Descoperire REVOLUȚIONARĂ în chimioterapie. Mecanismul prin care citostaticele atacă doar celulele canceroase: Aceste „gloanţe magice” vor vindeca boala fără să afecteze restul organismului
1516
Chimistul german Johannes Karges, în vârstă de 31 de ani, va fi recompensat cu premiul Paul Ehrlich şi Ludwig Darmstaedter pentru tineri cercetători pe anul 2024, a anunţat marţi, 23 ianuarie, fundaţia care decernează prestigioasa distincţie, potrivit DPA.
Cercetarea lui Kargesar ar putea reduce drastic efectele secundare ale chimioterapiei folosite în tratamentul cancerului, crescându-i astfel semnificativ eficienţa, potrivit Fundaţiei Paul Ehrlich, care decernează premiul.
Karges coordonează o echipă de cercetători de la Universitatea Ruhr din Bochum, în vestul Germaniei.
Premiul este decernat pentru realizări deosebite în domeniul cercetării biomedicale. Recompensa în bani, în cuantum de 60.000 de euro, trebuie folosită în scopuri de cercetare.
Premiul şi suma de bani vor fi înmânate pe 14 martie în biserica St Paul din Frankfurt.
Cercetarea chimistului german se concentrează pe chimioterapiile împotriva cancerului, care presupun folosirea medicamentelor citostatice cu scopul împiedicării multiplicării celulelor canceroase.
Întrucât aceste medicamente inhibă de asemenea multiplicarea celulelor sănătoase, sunt asociate cu efecte secundare importante.
Se pune problema cum s-ar putea putea activa selectiv medicamentele citostatice.
Karge crede că răspunsul ar fi nanoparticulele, prea mari pentru a penetra ţesuturile sănătoase, dar suficient de mici pentru a se strecura între celulele canceroase. Aceste nanoparticule sunt echipate cu receptori integraţi, care se activează la semnale luminoase.
„Multă vreme, oamenii au căutat o modalitate de a face aceste citostatice să atace doar celulele canceroase pe care trebuie să le distrugă”, a precizat fundaţia în comunicatul de presă care anunţă câştigătorul premiului.
Comunicatul compară astfel de medicamente ţintite cu nişte „gloanţe magice”, care ar putea „vindeca boala, fără să afecteze restul organismului”.
Alături de un partener de cercetare chinez, Karges a reuşit să testeze cu succes două combinaţii care pot fi detonate de aceste „fitile” în interiorul celulele canceroase, a mai menţionat fundaţia.
15.11.2026
16:19
15.11.2026
14:20
15.11.2026
12:35
15.11.2026
12:33
15.11.2026
12:17
15.11.2026
11:29
15.11.2026
11:05
15.11.2026
10:51
15.11.2026
09:36
15.11.2026
08:30
15.11.2026
06:01
15.11.2026
14:20
15.11.2026
12:35
15.11.2026
12:33
15.11.2026
12:17
15.11.2026
11:29
15.11.2026
11:05
15.11.2026
10:51
15.11.2026
09:36
15.11.2026
08:30
15.11.2026
06:01
15.11.2026
04:17
15.11.2026
02:26
14.11.2026
22:20
14.11.2026
22:18
14.11.2026
22:02
14.11.2026
21:27
14.11.2026
19:59
14.11.2026
19:40
14.11.2026
19:35
14.11.2026
18:43
14.11.2026
17:42
14.11.2026
17:03
14.11.2026
17:01
14.11.2026
16:24
14.11.2026
16:00
14.11.2026
14:44
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor
FOTO // Portretul nevăzut al Ursulei von der Leyen: Cum a ajuns o mamă a șapte copii să ghideze Europa și să susțină parcursul european al R. Moldova
Demagogie în interesul Kremlinului? Dodon atacă aderarea la UE și acuză guvernarea de „aliniere totală” la sancțiuni, ignorând că Europa achită facturile moldovenilor lăsați în frig de „Gazprom”
INVESTIGAȚIE // Peste 184.000 de euro, risipite din cauza unei erori la Primăria Bălți. Bălțenii ar putea achita nota de plată pentru un proiect european















