Declarație: „România are sprijinul Casei Albe pentru eliminarea vizelor”
3017
Sursa: www.ziarulatac.ro
România beneficiază de susținere din partea administrației democrate de la Casa Albă pentru eliminarea vizelor de intrare pe teritoriul SUA, dar trebuie să își folosească toată influența și prietenii din Congresul american, în special în zona republicană, a declarat premierul Victor Ponta, potrivit Mediafax.
„Am mulțumit pentru sprijinul pe care administrația de la Washington îl acordă în mod explicit și asumat pentru că România și românii să beneficieze de ceea ce beneficiază mulți alți cetățeni europeni, și anume de sistemul Visa Waiver. Toți românii care merg în America contribuie la ceea ce înseamnă dezvoltarea Statelor Unite ale Americii", a spus Ponta după discuția avută cu vicepreședintele SUA, Joe Biden.
28.05.2025
10:55
48164
România, principala destinație turistică pentru cetățenii R. Moldova. O treime dintre adulți nu au părăsit niciodată republica noastră
06.02.2024
12:55
2198
Referendumul inițiat de Maia Sandu, SPRIJINIT de România. „Contăm pe acțiunea cetățenilor de ANCORARE definitivă a R. Moldova în spațiul european de valori”. Bucureștiul și Chișinăul au stabilit AGENDA comună pentru următoarea perioadă
07.09.2023
13:25
2075
Maia Sandu, la București: „România este cel mai important AVOCAT al R. Moldova în discuțiile cu instituțiile europene și alte state membre pentru aderarea republicii noastre la UE”
09.02.2023
12:58
5182
SEMNAT // „Oprire UNICĂ” la punctul de trecere a frontierei Leușeni - Albița. Lucian Bode: „Modul de lucru și toate procedurile vor fi în oglindă ca între două țări membre ale UE”. Când intră în vigoare ACORDUL semnat între Chișinău și București
07.02.2023
10:13
1934
România are grijă de asigurarea SECURITĂȚII energetice a R. Moldova. Bucureștiul intenționează să importe GAZE din Egipt, inclusiv pentru R. Moldova
19.12.2022
20:54
2521
VIDEO // Nicu Popescu: „Despre susținerea concretă a României cunoaște fiecare familie, indiferent de limba vorbită sau preferințele GEOPOLITICE. Absolut fiecare cetățean al R. Moldova beneficiază de SPRIJINUL și ajutorul României”
30.11.2022
11:19
2801
Aprecieri din OPOZIȚIE pentru ROMÂNIA, „salvatorul energetic” al R. Moldova: „Vedem și simțim gesturi mai mult decât frățești din partea României. Țara face acest lucru în detrimentul propriilor interese economice”
17.10.2022
14:37
2791
Rusia ar putea SISTA integral livrările de gaze în R. Moldova, iar Dodon ÎNVINUIEȘTE guvernarea PAS pentru faptul că „Gazprom” ÎNCALCĂ unilateral contractul: „Dacă rămânem fără gaze, nu o să fie nici electricitate”
13.05.2022
18:36
3871
O nouă GAFĂ comisă de unii aleși locali din România? CJ Buzău a alocat 400 000 de euro și 400 000 de RON primarului PRORUS al Chișinăului, Ion Ceban: „Dacă liberalii și USR-iștii au înțeles cine e Ceban și nu îi mai oferă sprijin...”
09.02.2022
18:52
3742
Ședința COMUNĂ a guvernelor României și R. Moldova, cu rezultate și PROIECTE concrete. Natalia Gavrilița: „Ziua de vineri va fi plină de VEȘTI BUNE pentru toți cetățenii R. Moldova”
20.03.2026
21:01
197
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
286
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
268
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
327
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
300
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
308
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
298
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
423
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
442
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
382
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
470
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
529
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
554
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
571
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
551
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
603
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
721
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
737
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
722
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
738
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
783
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
703
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
808
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
706
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
19.03.2026
17:31
771
SUA cer companiilor să își blindeze sistemele Microsoft Intune după atacul în care hackeri au șters zeci de mii de dispozitive Stryker
„Moldovagaz” acuză compania „Nordgaz Furnizare”, care a promis găgăuzilor gaz la prețul de 10 lei, de „manipulare a pieței de gaze naturale”
FOTO // Cel mai COSTISITOR proiect de infrastructură rutieră din raionul Orhei a fost finalizat: Leagă satele Tabăra și Vatici
Fonduri facultative de pensii, în R. Moldova
Banca Națională a Moldovei a încheiat un memorandum de înțelegere cu banca centrală a Ungariei
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40




Inapoi














