume, în 2018, au fost înregistrate peste 17 milioane de cazuri noi de cancer, conform raportului recent publicat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Specialiştii OMS estimează că numărul cazurilor de cancer vor creşte cu 60% în următorii 20 de ani dacă nu se adoptă măsuri concrete de combatere.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
28.02.2026 08:01 622 Horoscopul zilei 28.02.2026
Top stiri
28.02.2026 08:01 619 Horoscopul zilei 28.02.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.20 1 USD 17.12 1 RON 3.97 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte