DECIZIE // Unde pot vota, pe 24 februarie, alegătorii care NU au înregistrare la domiciliu sau reședința este expirată, studenții și elevii
1785
Alegătorii care nu au înregistrare la domiciliu sau reședința este expirată pot vota, la alegerile parlamentare din 24 februarie curent pentru candidații din circumscripția națională și la referendumul republican consultativ, la orice secție de votare, unde vor fi înscriși în liste electorale suplimentare. Aceștia, însă, nu-și vor putea alege candidatul din circumscripția uninominală.
Potrivit unei decizii aprobate ieri de Comisia Electorală Centrală (CEC), în cazul în care alegătorul are și domiciliu, și reședință acesta votează în localitatea în care își are reședința.
Cât privește studenții și elevii cu drept de vot înmatriculați la instituții de învățămînt într-o localitate în care nu au înregistrare la domiciliu sau la reședință, aceștia pot vota la orice secție de votare deschisă în această localitate, dar numai pentru circumscripția națională și referendum. Dacă au domiciliul sau reședința în aceeași circumscripție uninominală cu instituția de învățămînt la care sunt înmatriculați, aceștia pot vota și pentru candidatul din circumscripția uninominală.
Alegătorii cu drept de vot care în ziua votării se vor afla în spitale, stațiuni balneare, case de odihnă, amplasate în altă localitate decât locul permanent de trai, pot vota la alegerile parlamentare pentru candidații din circumscripția națională și la referendumul republican consultativ, iar dacă au domiciliul sau reședința în aceeași circumscripție uninominală pot vota și pentru candidatul din circumscripția uninominală.
Aceeași modalitate de vot va fi aplicată și pentru persoanele deținute pe baza unui mandat de arest pînă la pronunțarea sentinței judecătorești, persoanele condamnate la închisoare a căror sentință nu este definitivă, cele care execută o sancțiune contravențională sub formă de arest, persoanele condamnate la închisoare prin hotărâre judecătorească definitivă, aflate în instituțiile penitenciare.
În cazul militarilor, aceștia vor putea pot vota la alegerile parlamentare pentru candidații din circumscripția națională și la referendumul republican consultativ la secția de votare din localitatea în care este dislocată unitatea militară, iar dacă au domiciliul și reședința în aceeași circumscripție uninominală pot vota și pentru candidatul din circumscripția uninominală.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
04.11.2026
23:03
04.11.2026
22:53
04.11.2026
20:16
04.11.2026
19:42
04.11.2026
18:56
04.11.2026
18:37
04.11.2026
18:37
04.11.2026
18:24
04.11.2026
18:23
04.11.2026
18:18
04.11.2026
18:07
04.11.2026
18:06
04.11.2026
17:59
04.11.2026
17:57
04.11.2026
17:13
04.11.2026
17:02
04.11.2026
16:50
04.11.2026
16:48
04.11.2026
16:34
04.11.2026
16:34
04.11.2026
16:28
04.11.2026
16:23
04.11.2026
16:12
04.11.2026
16:09
04.11.2026
15:33
04.11.2026
15:27
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți
Modelul ROMÂNESC la Chișinău // ASF sprijină dezvoltarea pieței de capital din R. Moldova: Soluțiile prezentate de Alexandru Petrescu la conferința BNM

















