DECLARAȚIE // „Prezența armatei ruse pe pământul nostru comportă riscuri de destabilizare, mai ales în contextul războiului din Ucraina”
1562
Staționarea ilegală a contingentului militar rus în regiunea transnistreană este o încălcare flagrantă a statutului nostru de republică neutră, a reiterat astăzi președinta Maia Sandu de la tribuna Parlamentului, unde a susținut un discurs despre starea națiunii.
„Prezența armatei ruse pe pământul nostru comportă riscuri de destabilizare, mai ales în contextul războiului din Ucraina. Se apropie al patrulea Paște pe care vecinii ucraineni îl vor petrece sub amenințarea armelor. Cu toții ne dorim și ne rugăm pentru încheierea unui acord de pace justă, durabilă cât mai curând. Dar, indiferent dacă pacea va fi semnată în acest an sau nu, Ucraina va rezista în continuare, cu sprijinul ferm al țărilor care vor să readucă pacea pe continentul nostru. Ucraina va fi scutul nostru în continuare, iar noi avem datoria morală să nu permitem ca R. Moldova să fie folosită împotriva Ucrainei, să nu permitem ca țara noastră să fie atrasă în război”, a declarat șefa statului.
Maia Sandu a invocat, în context, încercări de a folosi autonomia găgăuză în scopuri de destabilizare.
„O grupare criminală caută din răsputeri să preia întreg controlul asupra regiunii. Autonomia găgăuză trebuie să fie condusă de găgăuzi în interesul comunității pe care o reprezintă, nu în interesul hoților. Autonomia a fost creată pentru a asigura păstrarea limbii, culturii și tradițiilor poporului găgăuz. Și asta trebuie să fie preocuparea celor care au ajuns în funcții de răspundere. Iar bunăstarea locuitorilor din autonomie depinde de bunăstarea republicii. Cu cât mai unită, mai stabilă va fi țara, cu atât mai mari vor fi șansele de dezvoltare economică pentru toți. Eu voi continua să mobilizez resurse pentru investiții în localitățile și întreprinderile din autonomie și voi continua să acționez pentru a ajuta la salvarea limbii și culturii găgăuze”, a spus ea.
Potrivit Maiei Sandu, „nu există niciun dubiu” că pacea și libertatea ni le putem asigura mult mai ușor odată ajunși în Uniunea Europeană.
CITIȚI și VIDEO // Discursul integral al președintei Maia Sandu, susținut joi, 17 aprilie, în Parlament: „În momente de neliniște, este de datoria mea să vin la această tribună pentru a vă împărtăși cum văd eu situația actuală și ce cred că trebuie să facem”
„Acolo o să fim protejați - ca într-o mare familie mare, iubitoare. De aceea, trebuie să muncim în continuare zi și noapte ca să aderăm la UE cât mai repede. Nu peste 10-20 de ani, ci în următorii 4 ani. Nu va fi ușor, dar nici imposibil. Până atunci însă, ne putem proteja pacea și libertatea doar prin solidaritate externă și unitate internă. Pare un lucru firesc, dar asta nu înseamnă că este și garantat. De la începutul invaziei Rusiei în Ucraina, întrebarea care ne frământă zi și noapte este cum asigurăm securitatea Moldovei? Cum păzim oamenii noștri de distrugerea războiului?
Din prima zi, poziția noastră a fost una clară - noi suntem de partea păcii, nu a agresiunii, și facem totul ca să păstrăm pacea în R. Moldova prin diplomație. Putem asigura securitatea republicii în continuare demonstrând un comportament corect, previzibil și consecvent, construind parteneriate puternice, de încredere cu vecinii noștri, România și Ucraina, dar și cu celelalte țări care respectă dreptul internațional și hotarele altor state”, a punctat Maia Sandu.
Șefa statului a adăugat că, în acest nou context global, avem nevoie de relații internaționale puternice, de prieteni care să ne ajute și să ne protejeze, iar guvernarea a reușit să creeze, în ultimii ani, un sistem internațional de sprijin și ajutor pentru Republica Moldova.
„Dragi cetățeni, vă îndemn, atunci când privim la cât de multe avem de făcut, să ne aducem aminte ce ne dorim cu toții mai presus de toate. Și, cu toate contradicțiile interne, supărările și divergențele, să mergem pe un drum comun, care ne va asigura trei lucruri importante: 1. pace și siguranță familiilor noastre, 2. stabilitate și unitate națională, 3. dezvoltare economică și bunăstare”, este îndemnul lansat de președinta Maia Sandu.
15.03.2026
00:04
386
Armata SUA semnează un mega-contract de până la 20 de miliarde de dolari cu startupul de apărare Anduril
14.03.2026
21:07
413
Vreme mai acoperită, dar blândă în Republica Moldova, duminică 15.03.2026
14.03.2026
20:58
568
Honda își abandonează mașinile electrice și își sabotează viitorul în industria auto
14.03.2026
17:19
538
Campania „Învață în Moldova”: mii de elevi de liceu vizitează universitățile din țară pentru a-și alege studiile superioare
14.03.2026
14:29
664
Alexandru Munteanu, la Marșul Păcii de la Coșnița: omagiu eroilor din războiul de pe Nistru și angajament pentru drumul european al Moldovei
14.03.2026
12:34
623
„Amestecarea cognitivă”, tehnica de micro-visare care promite să înlocuiască număratul oilor pentru un somn mai bun
14.03.2026
12:12
1576
ULTIMA ORĂ // O dronă de luptă SHAHED lansată de ruși a ajuns până în Cimișlia
14.03.2026
10:43
603
134 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană de Chimie de la USM
14.03.2026
08:33
652
Horoscopul zilei 14.03.2026
14.03.2026
08:05
953
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Trump anunță unul dintre „cele mai puternice raiduri de bombardament din istoria Orientului Mijlociu”. Care a fost ținta SUA
15.03.2026
00:04
369
Armata SUA semnează un mega-contract de până la 20 de miliarde de dolari cu startupul de apărare Anduril
14.03.2026
21:07
409
Vreme mai acoperită, dar blândă în Republica Moldova, duminică 15.03.2026
14.03.2026
20:58
562
Honda își abandonează mașinile electrice și își sabotează viitorul în industria auto
14.03.2026
17:19
534
Campania „Învață în Moldova”: mii de elevi de liceu vizitează universitățile din țară pentru a-și alege studiile superioare
14.03.2026
14:29
660
Alexandru Munteanu, la Marșul Păcii de la Coșnița: omagiu eroilor din războiul de pe Nistru și angajament pentru drumul european al Moldovei
14.03.2026
12:34
620
„Amestecarea cognitivă”, tehnica de micro-visare care promite să înlocuiască număratul oilor pentru un somn mai bun
14.03.2026
12:12
1572
ULTIMA ORĂ // O dronă de luptă SHAHED lansată de ruși a ajuns până în Cimișlia
14.03.2026
10:43
601
134 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană de Chimie de la USM
14.03.2026
08:33
650
Horoscopul zilei 14.03.2026
14.03.2026
08:05
950
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Trump anunță unul dintre „cele mai puternice raiduri de bombardament din istoria Orientului Mijlociu”. Care a fost ținta SUA
14.03.2026
03:09
832
Republica Moldova marchează Ziua mondială a drepturilor consumatorilor 2026, cu accent pe produse sigure și încrederea cumpărătorilor
14.03.2026
02:56
916
Avocatul care anchetează cazurile de „psihoză AI” avertizează: urmează atacuri cu victime multiple provocate de chatboți
746
Proces de referință la Los Angeles: Meta și Google, acuzate că au creat platforme care dau dependență tinerilor utilizatori
13.03.2026
23:00
834
Fondatorul Uber revine în forță: Travis Kalanick lansează Atoms, imperiu robotic pentru industrie, minerit și transport
13.03.2026
22:50
705
Cum reconfigurează marile bătălii din industrie, agenții AI și criza de cipuri viitorul inteligenței artificiale în 2026
13.03.2026
21:08
751
Răcire ușoară, dar vreme senină în Republica Moldova – sâmbătă, 14 martie 2026
13.03.2026
19:11
720
Test de sânge inovator estimează riscul de demență la femei cu până la 25 de ani înainte de simptome
13.03.2026
18:02
847
Liceul „Miron Costin” din Florești, a zecea Școală EduLIFE cu spații modernizate și produse de igienă menstruală gratuite pentru eleve
13.03.2026
17:44
752
Liceul „Olimp” din Costești va fi transformat în școală-model prin proiectul „Modernizarea școlilor”
13.03.2026
17:30
748
Apple taie comisioanele din App Store în China după negocieri discrete cu autoritățile locale
13.03.2026
16:40
828
MEC lansează consultări publice pentru Concepția noii discipline „Educația fizică” în învățământul general
13.03.2026
16:35
874
Somnul insuficient, legat de peste 80 de afecțiuni și un risc crescut de boli grave, avertizează experții în Ziua Mondială a Somnului
13.03.2026
15:44
825
MEC și MAI lansează plan național 2026-2027 pentru combaterea drogurilor în școli și protejarea elevilor
13.03.2026
15:03
819
Elevii din Taraclia editează zece ziare școlare în română și bulgară, cu sprijinul Ministerului Educației
13.03.2026
14:29
947
R. Moldova a solicitat de URGENȚĂ activarea Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene în contextul deversărilor de petrol pe râul Nistru
FOTO // Un model din R. Moldova, noua iubită a celebrului actor american Sean Penn. Cei doi au fost suprinși sărutându-se pe străzile din Madrid
Jim Carrey a desenat o caricatură a Melaniei Trump care a pus Twitter-ul pe jar
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
17.34
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














