De ce a fost înmormântat Ștefan cel Mare fără sicriu, pe 13 bare de fier și capul pe un pat de cărămizi. Tezaurul dispărut

Pe 2 iulie 2024 s-au împlinit 520 de ani de la moartea lui Ștefan cel Mare (1457-1504), cel mai mare domnitor al Moldovei și una dintre figurile emblematice ale românilor.

Dincolo de războaiele câștigate și mănăstirile ctitorite, istoria lui Ștefan cel Mare ascunde și lucruri puțin sau deloc știute de români, chiar și după mai bine de jumătate de mileniu. Moartea marelui domnitor, mai exact ce a urmat acesteia, este înconjurată și acum de mistere.

De ce marele voievod Ștefan cel Mare a fost înmormântat fără sicriu? De ce trupul i-a fost așezat pe 13 bare de fier, cu capul pe un pat din cărămizi? Unde sunt sutele de perle, rubine, safire, diamante și alte pietre prețioase, aurul și argintul cu care a fost îngropat în cripta din Mănăstirea Putna? Cum a fost transportat trupul neînsuflețit vara, în ziua de 2 iulie 1504, din Cetatea Sucevei, unde a murit, până la Putna, unde a fost înmormântat? S-a călugărit cel mai mare domnitor al Moldovei înainte de moarte? – sunt întrebările la care răspunde un articol din Monitorul de Suceava.

Au fost însă și întrebări ridicate de cercetătorii domniei ștefaniene, care au căutat răspunsuri în documente și în criptele mănăstirești de la Putna, deschise de două ori, o dată în 1756 și a doua oară în 1851, potrivit surselor științifice.

Înmormântarea fără sicriu a voievodului Ștefan cel Mare a fost menționată pentru prima dată în raportul făcut la cercetarea mormintelor de la Putna, începută în 12 noiembrie 1856, din ordinul administrației imperiale austriece, de către o comisie din care au făcut parte un membru al consistorului mitropolitan, un membru al guvernului din Cernăuţi, un inginer al statului şi un medic.

Raportul pe scurt a fost tipărit de Franz Wickenhause în „Geschichte der Kloster Voronetz und Putna” (Cernăuţi, 1886, p. 80-96) și integral de K.A. Romstorfer, sub titlul „Die Eröffnung in der gr. ort. Klosterkirche Putna befindlichen Fürstengraber im Jahre 1856” (Cernăuţi, 1904, 39 p), după cum se arată în studiul realizat de istoricii Ion Zugrav și Vasile Demciuc, „Commissionsprotokoll über die erffönung der klostergrüfte von Putna” (Analele Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, 1996, (II), 2), care de asemenea îl redă integral. Aceeași sursă (p. 379) arată că o „descriere reportaj” a fost făcută și de lraclie Porumbescu, cu titlul „Desmormîntarea domnilor Moldovei din catacombele mănăstirii Putna”, retipărită din "Gazeta de Moldavia"(nr. 97, 98 din decembrie 1856).

În raportul comisiei imperiale care a cercetat mormintele din Mănăstirea Putna în 1856, redat în lucrarea lui Zugrav și Demciuc (p. 382), Ștefan cel Mare este numit „cel mai renumit erou român şi ctitorul mănăstirii Putna”.

De asemenea, se precizează că „dintr-o scrisoare a mitropolitului Iacob, din 2 martie 7265/1757, aflătoare între documentele mănăstirii, care este anexată raportului egumenului, se cunoaşte că în sicriile vremurilor trecute se păstrau şi comori şi că lucrurile preţioase şi mărgăritarele amintite în această epistolă au fost scoase din mormintele ctitorilor” (p. 383).

Tot într-un document aflat la acea vreme la mănăstire comisia a găsit date despre moartea domnitorului: „Principele Ştefan cel Mare ar fi venit în stare bolnavă la Suceava, a murit acolo în anul 1504, 2 iulie a numitului an, a fost dus în plângerea generală a poporului şi cu mare pompă la mănăstirea ctitorită de el, locul său preferat de petrecere, pe care l-a destinat în mod expres ca locul său de înmormântare ..." (p. 384).

Justificarea cercetării mormintelor de către această comisie a fost aceea că nu se știa cu precizie care este mormântul voievodului: „Un doliu general şi plângerile boierilor şi ale poporului răsună în ceasul morţii acestui nobil principe, ale cărui rămăşiţe pământeşti au fost aduse cu mare pompă şi astrucate - potrivit cu ştirile concordante ale cronicilor şi cu monumentele funerare care se află în mănăstirea Putna - în naos-pomelnicul bisericii mănăstireşti. (...) Despre alcătuirea şi conţinutul acestui mormânt nu sunt de găsit nici în mănăstirea Putna, nici altundeva, oarecari cunoştinţe sigure. De aceea, pentru încredinţare, este de aflat de către prezenta comisiune, starea reală - prin deschiderea criptei”. (p. 384)

Toate mormintele din mănăstire au fost cercetate atunci și au putut fi identificate fără putință de tăgadă căror membri ai familiei domnești aparțin.

Citiți articolul integral pe Monitorul de Suceava.