01:26:33 19.04.2024
Stiri

De ce Arina Spătaru NU se mai regăsește în lista Platformei „DA”? „Chiar dacă știi că te așteaptă un viitor mai bun în familie, afacere și parohie, despărțirile sunt întotdeauna dureroase, mai ales că ai investit timp…”

Actualitate 26.05.2021 13:26 Vizualizări2511 Autor: Ziarul National
De ce Arina Spătaru NU se mai regăsește în lista Platformei „DA”? „Chiar dacă știi că te așteaptă un viitor mai bun în familie, afacere și parohie, despărțirile sunt întotdeauna dureroase, mai ales că ai investit timp…” Facebook


Unul dintre fruntașii Platformei „Demnitate și Adevăr”, Arina Spătaru, nu se mai regăsește pe lista electorală a formațiunii lui Andrei Năstase pentru alegerile parlamentare din 11 iulie. „Misiunea mea de deputată se va finaliza odată cu mandatul”, a scris Arina Spătaru pe Facebook.

Deputata, care anterior nu excludea că ar putea candida la funcția de președinte al Platformei „DA”, a încercat să explice de ce nu se mai regăsește pe lista formațiunii.

„Din momentul în care au fost provocate alegerile parlamentare anticipate, pe agenda managerului din mine au apărut noi provocări. În primul rând, am contabilizat activitatea de deputată, astfel încât să-mi evaluez rezultatele obținute în funcție de obiectivele propuse încă în 2019. Mai departe au urmat întrebările: „De ce mă aflu în Parlament?”; „Care a fost misiunea mea acolo?”. Pentru mine, misiunea personală capătă un nou înțeles de fiecare dată, atunci când îți faci niște bilanțuri. Am înțeles că misiunea mea de deputată se va finaliza odată cu mandatul”, a scris acesta.

Arina Spătaru recunoaște că-i este greu să se despartă de activitatea de deputat.

„Să finalizezi activitatea de deputată nu este deloc ușor, indiferent de circumstanțe. Chiar dacă știi că te așteaptă un viitor mai bun în familie, afacere și parohie, despărțirile sunt întotdeauna dureroase, mai ales că ai investit timp (uneori mai mult timp decât petreci în compania familiei sau a prietenilor), ai legat relații profesionale, dar si prietenii de durată. Primul pas în acest sens a fost participarea mea la ședința Consiliului Politic Național al Platformei „DA”, unde am explicat colegilor mei că pe moment există oportunități pentru a oferi șanse de a accede în Parlament și altor persoane din partid, astfel încât să promovăm femei în poziții favorabile pe lista electorală. Mulțumesc frumos colegilor pentru înțelegere, iar aplauzele lor le-am primit ca un „Doamne ajută în continuare”. Și da, nu există o rețetă universală pentru descoperirea și împlinirea misiunii personale, de aici și frumusețea, și unicitatea care se află în spatele călătoriei parcurse de fiecare din noi”, a conchis Arina Spătaru.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

08.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ne va apăra sau nu R...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md