Deprecierea leului a lăsat spitalele FĂRĂ medicamente. Iurie Leancă i-a convocat pe responsabilii din domeniu
2417
Spitalele din țară vor fi asigurate pe deplin cu medicamente. Aceste asigurări au fost date de furnizorii de medicamente la întâlnirea de astăzi cu reprezentanții instituțiilor de stat din domeniu, astfel încât să nu fie prejudiciată sănătatea oamenilor.
Întrunirea a fost precedată de o ședință prezidată de prim-ministrul în exercițiu, Iurie Leancă, cu participarea miniștrilor Sănătății, Finanțelor, dar și a conducerii agențiilor Medicamentului și Achizițiilor Publice.
Premieurl în exercițiu, Iurie Leancă, a cerut ca structurile de resort să întreprindă eforturile necesare pentru a exclude deficitul de medicamente în spitale.
La rândul său, ministrul în exercițiu al Sănătății, Andrei Usatîi, a menționat că spitalele se confruntă cu lipsa de medicamente din cauza deprecierii monedei naţionale în raport cu euro și dolarul american, ceea ce face imposibilă executarea contractelor.
Potrivit directorului Agenției Medicamentului, Alexandru Coman, licitaţiile de achiziţionare a medicamentelor au avut loc în luna septembrie, anul trecut. Între timp, leul s-a depreciat în raport cu valutele de referință, fapt ce a provocat o diferenţă mare între preţul de import și cel stabilit în contractele încheiate. Astfel, cei care au câştigat tenderele nu și-au mai putut onora angajamentele, ceea ce a generat o întârziere a aprovizionării spitalelor cu produsele necesare.
În cadrul ședinței au fost înaintate mai multe propuneri în vederea soluționării problemei și s-a decis ca furnizorii de medicamente, care au încheiat contracte cu spitalele din țară, să își onoreze prevederile contractuale.
De asemenea, șeful Executivului a solicitat să fie creat un grup de lucru în cadrul Ministerului Sănătății care va monitoriza situația pe piața medicamentelor. O altă măsură prevede înăsprirea pe viitor a condițiilor contractuale pentru a preveni asemenea situații.
19.04.2016
17:05
3839
După ce le-a asigurat pe gravidele din R. Moldova cu medicamente pentru menopauză, AMED s-a supărat pe Ziarul NAȚIONAL
15.04.2016
19:31
3850
Licitație cu NĂBĂDĂI: Prepapate CONTRAINDICATE pentru gravidele din R. Moldova cu probleme de sănătate?
12.04.2016
14:49
4019
Bine de știut! Un spray folosit pentru tratarea infecțiilor de căi respiratorii, INTERZIS
19.11.2015
10:15
2878
Avem paturi, dar nu avem cu ce trata pacienţii. Ministerul Sănătăţii spune cât de pregătite sunt spitalele pentru a primi arşi, în caz de urgenţă
13.11.2015
14:01
2208
NOI reguli privind numirea în funcţie a conducătorilor instituţiilor medico–sanitare publice
10.09.2015
16:58
2754
Cele mai IMPORTANTE spitale din republică au rămas fără directori. EXPLICAȚIILE Ministerului Sănătății
07.08.2015
11:40
3144
Video // Medicamente cu termenul EXPIRAT și de proveniență DUBIOASĂ, la un centru stamatologic pentru copii din Chișinău
23.04.2015
13:24
2979
STUDIU // Doar trei spitale republicane sunt EFICIENTE din punct de vedere tehnic
23.04.2015
13:34
2979
A vrut să-și pună capăt zilelor la 17 ani, după ce s-a certat cu iubitul
29.07.2014
13:28
5121
Directorii de spitale, cu „Mercedes”-uri și locuințe scumpe, onorarii și datorii de milioane
23.04.2014
10:14
2742
Echipament medical modern pentru mai multe spitale din R. Moldova
19.04.2014
12:06
3796
Spitale din R. Moldova încălzite, via România, din bani europeni
23.03.2026
18:38
250
FBI avertizează: hackeri ai regimului iranian folosesc Telegram pentru a spiona disidenți și jurnaliști la nivel global
23.03.2026
18:09
213
Masa rotundă la Ungheni: calificările din învățământul profesional, racordate la standardele europene și cerințele pieței muncii
23.03.2026
17:46
300
Consiliul Național de Securitate întărește lupta împotriva criminalității transfrontaliere și a traficului de droguri, arme și ființe umane
23.03.2026
17:43
310
Mii de profesori au contribuit la noile concepții ale disciplinelor școlare elaborate de Ministerul Educației și Cercetării
23.03.2026
17:35
270
Helion, startupul de fuziune susținut de Sam Altman, negociază vânzarea de energie către OpenAI
23.03.2026
16:42
318
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, anunță accelerarea integrării Republicii Moldova în piața energetică europeană la EBA Business Outlook
23.03.2026
15:36
395
Maia Sandu, către mediul de afaceri: „Nu mai trăim într-o lume a stabilității, ci a incertitudinii. Cuvântul-cheie este adaptare”
23.03.2026
14:06
431
Avocat recidivist din Chișinău, condamnat pentru escrocherie cu „expertize” judiciare fictive
23.03.2026
13:07
458
MEC lansează concurs național pentru dotarea cu laboratoare moderne de chimie și fizică în liceele din țară
23.03.2026
12:09
471
Începe pretestarea națională pentru examenele de absolvire a gimnaziului și liceului, sesiunea 2026
23.03.2026
12:00
448
Ministerul Educației și Cercetării dă startul concursului de proiecte studențești 2026, cu finanțare de până la 350.000 lei pentru fiecare inițiativă
23.03.2026
11:32
487
Chișinăul, epicentrul inovației în robotică: Finala FIRST LEGO League Challenge Moldova 2026 a desemnat echipa RoboRangers campioană națională
23.03.2026
09:29
548
Doi militari în termen, prinși consumând droguri în unitatea militară, condamnați la muncă în folosul comunității
560
Influencerița care a pornit din dormitor, acum nominalizată la Podcastul Anului la National Influencer Awards
23.03.2026
09:23
565
Maia Sandu convoacă Consiliul Național de Securitate pentru a discuta măsuri împotriva criminalității transfrontaliere
23.03.2026
08:47
545
Horoscopul zilei 23.03.2026
23.03.2026
08:40
596
ULTIMA ORĂ // Consiliul Național de Securitate se întrunește la Președinție. Ce măsuri vor fi anunțate de Maia Sandu pentru contracararea riscurilor la frontieră
22.03.2026
21:51
693
Startupul american Cursor își recunoaște noul model de programare ca fiind construit pe baza Kimi 2.5 de la chinezii Moonshot AI
22.03.2026
19:05
1134
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 23–29 martie 2026
22.03.2026
17:41
795
Startupul Delve, acuzat că ar fi mințit sute de clienți despre respectarea GDPR și HIPAA, folosind „dovezi fabricate” și auditări formale
22.03.2026
14:17
897
În culisele laboratorului Trainium al Amazon: cipul care provoacă dominația Nvidia și atrage OpenAI, Anthropic și Apple
22.03.2026
09:32
865
Tokenii de AI, noul „al patrulea pilon” al compensației pentru ingineri sau doar o cheltuială mascată pentru companii?
22.03.2026
08:35
867
Horoscopul zilei 22.03.2026
21.03.2026
20:49
923
Cer mohorât, fără ploi, în Republica Moldova – duminică, 22 martie 2026
21.03.2026
16:48
1114
Revoluția energiei de fuziune: cum funcționează „puterea stelelor” și ce startup-uri vor să o aducă în rețea
FBI avertizează: hackeri ai regimului iranian folosesc Telegram pentru a spiona disidenți și jurnaliști la nivel global
Masa rotundă la Ungheni: calificările din învățământul profesional, racordate la standardele europene și cerințele pieței muncii
Mii de profesori au contribuit la noile concepții ale disciplinelor școlare elaborate de Ministerul Educației și Cercetării
Helion, startupul de fuziune susținut de Sam Altman, negociază vânzarea de energie către OpenAI
1 MDL
1 EUR
20.15
1 USD
17.41
1 RON
3.95
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














