De ce doar unii bărbaţi au probleme cu prostata?
2811
Sursa: secretele.com Adenomul trădează o „dezordine” în emoţii
Un adenom este o tumoră benignă care se dezvoltă în ţesutul glandular. Această tumoră poate afecta cea mai mare parte a glandelor endocrine sau exocrine, dar afectează mai ales prostata, tiroida şi hipofiza.
Când se constată existenţa unui adenom, se observă o proliferaţie celulară haotică, adică dezordonată, care nu mai respectă ritmul de viaţă normal şi nici „programul” lor normal.
Avem de-a face cu o explozie de celule, prost coordonate, care nu-şi mai îndeplinesc rolul firesc pe care îl au de îndeplinit. În afară de acest aspect, explozia atinge şi un alt nivel al fiinţei umane, subtil, un nivel în care emoţionalul întâlneşte fizicul, acolo unde au loc alchimiile hormonale.
Când apare cancerul, lucrurile se complică
Adenomul apare pentru a ne transmite un mesaj, acela că suntem pe cale să trăim un dezechilibru profund şi subtil în raport cu viaţa, iar codurile sale sunt tulburate, perturbate.
Cum spuneam mai sus, adenomul este o tumoră benignă, care nu e destinată să aibă un impact violent, definitiv, însă nu puţine au fost cazurile când s-a ajuns la cancer.
Practic, dezechilibrul semnalat de către adenom s-a complicat în aşa măsură că celulele au „uitat” practic să îşi îndeplinească rolul şi au creat un program de dezvoltare şi de grupare străin de al corpului, ceea ce a dus, în cele din urmă, la distrugerea ţesutului respectiv. Aceste tumori apar pentru a spune clar că sensul vieţii este parazitat, pe planul esenţial, al gestiunii metabolismului fizic şi, prin extensie, al lumii materiale.
Sentimentul inutilităţii, simţit mai ales cu ocazia pensionării, poate declanşa la unii bărbaţi apariţia adenomului de prostată…
Fiind în directă corelaţie cu emoţiile, dezechilibrul care apare însoţit de inactivitatea dată de perioada de pensionare poate duce la complicaţii din ce în ce mai mari dacă nu se intervine la timp.
Un factor care poate ajuta bărbaţii aflaţi în aceste situaţii este găsirea unei ocupaţii care să devină pasiune, practic, acea energie care ar putea crea ţesuturi dezordonate ar putea fi redirecţionată către mişcări benefice organismului (practicarea unui sport) sau minţii (găsirea unei căi spre creaţie de orice fel: desen, pictură, muzică, literatură etc).
După cum observăm, nimic nu este întâmplător, şi există întotdeauna soluţii de ieşire din impas.
Sursa: secretele.com
28.01.2019
19:03
3895
Trei tipuri de bărbați de care trebuie să fugi! Nu sta o clipă lângă ei
25.01.2019
19:02
4541
Când se MATURIZEAZĂ bărbații. Specialiștii au divulgat vârsta
31.12.2018
20:02
4767
De ce înșală femeile? Întrebarea și-a găsit, în sfârșit, răspunsul
29.12.2018
13:15
6685
PSIHOLOG // Vulnerabilitatea bărbaților: o normalitate de care nu trebuie să fugim
28.11.2018
18:30
4590
STUDIU // Bărbații cu chelie sunt mai puternici și mai încrezători
12.11.2018
19:02
6109
Ce calități APRECIAZĂ femeile la bărbați?
12.11.2018
15:39
2556
INCREDIBIL // Invenția care ar putea ajuta bărbații să-și alăpteze bebelușii
01.11.2018
17:19
2689
ADEVĂRURI DURE // De ce eşti atrasă de bărbaţii care nu te respectă?
31.10.2018
20:02
3116
Bărbații NU se schimbă, se schimbă femeile care au fost trădate
27.10.2018
20:04
2658
Cele mai CIUDATE lucruri pe care femeile le spun bărbaților
23.10.2018
17:02
5338
Promisiuni pe care bărbații le fac DES și le țin RAR!
18.10.2018
20:03
2980
O lecție pentru toți bărbații, venită de la Regina Maria
11.04.2026
08:05
424
Horoscopul zilei 11.04.2026
11.04.2026
04:30
695
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
669
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
663
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
665
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
697
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
848
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
674
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
615
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
803
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
666
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
607
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
958
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
757
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
11:56
859
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
862
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
859
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
796
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
1015
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
1032
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
941
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
864
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
778
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
874
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
965
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
Doi foști miniștri ai Finanțelor explică ȘMECHERIA coaliției PSRM-Șor privind „anularea legii miliardului”: „Nu este alceva decât mutarea DATORIEI de la o instituție a statului la alta. Acest joc iresponsabil va avea consecințe GRAVE”
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














