Cum să alegi roșiile care au gust când cumperi din piață sau din magazine. ,,Sunt foarte gustoase, zemoase și dulci, clar merită"
1896
Preocupările noastre sunt diferite când vine vorba de legume. Pe unii îi interesează prețul sau felul în care au fost crescute și riscurile pe care le-ar avea consumul pentru sănătate, în cazul în care au fost tratate cu pesticide.
Pentru alții primează gustul. O întreagă dezbatere pe tema alegerii roșiilor gustoase a fost lansată în mediul online de un cetățean exasperat că nu nimerește roșii pe care să le mănânce cu plăcere, deși își dă tot interesul.
,,Merg în piețe, supermarketuri, aleg, pipăi, miros, verific legumele în toate modurile cunoscute și sunt atent la codițe să nu fie uscate, să nu aibă coajă pete, etc, etc și ajung cu legumele acasă și sunt lemn. Legume fără gust, fără zeamă, fără rost. Dă nevasta comandă și-i zic să-mi ia niște roșii, oricare, că mai am niște brânză în frigider și parcă aș mânca-o dimineață cu roșii și niște ouă ochiuri lângă. Acum pe seară zic să tai una să văd ce e de capul lor. Mă uit pe etichetă, țară de proveniență Turcia. Zic gata, carton și astea. Le pipăi, le miros, nimic. Să vezi ce le arunc direct la gunoi. Tai roșia pe jumate, nici cotor n-are. Ce drac de roșie o fi asta că nici cotor nu i-a crescut. Dacă n-are săraca cotor clar nici gust n-are rost să pretind de la ea.
Surpriză, nene, roșii bune, cu gust și zeamă. Roșii luate la mișto.
Așa ghinionist să fiu când aleg eu legumele?", a scris acesta pe Reddit.
Postarea a stârnit o adevărată dezbatere despre felul în care trebuie alese roșiile încât să fie gustoase. Unii cred că ține de sezon alții, de soi.
,,Depinde foarte mult de sezon. Singurele roșii bune le găsesc la final de primăvară și în timpul verii".
,,Ia-ți roșii cherry, ai șanse mai mari de succes".
Un criteriu se referă la țara de proveniență.
,,În afara sezonului de roșii, încerca să cumperi cherry - alea sunt mai dulci și cu mai mult gust. Apoi, indiferent de anotimp evită roșiile din Olanda, Turcia - din Turcia evită orice de fapt. Gust ok roșii Spania/ Italia. Roșiile noastre din piață - după jumătatea lui iunie le găsești mai gustoase când apar ele mai natural să zic și nu stimulate la 3 zile până se înroșesc și înăuntru rămân verzi."
,,Eu de la un timp mănânc numai roșii cherry și niciodată nu am nimerit roșii din alea cu gust de apă. Mereu au avut ceva gust și niște dulceață, simți că mănânci o roșie. Și nu sunt cu mult mai scumpe că cele normale."
,,În primul rând ar trebui să cunoști când e sezonul pentru diverse legume în România. Acum sunt roșii în seră doar făcute cu oamenii care au sobe și vândute la suprapreț. De fapt nici pentru astea nu sunt sigur că e timpul. Răsadurile de afară abia s-au plantat de câteva săptămâni unde vremea a permis.
Roșiile care-s acum în piață sunt aduse din Turcia, Maroc, Spania, Olanda și sunt din niște soiuri care își mențin forma ca să reziste la transport, pot să aibă concentrația de pesticide peste limita admisă, etc. Nici cele autuhtone nu sunt garantate. Dar să găsești în perioada asta roșii cu gust, ar însemna poate să fie bio, sau să știi exact de unde provin."
,,Stai să vezi când iei semințe de roșii, faci răsaduri, aștepți să crească, le plantezi, ai grijă de ele și n au gust (am avut o bafta anul trecut la semințe de roșii de cauciuc)".
Unii cred că e important unde sunt depozitate roșiile și că și-ar pierde gustul în frigider.
,,În contextul actual al alimentelor, îți pot spune ce fac eu. Când cumpăr din supermarket legume, cu excepția castraveților/ ridichilor/ verdețurilor nu le consum imediat, ci după câteva zile. La fel și cu fructele. Când iau de la producători locali, la fel. Cu fructele e la ghici, unele le poți ține câteva zile, altele nu. Ah, și nu le țin la frigider, mai ales că majoritatea nu sunt coapte încă."
,,Legumele din piețe sau aprozare din colț de bloc sunt niște mizerii infecte pline de chimicale. Nu știu de unde mitul asta că iau din piață că e mai bun.
Săptămâna trecută am mers la piața și am luat din prostie și ceva legume. Cele mai proaste legume mâncate în viața mea."
,,Evită fructele și legumele din Turcia, deoarece nu respectă nicio normă, i-a spus un ghid turistic din Turcia unui prieten asta, le stropesc cu pesticide chiar și cu 3 zile înainte de recoltare că să maximizeze recolta".
,,Exemplu la roșie eu verific cotorul să fie mai micuț, și dacă strâng roșia să o simt moale, pentru că rezultă de cele mai multe ori că nu e așa 'lemn' pe interior și însăși culoarea ei contează la majoritatea felurilor, alea roșu închis șanse mai mari să fie bune".
08.04.2026
13:55
1
Guvernul prelungește starea de urgență în energie de Paște, pe fondul riscurilor externe și al consumului sporit de carburanți
08.04.2026
13:17
167
Conferința „Anul vitivinicol 2025” la Chișinău: producție în creștere, exporturi mai puține în volum, dar mai valoroase
08.04.2026
13:01
141
Etapa a II-a a evaluării naționale a competențelor digitale pentru elevii de liceu a fost lansată
08.04.2026
12:51
144
Guvernul explică de ce menține starea de urgență pentru a proteja securitatea energetică a Moldovei
08.04.2026
12:46
168
Guvernul stabilește noi condiții de import pentru ovine și caprine de reproducție, cu scutire de taxă vamală și interdicție de sacrificare timp de 12 luni
08.04.2026
12:37
134
Noi reguli pentru ouăle de consum: etichetare detaliată, trasabilitate completă și condiții modernizate pentru ferme
08.04.2026
12:23
321
ULTIMA ORĂ // Petrolul scade la 93 de dolari după armistițiu din Golful Persic, dar motorina atinge un RECORD istoric în R. Moldova. Ministrul Junghietu anunță când ar urma să se IEFTINEASCĂ carburanții
08.04.2026
11:48
314
Guvernul reduce birocrația și modernizează sistemul de raportare a accidentelor de muncă
08.04.2026
11:37
315
VIDEO // Reformă RĂDICALĂ a Administrației Publice Locale. Guvernul propune prag minim de 3 000 de locuitori pentru primării, reducerea raioanelor la ZECE și un stimulent de 6,5 MILIARDE de lei pentru amalgamarea primăriilor
08.04.2026
11:27
264
FOTO // Romania Property Investment Day evidențiază potențialul investițional din nordul Bucureștiului
08.04.2026
13:17
72
Conferința „Anul vitivinicol 2025” la Chișinău: producție în creștere, exporturi mai puține în volum, dar mai valoroase
08.04.2026
13:01
43
Etapa a II-a a evaluării naționale a competențelor digitale pentru elevii de liceu a fost lansată
08.04.2026
12:51
57
Guvernul explică de ce menține starea de urgență pentru a proteja securitatea energetică a Moldovei
08.04.2026
12:46
76
Guvernul stabilește noi condiții de import pentru ovine și caprine de reproducție, cu scutire de taxă vamală și interdicție de sacrificare timp de 12 luni
08.04.2026
12:37
53
Noi reguli pentru ouăle de consum: etichetare detaliată, trasabilitate completă și condiții modernizate pentru ferme
08.04.2026
12:23
299
ULTIMA ORĂ // Petrolul scade la 93 de dolari după armistițiu din Golful Persic, dar motorina atinge un RECORD istoric în R. Moldova. Ministrul Junghietu anunță când ar urma să se IEFTINEASCĂ carburanții
08.04.2026
11:48
303
Guvernul reduce birocrația și modernizează sistemul de raportare a accidentelor de muncă
08.04.2026
11:37
294
VIDEO // Reformă RĂDICALĂ a Administrației Publice Locale. Guvernul propune prag minim de 3 000 de locuitori pentru primării, reducerea raioanelor la ZECE și un stimulent de 6,5 MILIARDE de lei pentru amalgamarea primăriilor
08.04.2026
11:27
248
FOTO // Romania Property Investment Day evidențiază potențialul investițional din nordul Bucureștiului
08.04.2026
10:34
377
Mihail, elev rom din Soroca, exemplu de reușită într-o școală care oferă șanse egale la educație
08.04.2026
10:27
346
Scădere spectaculoasă a prețului gazelor în Europa: Tranzacțiile la TTF s-au deschis cu 18% mai ieftin, după armistițiul din Golful Persic
317
Noi reguli pentru înființarea plantațiilor pomicole și strategia horticolă 2030, discutate cu asociațiile de profil la Chișinău
08.04.2026
09:31
430
Înghețuri de primăvară de până la –3°C: MAIA cere fermierilor să-și protejeze culturile
08.04.2026
09:27
446
Google lansează discret Eloquent, aplicația de dictare cu AI care funcționează offline pe iOS
08.04.2026
08:20
527
Horoscopul zilei 08.04.2026
08.04.2026
07:26
882
Războiul din Orientul Mijlociu a ÎNCETAT. Donald Trump a anunțat că s-a ajuns la un armistițiu de două săptămâni. Prețul petrolului a SCĂZUT spectaculos până la 93 de dolari pe baril
07.04.2026
23:37
609
Agențiile americane avertizează: hackeri iranieni intensifică atacurile asupra infrastructurii critice din SUA
07.04.2026
21:51
566
Anthropic lansează în previzualizare Mythos, noul său supermodel AI folosit de giganții tech pentru detectarea vulnerabilităților cibernetice
07.04.2026
21:12
589
Binge, aplicația all-in-one pentru filme și seriale care te avertizează în timp real când urmează scenele de tip jump scare
07.04.2026
21:11
731
Hackeri ai guvernului rus au spart mii de routere casnice și de mici afaceri pentru a fura parole și acces la conturi internet
07.04.2026
21:10
618
Răcire ușoară și ploi răzlețe în Republica Moldova, miercuri 08.04.2026
07.04.2026
21:07
766
ULTIMA ORĂ // Doliu în fotbalul MONDIAL. Cel mai titrat antrenor român din toate timpurile, Mircea Lucescu, a decedat la vârsta de 80 de ani și opt luni. Cine a fost IL Luce și ce moștenire lasă în urmă
07.04.2026
20:43
729
Chrome introduce în sfârșit file verticale și un nou mod de citire pentru pagini aglomerate de reclame
07.04.2026
20:27
548
Uber își mută tot mai mult infrastructura pe cipurile AI Trainium și Graviton ale Amazon, lovitură pentru rivalii cloud Google și Oracle
07.04.2026
20:02
501
Anthropic își triplează capacitatea de calcul cu Google și Broadcom, investiții de zeci de miliarde pentru modelele Claude AI
Conferința „Anul vitivinicol 2025” la Chișinău: producție în creștere, exporturi mai puține în volum, dar mai valoroase
Etapa a II-a a evaluării naționale a competențelor digitale pentru elevii de liceu a fost lansată
Guvernul explică de ce menține starea de urgență pentru a proteja securitatea energetică a Moldovei
Guvernul stabilește noi condiții de import pentru ovine și caprine de reproducție, cu scutire de taxă vamală și interdicție de sacrificare timp de 12 luni
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.46
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














