Datoria la casă a băgat-o în mormânt. Femeia care s-a autoincendiat la Colonița a murit
4175
Femeia din Colonița, care și-a dat foc în luna aprilie a acestui an în semn de protest pentru că i s-a pus sechestru pe casă, a decedat după ce s-a luptat cu suferința mai bine de o lună de zile. Potrivit Angelei Zaporojan, primarul satului Colonița, Vera Borisenco a murit la spital, la sfârșitul lunii mai.
Vera Borisenco își turnase o canistră de benzină peste ea când a aflat că a rămas fără casă, pe care i-a fost aplicat sechestru de către un executor judecătoresc. În timp ce oamenii legii îi aplicau sigiliuL pe locuință din cauza unei datorii pe care femeia o avea la bancă, aceasta se incendia în grădina casei.
Atunci, femeia rămăsese cu arsuri pe mai mult de 50% din suprafața corpului și cu toate organele interne afectate. Datoria Verei Borisenco se ridica la câteva zeci de mii de euro. Potrivit primarului de Colonița, femeia nu avea vreo legătură cu datoria, întrucât fiul ei a fost cel care a avut o afacere și a împrumutat bani de la bancă, iar casa și mama au fost prinse la mijloc. „Probabil, casa ei era scrisă pe fecior, nu știu… Pur și simplu nu i-a mers în viață”, declara anterior Angela Zaporojan.
Cât timp s-a aflat în spital, pentru Vera Borisenco s-au colectat bani, întrucât aceasta nu avea unde să traiască, dacă s-ar fi externat. Femeia a suferit mai multe intervenții chirurgicale, însă organismul ei nu a rezistat.
22.01.2019
08:02
3207
Despăgubirea URIAȘĂ care a primit-o o femeie pentru că era obligată să muncească duminica
17.01.2019
16:05
3225
Femeia care își aude organele, zilnic. TORTURATĂ de sunetul ochilor care i se mișcă în cap
17.01.2019
15:02
2917
Motivul pentru care unei femei i s-a interzis sa intre în cazino
16.01.2019
18:05
4201
O femeie a fost mâncată de vie de un CROCODIL
21.12.2018
19:30
2971
O femeie care a născut un copil mort critică reclamele țintite de pe rețelele de socializare
19.12.2018
18:30
3024
Furia femeilor! De unde vine ETICHETA de scorpie?
17.12.2018
18:05
4453
Povestea femeii care s-a PRĂBUȘIT și a RENĂSCUT din propria cenușă. Cele TREI lucruri care ne controlează viața
14.12.2018
19:02
2812
O femeie a înscenat răpirea copilului său din cel mai ciudat motiv
30.11.2018
13:39
2417
Femeie condamnată la închisoare pentru că a deschis o cutie cu chipsuri înainte să o plătească
27.11.2018
19:30
2535
A fost descoperit scheletul unei femei care a murit când năștea, cu aproape 4000 de ani în urmă!
26.11.2018
17:03
2833
Femeia care aproape a murit din cauza unei DESPĂRȚIRI, după ce a suferit de „sindromul inimii frânte”
22.11.2018
18:20
3190
FOTO // Mesajul unei femei SUPRAPONDERALE către toți cei care o numesc grasă
12.03.2026
12:36
194
UE sprijină modernizarea Poliției Naționale: digitalizare, echipamente moderne și extinderea cooperării în domeniul ADN
12.03.2026
12:31
182
Google transformă milioane de articole de presă în hartă globală de avertizare la viituri rapide
12.03.2026
12:24
250
Schema de deposedare a bunurilor de 12 milioane de lei scoasă la iveală: percheziții PA și CNA și două rețineri
12.03.2026
11:36
454
ULTIMA ORĂ // Dodon vrea să „SALVEZE” R. Moldova cu ajutorul lui Putin, după ce Rusia a TĂIAT în 2023 gazul pentru malul drept al Nistrului: „Sunt gata să discut cu Moscova pentru a găsi resurse energetice și produse petroliere…”
12.03.2026
11:07
283
Tânără de 25 de ani, condamnată la 9 ani și jumătate de închisoare pentru două jafuri comise în Chișinău
12.03.2026
10:41
443
VIDEO // Ion Ceban a „REZOLVAT” toate problemele Chișinăului, iar acum a luat la pas benzinăriile din capitală în timpul orelor de serviciu. Edilul INTERZIS în UE cere MOTORINĂ de la Guvern, Parlament și Președinție
12.03.2026
09:31
341
Rețea de droguri pe Telegram, destructurată la Chișinău: doi tineri de 25 și 29 de ani, condamnați la ani grei de închisoare
12.03.2026
08:13
397
Horoscopul zilei 12.03.2026
479
Ofcom și autoritatea pentru date cer rețelelor sociale să înăsprească verificarea vârstei copiilor sub 13 ani în Marea Britanie
11.03.2026
22:44
575
NTSB indică neatenția șoferilor și limite ale sistemului Ford BlueCruise în două accidente mortale din SUA
11.03.2026
21:47
613
Gigantul medical american Stryker, paralizat la nivel global de un atac revendicat de hackeri pro-iranieni Handala
11.03.2026
21:16
556
ULTIMA ORĂ // O nouă MEDALIE pentru R. Moldova. Luptătorul Alexandru Borș a cucerit medalia de bronz la Campionatul European U-23 din Serbia
11.03.2026
20:58
552
Scădere ușoară de temperatură și dimineți cu ceață în Republica Moldova, joi 12.03.2026
11.03.2026
20:39
551
Val de unicorni în 2026: aproape 40 de startupuri, majoritatea din AI, trec pragul evaluărilor de miliard de dolari
564
WhatsApp introduce conturi speciale administrate de părinți pentru copiii sub 13 ani
11.03.2026
17:31
604
Meta întărește lupta împotriva escrocheriilor online cu noi instrumente de protecție pe Facebook, WhatsApp și Messenger
11.03.2026
17:28
611
Amazon își extinde programul Shop Direct: clienții pot cumpăra cu ajutorul AI direct de pe site-urile altor retaileri
11.03.2026
17:19
585
MEC lansează consultări publice pentru noua Concepție a curriculumului preșcolar
11.03.2026
16:36
647
Campania „Modernizarea școlilor” a debutat la Gimnaziul „Grigore Vieru” din Ialoveni, prima instituție inclusă în rețeaua națională de școli-model
11.03.2026
15:37
680
MOLDAGROTECH 2026, inaugurată la Chișinău: peste 100 de expozanți din 8 țări aduc tehnologii noi pentru agricultura Moldovei
728
Top 5 alimente congelate care întăresc imunitatea și combat inflamația în mod natural
11.03.2026
15:19
630
Google închide achiziția Wiz pentru 32 de miliarde de dolari, cea mai mare tranzacție din istoria companiei
11.03.2026
15:11
633
Guvernul extinde până în 2026 facilitățile de rambursare a TVA și pregătește restituirea integrală a accizei la motorina pentru lucrările agricole de primăvară
11.03.2026
14:57
547
MEC lansează consultări publice pe Concepția noii discipline „Educația tehnologică și TIC” în școli
11.03.2026
14:52
679
MedLife prezintă primele rezultate ale programului Longevity100+, cel mai amplu studiu de genomică pentru medicina preventivă din România
UE sprijină modernizarea Poliției Naționale: digitalizare, echipamente moderne și extinderea cooperării în domeniul ADN
Google transformă milioane de articole de presă în hartă globală de avertizare la viituri rapide
Schema de deposedare a bunurilor de 12 milioane de lei scoasă la iveală: percheziții PA și CNA și două rețineri
Tânără de 25 de ani, condamnată la 9 ani și jumătate de închisoare pentru două jafuri comise în Chișinău
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
17.28
1 RON
3.94
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














