Stiri

De ce îl (mai) caut pe Dumnezeu și uneori îi dau dreptate lui Lenin

Editorial 07.06.2013 11:32 Vizualizări

1266

De ce îl (mai) caut pe Dumnezeu și uneori îi dau dreptate lui Lenin

Antidot

M-a întrebat o revistă, în aceste zile, care este relația mea cu Dumnezeu. „Îl caut”, am răspuns eu scurt. Pentru că eram restricționată în spațiu și cuvinte. Dar mai ales pentru că nu prea obișnuiesc să vin cu detalii referitor la acest aspect al vieții mele.

Eu fac parte din generația care își mai amintește CÂND a început să fie „la modă” a vorbi despre credință. Și „a crede” demonstrativ, cu patos și cu elemente de PR neconștientizat pe alocuri, dar extrem de bine intuit. Ca o femeie de treabă, nu o să dau repere temporale concrete - ca să nu se apuce, vorba cântecului, dușmanii să-mi numere anii. O să spun doar că pe atunci, la începuturi, și patosul, și PR-ul înclinau totuși balanța spre sinceritate. Căci erau timpurile pe care azi le numim Renaștere Națională. Timpuri în care Biserica și Credința ni se deschideau odată cu adevărul despre limbă și istorie, iar „reaprindeți candela-n cămară” nu era un simplu îndemn de a redescoperi valorile creștine, ci o minipoveste a unui neam...

Un „tandem” neoficializat, dar trainic

Poveștile există însă pentru a fi transformate în mituri care, la rândul lor, pot fi cu succes transpuse în dividende - fie politice, fie financiare. Cine a fost șmecherul se vede cu ochiul liber și astăzi, chiar dacă, pe una dintre cele două filiere, personajele se mai schimbă o dată la patru ani. Politicul și-a obținut un loc de cinste în Biserică, la fel cum Biserica și-a revendicat, tiptil și subtil, locul în procesul politic al unui stat declarat laic. Și n-ar fi fost nicio tragedie, la o adică - să se iubească sănătoși! - dacă n-ar exista o problemă: nici unii, nici alții nu pot fără noi, electorii-enoriași.

Motiv din care și unii, și alții ne-au tot hrănit cu cuvinte frumoase despre intenții nobile, până am devenit ostaticii „tandemului” lor neoficializat. Dar intențiile nobile - au spus-o oamenii deștepți! - servesc drept pavaj pentru drumul spre Iad. Iar noi, vrem nu vrem, suntem „modelați” de experiențele pe care le trăim și de oamenii cu care ne e dat să ne întâlnim, indiferent că se întâmplă în „zona minții” sau în cea „a inimii”, că ne iubesc sau ne rănesc. Uneori chiar avem neatenția de a-i iubi mai mult pe cei care ne provoacă durere, dar asta deja e divagație lirică, iar viața e pragmatică, din câte se pare, și înving cei care nu se sfiesc să fie pragmatici.

Pragmatism la limita șamanismului

Bunăoară, dacă ești politician, e bine să treci peste memorie și să oferi obrazul pentru pupat celui care te-a scuipat și lovit în repetate rânduri - pentru că așa o cere interesul pragmatic de moment. Și lumea va zice că e și creștinește, pe deasupra…

Adaptarea la cerințele timpului este însă o condiție necesară nu doar pentru zona politică. Credeți că i-ar fi trecut prin minte bunicii mele, născută la început de secol trecut, să plătească slujbe la Biserică pentru ca eu să susțin cu brio examenele de absolvire? Ea știa că la Biserică se roagă de pomenire și de sănătate… Dar iată că în luminatul secol 21 asta devine o uzanță în Republica Moldova. Și aproape nimeni nu e revoltat de acest pragmatism bisericesc. Unul la limita șamanismului.

Am văzut multe „inovații” patentate de preoții noștri - proteste „pro” și „contra”, ouă zburând în instituții de presă, injurii dintre cele mai exotice. Dar „pomelnic” pentru BAC… Nu în zadar, probabil, Vladîca și-a scris teza de doctor în problema managementului sfintelor lăcașe - să învețe discipolii cum se face un ban cinstit.

...Eu fac parte din generația care ÎNCĂ trebuia să-l studieze pe Lenin. Dar DEJA putea să facă abstracție de el. De aceea, eforturile depuse în acest sens, din inerție partinică, de către „spaima facultății” Gheorghe Gorincioi (cei care au trecut prin Jurnalism până prin ’95 mă vor înțelege și susține) se spărgeau de nihilismul nostru tineresc. Iar Lenin a rămas în paginile nedeschise ale Teoriei presei de partid… Nu regret. Doar că în ceea ce privește „opiul poporului” se pare că a avut dreptate.

Autor: Sorina Ștefârță

Prietenii tăi merită să știe ASTA!