DECIS // Profesorii din R. Moldova nu vor mai fi nevoiți să plătească din propriul buzunar pentru formarea continuă. Vor scuti între 500 și 1 300 de lei
2219
Cadrele didactice din R. Moldova nu vor mai fi nevoite să achite din propriul buzunar cursurile de formare continuă la cele 15 instituții de acreditare din republică. Astfel, aceștia vor scuti între 500 și 1 300 de lei, în funcție de unitatea de învățământ care le predă cursurile de formare continuă.
Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și-a asumat angajamentul de a acoperi aceste cheltuieli în cadrul audierilor publice din Comisia parlamentară Cultură, Educație, Cercetare, Tineret, Spot și Mass-Media.
Potrivit reprezentanților Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, sistemul de formare continuă a cadrelor didactice este orientat spre realizarea necesităților profesionale, fapt care conduce la revizuirea formelor și metodelor de management a conducătorilor instituțiilor educaționale și a cadrelor didactice.
De menționat că, săptămâna trecută, ministrul Monica Babuc a declarat că actuala guvernare intenționează să revină la practica de până la anul 2010, atunci când statul își asuma costurile pentru formarea continuă a cadrelor didactice din R. Moldova. Declarația a fost făcută după o ședința săptămânală a PD.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
15.11.2026
22:44
15.11.2026
19:48
15.11.2026
18:56
15.11.2026
18:33
15.11.2026
18:15
15.11.2026
18:09
15.11.2026
17:46
15.11.2026
16:19
15.11.2026
14:20
15.11.2026
12:35
15.11.2026
12:33
15.11.2026
12:17
15.11.2026
11:29
15.11.2026
11:05
15.11.2026
10:51
15.11.2026
09:36
15.11.2026
08:30
15.11.2026
06:01
15.11.2026
04:17
15.11.2026
02:26
14.11.2026
22:20
14.11.2026
22:18
14.11.2026
22:02
14.11.2026
21:27
14.11.2026
19:59
14.11.2026
19:40
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor
FOTO // Portretul nevăzut al Ursulei von der Leyen: Cum a ajuns o mamă a șapte copii să ghideze Europa și să susțină parcursul european al R. Moldova
Demagogie în interesul Kremlinului? Dodon atacă aderarea la UE și acuză guvernarea de „aliniere totală” la sancțiuni, ignorând că Europa achită facturile moldovenilor lăsați în frig de „Gazprom”
INVESTIGAȚIE // Peste 184.000 de euro, risipite din cauza unei erori la Primăria Bălți. Bălțenii ar putea achita nota de plată pentru un proiect european

















