De ce dosarele Filat, Șor și Chirtoacă au fost sau mai sunt judecate cu UȘILE ÎNCHISE: Răspunsul procurorului general, deranjat de „titlurile frumoase” din presă
2745
Examinarea dosarelor de către instanțele de judecată cu ușile închise este „o procedură legală” în R. Moldova, aplicată începând cu anul 1961, susține procurorul general al R. Moldova, Eduard Harunjen, care consideră că în cazul lui Vlad Filat, Ilan Șor sau Dorin Chirtoacă se procedează „corect”.
Mai mulți membri ai Comisiei parlamentare juridice, pentru numiri și imunități și ai celei pentru securitate națională, apărare și ordine publică i-au reproșat astăzi lui Eduard Harunjen, care a prezentat raportul de activitate a instituției pentru anul trecut, că procurorii fac justiție selectivă, atunci când inițiază dosare sau solicită ca unele de rezonanță să fie examinate cu ușile închise. Referire s-a făcut în special la dosarele lui Vlad Filat, Ilan Șor și Dorin Chirtoacă.
„Societatea are dreptul la justiție, doar că această justiție trebuie să fie făcută într-o formă obiectivă, fără presiune, interpretări, fără amestec în înfăptuirea justiției și trebuie să se exercite într-un mediu adecvat. (...) Eu sunt adeptul unei justiții corecte, chiar și cu ușile închise”, a declarat astăzi Eduard Harunjen în Parlament, oferind exemple de titluri de știri „frumoase” din perioada examinării dosarului Filat, cu referire la „martori falși”, „probe dispărute” etc.
Harunjen declară că procurorii au cerut procese închise pentru a evita „ruperea din context” a unor depoziții și afirmă că, după ce procesul lui Filat s-a încheiat și sentința a fost publicată, „nimeni nu mai prezintă niciun interes”.
Deutatul liberal-democrat Tudor Deliu i-a răspuns procurorului că dosarul fostului premier Filat nu s-a terminat, întrucât mai există și CtEDO, iar încercarea oamenilor legii de a ascunde ședințele de judecată îi face pe cetățeni să nu mai aibă încredere în acest sistem: „Transparența ar asigura o credibilitate mai mare”.
Deputații l-au mai întrebat pe procurorul general de ce se tergiversează dosarele care țin de furtul miliardului, iar Harunjen s-a apărat oferind exemplul băncii din România, „Bancorex”, jefuită și ea anterior: „Primele condamnări au venit în acest caz după opt ani. Infracțiunile care presupun tranzacții transfrontaliere, în zone off-shore, sunt investigate mai greu”.
Potrivit procurorului general, acuzatorii au pornit 180 de dosare care se referă la jaful bancar din R. Moldova, unele fiind finalizate, iar altele „sunt în instanță și așteaptă verdictul final”.
Cât privește dosarul lui Ilan Șor, condamnat de prima intanță la șapte ani și jumătate de închisoare, Harunjen neagă faptul că acesta ar fi tergiversat: „Noi am obținut o sentință de condamnare și vom insista până la final pentru ea”.
07.04.2026
16:06
662
Echipa procuraturilor din zona Sud câștigă Cupa Procuraturii la mini-fotbal 2026
07.04.2026
11:21
847
Tentativă de viol asupra unei bătrâne de 85 de ani: agresorul de 42 de ani, condamnat la 11 ani de închisoare în nordul țării
07.04.2026
10:35
828
Mamă de 23 de ani din Fălești, trimisă în judecată pentru violențe repetate asupra fiului de 3 ani
06.04.2026
10:21
1474
Hoți care spărgeau cu pietre ușile magazinelor din Chișinău, condamnați la ani grei de închisoare pentru furturi și trafic de droguri
03.04.2026
10:53
1948
Studenți de la șase universități din România și Republica Moldova au descoperit culisele Procuraturii Generale a Republicii Moldova
02.04.2026
10:41
1970
Tâlhari mascați, condamnați la ani grei de închisoare pentru atacul brutal asupra a doi bătrâni din Durlești
01.04.2026
15:57
1900
Secretara și soțul ei de la oficiul „Șor” Bălți, împreună cu o altă angajată a partidului, trimiși în judecată pentru finanțarea ilegală a formațiunii cu peste 12,5 milioane de lei
01.04.2026
12:34
1377
Ex-președinte de raion, ex-primar și complici din Călărași, trimiși în judecată pentru abuz în serviciu și prejudicierea bugetului raional cu peste 288 000 de lei
01.04.2026
11:24
1783
Noi DETALII despre procurorul și polițiștii reținuți în dosarul mitei de 400 000 de dolari. Ce urmau să mușamalizeze aceștia
31.03.2026
17:24
1599
Procuror și trei polițiști, reținuți pentru pretinderea a 400 000 de dolari mită într-un dosar de spălare de bani
09.04.2026
02:02
395
Microsoft blochează conturile dezvoltatorilor: WireGuard și alte proiecte VPN nu mai pot livra actualizări pentru Windows
09.04.2026
00:02
421
Șeful AWS justifică investițiile de zeci de miliarde în Anthropic și OpenAI: de ce acest „conflict de interese” este strategia normală pentru Amazon
08.04.2026
23:35
367
Amazon „ucide” vechile Kindle: dispozitivele lansate înainte de 2012 pierd accesul la Kindle Store din 2026
08.04.2026
22:46
441
Meta lansează modelul AI Muse Spark și mizează pe superinteligență personală pentru a prinde din urmă rivalii
08.04.2026
22:27
406
Tubi lansează prima aplicație de streaming nativă în ChatGPT, pentru recomandări personalizate de filme și seriale
08.04.2026
22:26
429
Grup de hackeri „la închiriat”, legat de India, spionează jurnaliști și oficiali din Orientul Mijlociu și Africa de Nord prin atacuri pe iCloud și Android
08.04.2026
21:55
401
Volkswagen și Uber pornesc testele cu microbuze autonome ID. Buzz în Los Angeles, primul pas spre serviciul de robotaxi din 2026
08.04.2026
21:03
455
Vremea în Republica Moldova pentru joi, 09.04.2026: cer mai liniștit, temperaturi similare
08.04.2026
19:51
436
OpenAI lansează un nou plan de siguranță pentru combaterea exploatării sexuale a copiilor în era inteligenței artificiale
08.04.2026
19:23
430
Microsoft blochează contul dezvoltatorului VeraCrypt: milioane de utilizatori Windows riscă probleme la pornirea PC-urilor
08.04.2026
18:53
566
Transformarea Irlandei după aderarea la UE, model pentru integrarea europeană a Moldovei, subliniată de Maia Sandu la Dublin
08.04.2026
17:56
527
Cod galben de îngheț, 9–12.04.2026 – nopți reci și dimineți sub zero
08.04.2026
17:41
602
Maia Sandu la Dublin: Irlanda își întărește sprijinul pentru Republica Moldova și parcursul ei european
08.04.2026
17:32
480
Cod galben de vânt – 07.04.2026, ora 10 – 08.04.2026, ora 20
08.04.2026
17:11
586
Decada „Memoriei și Recunoștinței”: mii de elevi din toată țara descoperă istoria recentă prin lecții, excursii și teatru
08.04.2026
16:03
562
Baterii nucleare de nouă generație: cum vrea Avalanche Energy să transforme particulele alfa în electricitate din fuziune
08.04.2026
15:31
541
Examene standardizate la Școlile de Arte: cum se schimbă evaluarea absolvenților din acest an de studii
08.04.2026
15:29
654
Guvernul schimbă regulile pentru asociațiile de proprietari: stop structurilor „gigant” și mai multă putere pentru locatari
08.04.2026
15:25
503
Guvernul reorganizează Biroul de Investigare a Accidentelor în Transporturi pentru control sporit și actualizarea legislației
08.04.2026
15:17
509
Moldova aliniază infrastructura de transport la rețeaua europeană TEN-T pentru a atrage investiții și a crește conectivitatea
454
Guvernul modernizează regulile pentru transportul aerian: schimb de date simplificat, securitate sporită și noi măsuri de sănătate publică în aeroporturi
537
Chișinău deschide drumul spre America de Sud: negocieri cu Argentina pentru lansarea zborurilor directe
08.04.2026
14:35
518
Incluziunea educațională a copiilor romi, în prim-plan la Guvern de Ziua Internațională a Romilor
08.04.2026
14:21
570
Chișinăul dă start negocierilor cu Baku pentru un acord de transport combinat de mărfuri
08.04.2026
13:55
526
Guvernul prelungește starea de urgență în energie de Paște, pe fondul riscurilor externe și al consumului sporit de carburanți
Microsoft blochează conturile dezvoltatorilor: WireGuard și alte proiecte VPN nu mai pot livra actualizări pentru Windows
Șeful AWS justifică investițiile de zeci de miliarde în Anthropic și OpenAI: de ce acest „conflict de interese” este strategia normală pentru Amazon
Amazon „ucide” vechile Kindle: dispozitivele lansate înainte de 2012 pierd accesul la Kindle Store din 2026
Meta lansează modelul AI Muse Spark și mizează pe superinteligență personală pentru a prinde din urmă rivalii
1 MDL
1 EUR
20.14
1 USD
17.23
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














