Delegația R. Moldova, condusă de Maia Sandu, va avea întrevederi la Bruxelles cu președinți și prim-miniștri ai statelor membre ale Uniunii Europene, șefii instituțiilor europene și conducerea statelor din Parteneriatului Estic
2050
Delegația R. Moldova la cel de-al șaselea Summit al Parteneriatului Estic, condusă de președinta Maia Sandu, are o agendă plină la Bruxelles.
Aceasta include întrevederi bilaterale cu președinți și prim-miniștri ai statelor membre ale Uniunii Europene, șefii instituțiilor europene, în formatul Trio asociat - Moldova, Georgia, și Ucraina, dar și cu liderii din Armenia și Azerbaidjan participanți la summitul care va avea loc pe 15 decembrie.
Vicepremierul Nicu Popescu, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, care face parte din delegația plecată la Bruxelles, susține că Republica Moldova este țara care a obținut cele mai mari beneficii în cadrul Parteneriatului Estic urmare a implementării Acordului de asociere și a zonei economice libere, fapt tradus la modul practic prin locuri de muncă sigure și bine plătite, precum și prin exporturi în spațiul comun european.
„Solidaritatea și deschiderea Uniunii Europene sunt bine cunoscute fiecărui cetățean prin numeroasele proiecte din toate colțurile republicii implementate cu suportul generos al contribuabililor europeni. Mâine la Bruxelles, în prezența șefei statului, voi semna mai multe acorduri și documente de intenție pentru sprijinul financiar concret în domeniul infrastructurii și eficienței energetice”, a menționat șeful diplomației de la Chișinău.
Aceeași sursă a precizat că ireversibilitatea procesului de integrare europeană, obiectivul strategic al R. Moldova, presupune și fortificarea dialogului cu Uniunea Europeană.
„Vom folosi oportunitatea prezenței noastre la Bruxelles pentru a discuta cu înalți oficiali europeni, liderii statelor membre ale Uniunii Europene și țărilor partenere din cadrul PaE despre intensificarea interacțiunii noastre în domeniul politic și de securitate, domeniul energetic și al mediului ambiant, cooperarea în domeniul justiției și al afacerilor interne”, a mai spus vicepremierul Nicu Popescu, citat de un comunicat de presă al MAEIE.
27.10.2026
02:02
27.10.2026
01:16
27.10.2026
00:44
26.10.2026
23:06
26.10.2026
22:59
26.10.2026
21:12
26.10.2026
21:04
26.10.2026
20:19
26.10.2026
19:21
26.10.2026
18:56
26.10.2026
18:48
26.10.2026
18:44
27.10.2026
02:02
27.10.2026
01:16
27.10.2026
00:44
26.10.2026
23:06
26.10.2026
22:59
26.10.2026
21:12
26.10.2026
21:04
26.10.2026
20:19
26.10.2026
19:21
26.10.2026
18:56
26.10.2026
18:48
26.10.2026
18:44
26.10.2026
18:16
26.10.2026
17:43
26.10.2026
17:42
26.10.2026
17:34
26.10.2026
16:35
26.10.2026
16:15
26.10.2026
15:51
26.10.2026
15:36
26.10.2026
14:25
26.10.2026
13:50
26.10.2026
13:41
26.10.2026
12:44
26.10.2026
12:35
26.10.2026
12:22
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
Clasamentul orașelor din America de Nord după calitatea vieții și costuri, relevant și pentru România
Horoscopul zilei 20.10.2026
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
Bănuit că a cerut 7.500 de euro pentru influențarea unui dosar de conducere în stare de ebrietate: percheziții la Chișinău















