Declaraţie // Afirmă că Păduraru nu va trece de parlament și cer alegeri anticipate
1953
Consiliul Marii Adunări Naţioanale al Platformei Demnitate şi Adevăr a emis o declaraţie prin care se pronunţă pentru organizarea alegerilor parlamentare anticipate. În situaţia unei noi riposte manifestate de actuala componenţă a legislativului, semnatarii declaraţiei susţin că soluţia ar fi dizolvarea imediată a actualului parlament şi declararea alegerilor parlamentare anticipate.
„Într-o asemenea situaţie, facem apel către toţi cetăţenii R. Moldova, indiferent de statutul social, confesiune sau naţionalitate, apartenenţă partinică să ne opunem în continuare în mod direct, prin proteste masive, accederii la putere a criminalilor politici. Ne adresam organizaţiilor neguvernamentale neaservite să adere la miscarea protestatară, iar presei libere să reflecte obiectiv acţiunile acesteia, inclusiv campania de colectare a semnăturilor în vederea declanşării referendumului republican constituţional. Considerăm cu tărie şi convingere că unica şansă de ieşire din criză, de scoatere a ţării din captivitatea clicii banditeşti a lui Plahotniuc şi instaurare a unei clase politice noi, curate şi responsabile în faţa cetatenilor, sunt alegerile anticipate”, se precizează în declaraţia acestora.
Semnatarii declaraţii susţin că sunt siguri că poporul din R. Moldova „va aleage un Palament curat, onest, integru, care-i va reprezenta adevăratele valori democaratice în cadrul statului de drept şi va desemna un executiv capabil să îndeplinească întreaga gamă de revendicari populare şi să rezolve problemele stringente ale ţării”.
Pe de altă parte, semnatarii declaraţiei susţin candidatura propusă de Nicolae Timofti la funcţia de prim-ministru, Ion Păduraru, doar că acesta nu va avea sprijin politic.
„Preşedintele a respins odioasa candidatura a lui Plahotniuc, desemnand la funcţia de premier un jurist cunoscut, o persoana aparent independentă de clanurile oligarhice, care, propunând o echipă guvernamentală integră şi profesionistă, cu un program reformator, consultate în mod obligatoriu cu societatea civilă, ar putea obţine sprijinul intregii societăţi”, se precizează în declaraţie.
„În actuala conjunctură, doar o echipă formată din persoane integre, profesioniste, independente de clanurile oligarhice, sunt capabile să iniţieze realizarea revendicărilor populare, să ia măsuri stringente de scoatere a ţării din impas, de depolitizare a organelor de drept si de reglementare, inclusiv a CCA şi CEC, în vederea organizării referendumului republican privind revizuirea modului de alegere şi demitere a Preşedintelui de către întreg Poporul, asigurarea scrutinelor parlamentar anticipat şi a celui prezidenţial corecte şi echitabile”, se menţionează în document.
Cât priveşte decizia preşedintelui Nicolae Timofti de a nu-l desemna pe candidatul democraţilor la funcţia de prim-ministru, Vlad Plahotniuc, aceştia susţin că „a mai trecut o zi în care Demnitatea şi Adevărul au triumfat. O zi în care a fost împiedicată preluarea puterii absolute de catre un grup criminal, care ne-ar fi pecetluit pentru totdeauna viitorul nostru, al copiilor şi nepoţilor noştri”.
„R. Moldova s-a aflat zilele acestea în pericol de moarte, când o grupare criminală în frunte cu oligarhul Plahotniuc a făcut tentativa instaurării unei dctaturi feroce.Acest lucru a fost inteles, deopotrivă, atat de opinia publică naşională, cât şi de cea internaţională, de poporul ţării şi de partenerii noştri de dezvoltare. Prin minciună, fraudă şi corupţie, prin cumpărarea la duzină a mercenarilor din diferite partide, gruparea în cauză a încropit o „majoritate parlamentară” lipsită de legitimitate şi reprezentativitate, decredibilizată, care minţea cu orice preţ să pună mâna pe întreaga putere din statul uzurpat”, se mai precizează în declaraţie.
11.06.2020
14:41
4698
DOC // TREI deputați de la Partidul Democrat NU au semnat Declarația privind condamnarea traseismului și coruperii politice, propusă de formațiunea lui Pavel Filip
28.01.2019
20:30
4426
Declarație controversată: Femeile cu vârsta peste 50 de ani sunt prea bătrâne să fie iubite
01.06.2018
17:01
2845
FOTO // Brad Pitt, PRIMA declaraţie despre noua sa iubită, „Sexy profesoara”
19.02.2018
10:10
3241
Un politician care se declară UNIONIST critică dur semnarea declarațiilor de UNIRE de către mai multe primării: „O DIVERSIUNE perfectă”
09.02.2018
13:20
2538
Un deputat de la București SALUTĂ adoptarea Declarației prin care Parlamentul de la Chișinău CONDAMNĂ atacurile Rusiei la adresa R. Moldova
05.02.2018
09:40
3809
DOC // Unsprezece Declarații de UNIRE cu România, semnate în R. Moldova. Urmează Sadova de unde e originar Igor Dodon?
13.01.2018
10:05
2524
Ambasadorul român la Budapesta, convocat de MAE ungar
29.05.2017
08:01
2913
DECLARAȚIE de spitalul de nebuni! Președintele le-a spus soldaților că au voie să violeze până la trei femei
01.08.2016
13:30
3097
DECLARAŢIA de ieri a lui Sorin Ovidiu Vîntu pe o reţea de socializare
26.03.2016
15:49
2682
PLDM vrea un DIALOG cu partidele proeuropene de opoziție și extraparlamentare înainte de alegerile prezidențiale: „Un început pentru ÎNTOARCEREA puterii către popor”
31.08.2015
18:00
2919
Mergi pe drum și vezi greşeli de limbă română? Unde le vei putea semnala
07.05.2015
16:37
2099
Un deputat PLDM susține REVENDICĂRILE protestatarilor, nu și a „cetățenilor CONDAMNAȚI”
18.05.2026
20:33
97
Mega-breșă la sistemul public de sănătate din New York: hackeri au furat date medicale, acte de identitate și amprente a 1,8 milioane de persoane
286
Ministra Agriculturii, Ludmila Catlabuga, susține reducerea risipei alimentare prin vizita la Banca de Alimente din Chișinău
18.05.2026
17:51
279
Sală de sport modernizată de 5,4 milioane de lei la Liceul „Ivan Vazov” din Taraclia
18.05.2026
17:28
328
Grafana Labs, atac cibernetic și tentativă de șantaj: cod sursă accesat, compania refuză plata răscumpărării
18.05.2026
17:20
308
Elevele din Republica Moldova, premiate la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Fete din Italia
18.05.2026
17:02
341
Tinerii din nordul țării descoperă Agricultura 5.0 la Târgul „Viitorul e AgriCOOL” din Corlăteni
371
Neurofibromatoza de tip 1: apel pentru diagnostic timpuriu și îngrijire continuă, de la copilărie la vârsta adultă
18.05.2026
16:21
375
Programul „REUȘIM” taie birocrația și digitalizează relația dintre stat și mediul de afaceri
18.05.2026
15:08
318
AIPA alocă 31,75 milioane de lei pentru investiții postinvestiționale în agricultură și mediul rural
18.05.2026
14:22
401
Cahul a găzduit „Ziua Învățământului Dual”: peste 500 de elevi au descoperit oferte educaționale și locuri de muncă
561
Haos igienico-sanitar la Spitalul de Psihiatrie Ștei, după infectarea unui pacient cu hantavirus: deratizare și bloc alimentar, în vizorul Inspectorilor Sanitari
493
Peste 50 de procurori decorați la Procuratura Generală pentru merit și profesionalism
18.05.2026
11:44
462
Nisporeni devine „Capitala Sportului 2026”: investiții de 2 milioane de lei și calendar bogat de competiții nationale
552
OMS, presată de hantavirus și Ebola, deschide la Geneva Adunarea generală în plină criză și val de retrageri
18.05.2026
10:44
677
Ucigașul din Chișinău, care a jefuit mai multe locuințe și a tras asupra unui polițist, condamnat la 25 de ani de închisoare
537
Maia Sandu, în turneu european la Strasbourg, Haga și Praga pentru a promova aderarea Republicii Moldova la UE
18.05.2026
08:24
560
Horoscopul zilei 18.05.2026
18.05.2026
00:08
1053
Procesul Elon Musk – OpenAI scoate la iveală marea problemă a încrederii în Sam Altman și în marile laboratoare de inteligență artificială
17.05.2026
20:02
895
Cursa pentru competențe în inteligență artificială zguduie industria auto și rescrie harta joburilor
17.05.2026
19:27
707
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană la Educația fizică de la Chișinău
17.05.2026
18:59
1004
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, cu ploi și maxime de 20–24°C (18–24 mai 2026)
742
Papa Leon înființează la Vatican o comisie pentru etica inteligenței artificiale și pregătește o enciclică despre impactul noilor tehnologii
797
România poate urca la nivelul Poloniei dacă transformă industria IT prin inovare și produse proprii
17.05.2026
17:26
1287
Scandal de proporții la Eurovision 2026: Juriul TRM a dat doar 3 puncte României și ZERO Ucrainei. Cine sunt cei 7 jurați care au decis votul Moldovei și cum au votat în cazul României și Ucrainei. Reacția oficială a instituției
17.05.2026
08:28
900
Horoscopul zilei 17.05.2026
Vremea de marți, 19 mai 2026, în Republica Moldova: mai cald și cu ploi de vară
Mega-breșă la sistemul public de sănătate din New York: hackeri au furat date medicale, acte de identitate și amprente a 1,8 milioane de persoane
Sală de sport modernizată de 5,4 milioane de lei la Liceul „Ivan Vazov” din Taraclia
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.30
1 RON
3.86
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














