De ce atacă primarul Ceban în ultimul timp tot mai des guvernarea PAS: Își face partid? Răspunsul edilului
1748
Primarul Chișinăului, Ion Ceban, se arată critic la adresa guvernării PAS, despre care spune că ar fi dat dovadă de iresponsabilitate și incompetență atât în gestionarea crizei pandemice, cât și în managementul crizei energetice. Totuși, potrivit lui Ceban, criticile pe care le aduce guvernării sunt făcute în calitate de cetățean și de edil al Chișinău și nu ar fi vorba despre o eventuală implicare a sa în politică, notează IPN.
La 100 de zile de la învestirea Guvernului PAS, primarul Chișinăului a venit cu un șir de critici la adresa puterii centrale. Totuși, Ion Ceban spune că preocuparea sa de bază este bunăstarea locuitorilor municipiului Chișinău, indiferent de preferințele politice ale acestora.
„Nu sunt atacuri, sunt comentarii la ceea ce se întâmplă. E vorba despre inacțiune, iresponsabilitate și incompetență. În suburbii avem două primării de la PAS, Stăuceni și Băcioi. Investițiile sunt foarte mari acolo și nu fac nicio diferență că sunt de la PAS. Peste 70% din proiectele incluse în programul nostru electoral sunt deja implementate. Vreau să-mi arate Guvernul, Parlamentul, alți colegi, cine a mai realizat în 2 ani 70% din programul electoral?”, a întrebat Ion Ceban în cadrul emisiunii „Moldova în direct” de la postul public de televiziune.
Ion Ceban spune că nu este critic doar cu actuala componență a Cabinetului de miniștri și că a avut o relație tensionată și cu membrii Executivului condus de Ion Chicu. Ceban spune că atacurile sale la adresa guvernării n-ar fi legate de o eventuală implicare în politică. Edilul respinge ideea că ar putea deveni liderul unei formațiuni politice.
„Eu bat la toate ușile, nu mă interesează dacă deschide unul verde, galben sau roșu, mă interesează interesul cetățeanului de rând. Eu am avut probleme serioase cu miniștrii guvernului precedent și cu însuși prim-ministrul, și nu ascund asta. Atât timp cât interesul locuitorului Chișinăului este prejudiciat, nu mă interesează cum te cheamă, eu apăr interesul omului de rând. Nu poate să existe politică în COVID-19, în școală, în transport public. Dacă întrebarea este, îmi creez sau nu partid politic, vă răspund că nu. Mă ocup de prioritățile oamenilor”, a mai spus Ion Ceban.
În ultima perioadă, primarul Chișinăului s-a remarcat printr-o retorică acidă la adresa guvernării PAS. Ceban a criticat organizarea paradei dedicate Zilei Independenței, unde au participat inclusiv președinții României, Ucrainei și Poloniei. Edilul vine periodic cu replici tăioase și față de activitatea Ministerului Sănătății, acuzând entitatea de o proastă gestionare a pandemiei, deși cea una dintre cele mai grave situații pandemice este înregistrată în Chișinău.
02.09.2026
20:43
02.09.2026
20:07
02.09.2026
18:59
02.09.2026
18:48
02.09.2026
18:45
02.09.2026
18:25
02.09.2026
18:12
02.09.2026
18:11
02.09.2026
18:09
02.09.2026
18:08
02.09.2026
20:07
02.09.2026
18:59
02.09.2026
18:48
02.09.2026
18:45
02.09.2026
18:25
02.09.2026
18:12
02.09.2026
18:11
02.09.2026
18:09
02.09.2026
18:08
02.09.2026
18:00
02.09.2026
18:00
02.09.2026
17:44
02.09.2026
17:38
02.09.2026
17:12
02.09.2026
16:50
02.09.2026
16:44
02.09.2026
15:40
02.09.2026
15:33
02.09.2026
14:57
02.09.2026
14:46
02.09.2026
14:40
02.09.2026
14:38
02.09.2026
14:33
02.09.2026
14:19
02.09.2026
14:15
Moscova atacă numirea lui Claudiu Năsui ca ministru al Dezvoltării Economice la Chișinău și acuză „predarea” Republicii Moldova Bucureștiului
România, peste Japonia la salariul minim ajustat la costul vieții. Elveția conduce topul mondial, SUA abia pe locul 25
Colegiul Medicilor cere continuitate la medicamente pentru bolnavii de cancer, în timp ce Bolojan promite rezolvarea blocajelor de aprovizionare în câteva zile
Corina Călugăru discută cu reprezentanta AUF extinderea și consolidarea educației francofone în Republica Moldova
Copil de 6 ani din Botoșani, în comă după plasturi cu fentanil puși pe o rană. Avertismentul medicului Radu Țincu: risc major de stop respirator la supradoză
















