DECLARAȚIE // PAS ar putea să REGRETE că va merge pe o listă comună cu PPDA: „Unii simpatizanți PAS vor simți un oarecare DISCONFORT”
4081
„Reprezentanții Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) s-au pripit anunțând astăzi că vor merge pe o listă comună cu Partidul Platforma Demnitate și Adevăr (PPDA)”, este de părere editorialistul Ziarului NAȚIONAL, Nicolae Negru.
Potrivit sursei citate, PPDA stă prost în sondaje, iar PAS nu face altceva decât să se angajeze să fie „locomotivă” pentru a duce membrii acestui partid în viitorul Parlament.
„Acum depinde foarte mult cum vor împărți locurile pe listă. În PPDA sunt persoane care au fost în politică și au o reputație pătată. Asta trebuie să-și asume PAS. De asemenea, PAS, care este un partid proeuropean, face o alianță cu o formațiune care a vorbit despre necesitatea „punerii batistei pe țambal” în ceea ce privește integrarea europeană. Mă gândesc că cei din PAS ar putea să regrete această decizie. Nu în ultimul rând, această decizie va crea un anumit disconfort pentru unii simpatizați ai partidului condus de Maia Sandu”, a subliniat Negru.
De menționat că PAS a anunțat astăzi că va face front comun cu PPDA la alegerile parlamentare de anul viitor. „Ca urmare a mai multor solicitări din partea reprezentanților presei, PAS vine cu o precizare: la ședința din 7 octombrie 2017, Consiliul Politic Național al PAS a reconfirmat disponibilitatea formațiunii noastre de a participa la următoarele alegeri parlamentare împreună cu PPDA. Am informat partenerii noștri despre faptul că suntem gata să participăm pe o listă comună”, se arată într-un comunicat de presă al formațiunii.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
07.11.2026
18:52
07.11.2026
18:26
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”

















