Democraţii aşteaptă un răspuns din partea Comisiei de la Veneţia
2597
Deputaţii democraţi nu au renunţat la ideea de a modifica Codul Electoral în vederea introducerii votului mixt, chiar dacă iniţiativa promovată de Vladimir Plahotniuc a fost dur criticată de societatea civilă, dar şi de unii reprezentanţi ai Coaliţiei de guvernare.
Înainte de a înregistra proiectul de lege în Parlament, democraţii au decis să ceară sfatul experţilor europeni. „Regulamentul Comisiei de la Veneţia prevede că preşedinţii parlamentelor pot să trimită la această Comisie pentru avizare anumite iniţiative şi până la înregistrarea lor în Parlament, dacă insistă unele grupuri parlamentare. Deci, eu am făcut acest lucru”, a explicat Corman într-un interviu acordat pentru Radio Europa Liberă.
Spicherul a precizat că la începutul anului 2014, la Chişinău vor sosi câţiva membri ai Comisiei de la Veneţia care se vor întâlni cu reprezentanţii tuturor grupurilor parlamentare şi vor discuta despre perspectivele votului mixt în R. Moldova.
Igor Corman mai spune că modificările în legislaţie ar trebui realizate în prima jumătate a anului viitor, astfel încât la următoarele alegeri parlamentare să poată fi aplicat votul mixt. „Cetăţenii îşi doresc ca deputaţii să fie mai aproape de popor, ei doresc să ştie pentru cine votează. Acest sistem mixt permite ca şi partidele politice să meargă în campanii cu listele lor proprii, dar ca o jumătate din corpul de legiuitori, din deputaţi, să fie aleşi direct de popor. Unde vom ajunge? Vom vedea. Fiindcă trebuie să existe o majoritate parlamentarăca să fie operate aceste modificări la Codul Electoral”, conchide Corman.
22.04.2019
15:21
06.05.2014
17:25
09.04.2014
17:24
05.04.2014
10:11
25.03.2014
16:24
13.03.2014
13:05
13.03.2014
12:35
07.03.2014
16:40
24.02.2014
09:49
13.02.2014
13:23
13.02.2014
11:39
08.02.2014
12:59
03.11.2026
04:03
03.11.2026
03:39
03.11.2026
03:34
03.11.2026
03:22
03.11.2026
03:01
03.11.2026
00:59
03.11.2026
00:58
02.11.2026
23:30
02.11.2026
23:20
02.11.2026
23:08
02.11.2026
22:50
02.11.2026
22:33
02.11.2026
22:12
02.11.2026
22:04
02.11.2026
21:58
02.11.2026
21:15
02.11.2026
20:39
02.11.2026
20:35
02.11.2026
19:56
02.11.2026
19:33
02.11.2026
19:08
02.11.2026
19:00
02.11.2026
18:54
02.11.2026
18:48
02.11.2026
18:14
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți
















