Descoperă TIMIȘOARA

sursa: welcometoromania.ro

Cunoscut ca „orașul parcurilor și al grădinilor” și fiind al treilea oraș al României ca mărime, Timișoara a devenit simbolul libertății în timpul revoluției din 1989. Localnicii sunt extrem de mândri că aparțin „Primului Oraș Liber”.

Acest titlu care îi conferă atâta onoare se alătură altora primite de-a lungul anilor. Orașul se poate mândri pe bună dreptate cu vechile biserici, castele și palate, la fel cu muzeele și parcurile sale.

Catedrala Mitropolitană

Din 1919, când Banatul se uneşte cu România începe încurajarea ortodoxiei, defavorizată până atunci. Astfel, în 1926 se reînfiinţează vechea parohie din Cetate, iar în 1939 se înfiinţează Episcopia Timişoarei, mai târziu devenită Mitropolia Banatului. Proiectul ambiţios al catedralei ortodoxe cu o capacitate de 5 000 de persoane a fost realizat de arh. Ion Traianescu. Stilul arhitectural îmbină tradiţia religioasă bizantină cu cea moldovenească.

Din cauza terenului mlăştinos, edificiul stă pe o placă de beton susţinută de peste 1 000 de piloni de beton armat, înfipţi la 20 m adâncime.

Lucrările de construcţie au durat 4 ani (1936-1940), însă picturile au fost terminate doar în 1946. La inaugurarea din 1946 a fost prezent Regele Mihai şi prim-ministrul Petru Groza. Catedrala cu lungimea de 63 m şi lăţimea de 32 m are 11 turle, cea mai mare având 83,7 m.

O atenţie specială merită cele şapte clopote, armonizate de compozitorul Sabin Drăgoi, ale căror sunete impresionează prin rezonanţa neobişnuită şi se aud pe tot cuprinsul oraşului. Picturile au fost realizate de Atanasie Demian. Catedrala adăposteşte la subsol o bogată colecţie de artă bisericească bănăţeană veche şi o valoroasă colecţie de icoane.

Muzeul deţine 3 000 de cărţi bisericeşti rare, peste 800 de icoane şi picturi, peste 130 de obiecte bisericeşti. Aici se găseşte Noul Testament de la Bălgrad (1648) şi Cazania lui Varlaam (1643) şi aici se află şi moaştele sfântului Ioan cel Nou de la Partoş, protectorul ortodocşilor români din Banat. Partea de subsol dinspre altar cuprinde necropola mitropoliţilor Banatului.

Turnul de apă din Fabric

Fiind o zonă mlăştinoasă, Timişoara a creat de-a lungul anilor o serie de probleme arhitecţilor oraşului. Pentru asigurarea alimentării cu apă au fost realizate foraje de mare adâncime. Pentru asigurarea continuă cu apă potabilă a oraşului în plină expansiune, la începutul secolului XX, la interval de 2 ani au fost construite şi două turnuri noi de apă. Cel din Fabric a fost ridicat în 1912, şi se înalţă zvelt deasupra caselor din jur, şi suportă neputincios întinderea hederei, care în câţiva ani îl va transforma într-un uriaş adormit în pădurea fermecată... dacă nu se iau măsuri.

Bastionul Maria Therezia

În jurul secolului XII a fost construită prima cetate fortificată în Timişoara. A găzduit mai mulţi domnitori, dar dezvoltarea ei a început în secolul XIV, sub stăpânirea lui Carol Robert de Anjou, sub care Timişoara a devenit între anii 1316-1323 chiar capitala Regatului Ungar. În 1552 cetatea a fost cucerită de otomani. Pe timpul lor, oraşul era înconjurat de un zid de împletitură de nuiele cu lut şi şanţ cu apă.

Zidul avea 5 porţi. Doar otomanii trăiau în incinta apărată, în oraş. Catolicii şi ortodocşii trăiau în suburbii, unde aveau şi bisericile lor proprii. În 1716 cetatea este cucerită de Imperiul Habsburgic. Sub dominaţia lor oraşul cunoaşte o perioadă de înflorire fără precedent, ajungând să primească numele de Mica Vienă. Între anii 1723-1765 cetatea a fost reconstruită, fiindcă fortificaţiile nu puteau face faţă noilor tehnici de luptă. Noua fortificaţie construită în stil Vauban avea o suprafaţă de 10 ori mai mare decât cetatea medievală turcească.

Spaţiul interior a fost înconjurat de trei centuri stelare ce puteau fi umplute cu apă. Avea 9 bastioane şi 3 porţi. Dintre toate doar bastionul Maria Therezia se vede şi astăzi. A fost construit între anii 1730-1735. Se mai vede un fragment din zidurile de odinioară în Parcul Botanic şi pe Calea Al. Ioan Cuza.

Parcul Rozelor

După unele teorii, Parcul Rozelor a fost realizat prin contribuţia femeilor bogate din oraş, care au adus pe banii lor, de peste hotare, multe specii de trandafiri. În 1891, pe timpul Expoziţiei Universale vizitată şi de împăratul Franz Jozef, au fost montate aici 10 pavilioane din lemn. Parcul expoziţiei a fost realizat de Wilhelm Mühle, şi a prezentat peste 300 de soiuri de trandafiri. Mühle era proprietarul unei grădini horticole cu 17 solarii iar trandafirii cultivaţi de el, au fost renumiţi şi în străinătate.

În 1942, parcul apare sub denumirea Rozariul Regina Maria, dar de-a lungul anilor a avut mai multe denumiri.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Rozariumul a fost distrus, şi a fost refăcut în perioada 1953-1965, când s-a ajuns la peste 1 200 de varietăţi de trandafiri procurate din ţară şi din străinătate.

Astăzi, pe suprafaţa de un hectar abia mai există 600 de specii. Cele 10 000 de fire de trandafiri sunt plantate pe opt grupe, în carouri în formă de romb, delimitate cu gărduleţe din buxus. Teatrul de vară din parc a fost construit în perioada interbelică.

Casa Prinţului Eugeniu de Savoia

Această clădire a fost ridicată în prima jumătate a secolului XIX pe locul Porţii Forforoza. Prin această poartă au intrat în 1716 trupele austriece conduse de Eugeniu de Savoia şi au alungat pe turci. În urma sistematizării în 1817, poarta Forforoza a fost demolată. Reproducerea ei s-ar putea vedea deasupra intrării clădirii cu două nivele, fiindcă se află sub sticlă, dar, din păcate, este „invizibilă”.

Muzeul Satului

Muzeul satului în aer liber a fost înfiinţat în anul 1971, pe o suprafaţă de 17.47 ha, în Pădurea Verde, la extremitatea nord-estică a oraşului. Arată ca un sat, cu străzi şi case, cu biserică şi moară, primărie şi birt. Construcţiile autentice din lemn, piatră, lut, demolate în satele Banatului şi reconstruite în muzeu cu respectarea tehnicilor locale, obiectele folosite în traiul zilnic, ne întroduc în viaţa bănăţenilor din secolele trecute. Camerele, în special camera de oaspeti, cunoscută şi sub numele de „soba curată”, sunt frumos mobilate şi decorate cu ţesături, covoare, ştergare, feţe de masă. Acoperişul în general este sprijinit pe stâlpi de lemn ornați traditional, iar casele sunt acoperite cu paie sau şindrilă. Este amenajat şi un atelier de rotărie.