DECIS // Un fost JUDECĂTOR va fi cercetat PENAL
2755
Procurorul general, Corneliu Gurin, a primit astăzi acordul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) pentru inițierea urmăririi penale şi tragerea la răspundere penală a ex-judecătorului din cadrul Judecătoriei Economice de Circumscripţie, Serghei Namașco.
Acesta este bănuit de pronunţarea cu bună ştiinţă a unor încheieri contrare legii.
Astfel, potrivit procurorilor, în anul 2009, în cadrul examinării unei cauze civile pornite la cererea unei firme privind încasarea unei datorii de 790 de mii de lei de la un alt agent economic, judecătorul a confirmat tranzacţia de împăcare dintre părţi şi a dispus, prin încheiere, trecerea dreptului de proprietate asupra a patru bunuri imobile către creditor. În baza acestei încheieri, organul cadastral a înregistrat dreptul de proprietate şi folosinţă asupra imobilelor respective după creditor, în condiţiile în care imobilele aparţineau altor persoane, care nu aveau nicio implicare în litigiul examinat şi care nici nu au ştiut de existenţa acestuia.
Procurorii susțin că magistratul nu a verificat cine este proprietarul legal al bunurilor imobile indicate în încheierea sa, nu a identificat reprezentaţii părţilor la proces, nu a verificat împuternicirile participanţilor la proces, din numele cărora a fost semnată cererea şi tranzacţia de împăcare. Prin aceste încălcări evidente, a fost lezat unul dintre drepturile fundamentale ale persoanelor fizice şi juridice - dreptul la proprietate, garantat de Constituţia Republicii Moldova, Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale şi Codul civil.
Odată eliberat acordul CSM, procurorul general urmează să pornească în privinţa judecătorului urmărirea penală şi să dispună efectuarea tuturor acţiunilor procesuale care se impun pentru cercetarea completă şi obiectivă a cazului.
24.02.2016
17:33
19.08.2015
12:05
10.07.2015
13:07
16.04.2015
15:01
30.12.2014
11:41
30.12.2014
10:03
05.12.2014
14:35
04.12.2014
11:36
10.09.2014
17:40
21.05.2014
12:06
13.05.2014
09:57
27.09.2026
14:25
27.09.2026
14:22
27.09.2026
14:21
27.09.2026
14:03
27.09.2026
13:56
27.09.2026
13:48
27.09.2026
13:38
27.09.2026
13:23
27.09.2026
13:13
27.09.2026
13:05
27.09.2026
12:53
27.09.2026
12:34
27.09.2026
12:21
27.09.2026
12:15
27.09.2026
11:36
27.09.2026
11:28
27.09.2026
11:16
27.09.2026
11:15
27.09.2026
11:12
26.09.2026
19:05
26.09.2026
14:18
26.09.2026
14:16
26.09.2026
14:12
26.09.2026
14:07
26.09.2026
14:02
26.09.2026
13:58
ULTIMA ORĂ // Sprijin financiar în prag de toamnă pentru ZECI DE MII de moldoveni. Maia Sandu a promulgat rectificarile la Legea Bugetului: Plăți unice NEIMPOZABILE de până la 4 000 de lei pentru bugetarii cu salarii sub 20 000 de lei
Premierul Tofan îl pune la punct pe socialistul Novac, care cere reducerea accizelor la carburanți de la volanul unui Land Cruiser cu un consum de 20 de litri de motorină: „Ar fi un transfer de bani de la săraci la bogați”
Partidul lui Putin, învingător în alegerile parlamentare din Rusia, potrivit unui exit poll
ULTIMA ORĂ // Maia Sandu le răspunde lui Dodon și acoliților săi, care nu știu decât să o trimită la Putin după „gaze ieftine”: „Rusia a întrerupt în 2022 livrarea de gaze către țara noastră, iar acum se confruntă cu un deficit sever de carburanți”
ANALIZĂ // EȘECUL „Lumii Ruse” în Transnistria. După 30 de ani de PROPAGANDĂ și gaz gratuit, doar 10,8% din locuitori au votat cu partidul lui Putin: „Un singur om din șapte a mers la alegerile rusești”
















