Cum îți pregătești casa/aparamentul pentru sezonul rece. 12 lucruri de bifat înainte de venirea iernii
1820
De-a lungul timpului, am învățat cu toții că vremea este surprinzătoare și chiar dacă avem impresia că suntem pregătiți, întotdeauna ceva ne scoate din zona noastră de confort. Sezonul rece este cel care vine cu cele mai multe probleme la nivelul casei. Făcând anumite pregătiri, putem preveni foarte multe neplăceri și cheltuieli suplimentare pe care cu siguranță nimeni nu și le dorește. Meteorologii nu dau avertismente foarte clare cu multă vreme înainte, de genul „iarna aceasta va fi cea mai grea, cu ninsori și ploi abundente”, dar un gospodar care și-a pregătit suficient de bine locuința pentru iarnă poate să treacă peste această situație cu bine. Întotdeauna un lucru nepregătit poate duce la situații speciale care sunt mai greu de reparat.
Iarna este unul dintre cele mai îndrăgite anotimpuri, însă el aduce stratul de omăt, generos sau nu, și temperaturi dintre cele mai scăzute. Putem spune că nicio regiune a țării nu este ferită de frig și riscul ridicat de îngheț, fiecare dintre noi având o sarcină cât se poate de simplă dar importantă, de a păstra temperatura optimă în casă pe timpul iernii, pentru protejarea noastră și a membrilor familiei de problemele ce pot fi cauzate în acest anotimp.
1. Verifică izolația termică a casei
Fie că locuiești într-un bloc de apartamente, fie că dispui de o locuință la casă, luați în calcul o izolare termică a imobilului pentru a păstra temperatura optimă în casă pe timpul iernii. Una dintre metodele cele mai accesibile, dar în același timp cu performanțe excelente împotriva frigului este izolația pe bază de polistiren expandat ignifugat. Verifică dacă toată suprafața exterioară este bine acoperită, verifică dacă închiderile sunt etanșe pe lângă uși și ferestre.

Pentru ca imobilul să capete un grad protector cât mai bun, se recomandă să analizezi foarte bine zonele de interferență dintre interior și exterior. Ferestrele și ușile sunt acționate destul de frecvent, indiferent de sezon, iar închiderea lor perfectă poate garanta păstrarea temperaturii la interior. Soluții ideale pentru un imobil sunt reprezentate de ferestrele de tip termopan, statisticile indicând o păstrare a căldurii cu până la 300% mai bună decât în cazul unor ferestre obișnuite. Cheamă un specialist să verifice închiderile și garniturile de etanșare de la uși și ferestre.
2. Verifică instalația de căldură și centrala
La fel de important este ca locuința să dispună de o sursă de încălzire performantă, capabilă să genereze căldura pe care o dorești și în același timp să facă front comun cu bugetul vostru. Centralele termice pot fi instalații pe gaz, lemn sau curent electric. Centrala termică este capabilă să păstreze temperatura optimă în casă pe timpul iernii.
Este bine ca atât instalația cât și centrala termică să fie verificate anual. Foarte indicat pentru a avea o temperatură optimă și constantă în casă, este montare termostat centrală, eventual unul programabil pe anumite intervale orare. Toate aceste măsuri luate se vor traduce nu doar într-o casă mai călduroasă, ci și mai economică.

3. Verifică generatorul de curent electric acolo unde este cazul
În zonele în care există probleme cu distribuția curentului electric, penele de curent fiind frecvente, trebuie verificată buna funcționare a generatorului și remedierea eventualelor defecte. Trebuie asigurat și suficient combustibil care să asigure cel puțin funcționarea pentru o treime sau o jumătate de perioadă de iarnă. Pot fi făcute și cumpărături care să asigure confortul de iarnă, așternuturi sau pături mai groase.
4. Trebuie făcută curățenie generală
Se va face o dezinsecție a casei și o îndepărtare a prafului de peste tot. Pe timpul verii s-au adunat probabil praf și pete care favorizează apariția acarienilor, bacteriilor, mucegaiului, iar astfel de probleme se pot agrava la umezeală. Tot acum, cât mai poți lăsa geamurile deschise pentru aerisire, este și un moment bun pentru a curăța canapelele, saltelele, covoarele, geamurile și a scăpa de mucegai.

5. Se trece la garderoba de iarnă
După curățare și spălare lucrurile de vară se depozitează la locurile loc. Se scot și se spală hainele de iarnă, păturile și se usucă la aer cât vremea o mai permite. La iarnă uscarea va fi mai greoaie și se va face timp îndelungat, fiind făcută în interior.
6. Se verifică acoperișul
Acum e momentul să se verifice dacă acoperișul tău necesită reparații și să rezolvi orice problemă existentă sau care ar putea apărea pe timpul iernii. Nu vrei să-ți plouă în casă și nici să te urci pe acoperiș când acesta e înghețat sau alunecos. Se vor curăța jgheaburile și burlanele, se va verifica scurgerea pluvială să se poată desfășura fără oprire și creare de bălți, ca totul să fie pregătit pentru venirea ploilor și a ninsorilor.
7. Este momentul pentru micile reparații
Acum este un moment bun pentru micile reparații pe care le-ai tot amânat. Dacă vrei să vopsești gardul, să schimbi un geam, să izolezi un perete, trebuie să faci aceste lucruri până la venirea sezonului rece.

8. Organizează garajul
Probabil că aici vei stoca mobilierul de grădină, bicicleta și alte lucruri pe care nu le vei mai folosi odată cu venirea iernii. Fă ordine în garaj, magazie sau pod pentru a economisi spațiul de depozitare. Folosește cutii de depozitare, rafturi, etc. pentru a organiza totul cât mai ușor și mai practic. Acesta e un moment potrivit și să treci în revistă lucrurile de care vei avea nevoie prin curte odată cu venirea frigului, lopată, freza de zăpadă, folie de protecție pentru plante, un generator, etc.
9. Verifică dispozitivele de siguranță din casă
Verifică alarma de fum, detectorul de monoxid de carbon și alte aparate asemănătoare, e important ca acestea să funcționeze corespunzător mai ales că vei sta tot mai mult în casă și vei aerisi probabil mai puțin ca în timpul verii.
Dacă ai șemineu sau sobă, verifică instalația și curăță coșul, ar trebui să faci acest lucru în fiecare an înainte de venirea frigului.

10. Inspectează copacii de lângă casă
Dacă observi că au ramuri uscate, taie-le din timp pentru a înlătura pericolul ca acestea să cadă peste casă la prima furtună. Verifică dacă copacii de lângă casă sunt sănătoși, pentru a nu se rupe sub greutatea zăpezii și gheții. Dacă nu poți face tu acest lucru, angajează personal specializat care poate evalua și rezolva situația fără riscuri.
11. Închide instalația exterioară de apă
Chiar dacă nu trebuie să faci asta chiar la începutul toamnei, ține minte să te pregătești din timp pentru venirea bruscă a frigului, să golești instalația exterioară de apă și să întrerupi alimentarea acesteia, pentru a evita pericolul înghețării și spargerii țevilor.
12. Pregătește plantele pentru a trece cu bine iarna
Dacă stai la casă, vei avea o curte plină de plante care vor trebui protejate de condițiile meteo nefavorabile. Același lucru este valabil și pentru cei care stau la bloc și au un balcon la apartament.
26.02.2026
15:27
36
MEC oferă premii de 500.000 de lei și granturi de 25.000 de euro pentru extinderea învățământului dual în școlile profesionale din Republica Moldova
157
Instagram va trimite alerte părinților când adolescenții caută repetat termeni despre suicid sau automutilare
26.02.2026
14:41
212
SUA finanțează cu 130 de milioane de dolari linia electrică Strășeni–Gutinaș pentru a consolida independența energetică a Moldovei
26.02.2026
14:30
257
Parlamentul a votat noile modificări la Codul educației: sprijin pentru elevi și profesori, rețea școlară reorganizată și revenire la note în clasa a IV-a
26.02.2026
14:28
290
ECHITATE după 26 de ani // Parlamentul pune pe picior de egalitate ambele maluri ale Nistrului. Scutirile fiscale aplicate pentru regiunea transnistreană vor fi ELIMINATE: „Să asigurăm echitate la plata impozitelor și competitivitatea produselor”
26.02.2026
14:24
258
Instagram va trimite alerte părinților când adolescenții caută conținut despre suicid și auto-vătămare, măsură criticată de experți că „ar putea face mai mult rău decât bine”
26.02.2026
14:06
302
„Generația ALPHA”, primul serial socio-educativ din Moldova, luptă cu bullyingul și violența în școli
26.02.2026
13:07
363
Rusia lansează cel mai mare atac nocturn cu drone şi rachete asupra Ucrainei, în timp ce Kievul negociază la Geneva cu americanii „pachetul de prosperitate” postbelic
26.02.2026
13:05
299
Șofer din Chișinău, condamnat la 4 ani de închisoare după ce a urcat beat la volan și a provocat un accident grav
26.02.2026
12:28
532
SONDAJ // PAS se menține solid pe PRIMUL loc în preferințele moldovenilor la aproape jumătate de an după alegerile parlamentare. „Aternativa” lui Ceban, Tkaciuk, Chicu și Stoianoglo, DEPĂȘITĂ de formațiunea lui Vasile Costiuc
17
Instagram va trimite alerte părinților când adolescenții caută repetat termeni despre suicid sau automutilare
26.02.2026
14:41
79
SUA finanțează cu 130 de milioane de dolari linia electrică Strășeni–Gutinaș pentru a consolida independența energetică a Moldovei
26.02.2026
14:30
227
Parlamentul a votat noile modificări la Codul educației: sprijin pentru elevi și profesori, rețea școlară reorganizată și revenire la note în clasa a IV-a
26.02.2026
14:28
211
ECHITATE după 26 de ani // Parlamentul pune pe picior de egalitate ambele maluri ale Nistrului. Scutirile fiscale aplicate pentru regiunea transnistreană vor fi ELIMINATE: „Să asigurăm echitate la plata impozitelor și competitivitatea produselor”
26.02.2026
14:24
227
Instagram va trimite alerte părinților când adolescenții caută conținut despre suicid și auto-vătămare, măsură criticată de experți că „ar putea face mai mult rău decât bine”
26.02.2026
14:06
278
„Generația ALPHA”, primul serial socio-educativ din Moldova, luptă cu bullyingul și violența în școli
26.02.2026
13:07
355
Rusia lansează cel mai mare atac nocturn cu drone şi rachete asupra Ucrainei, în timp ce Kievul negociază la Geneva cu americanii „pachetul de prosperitate” postbelic
26.02.2026
13:05
291
Șofer din Chișinău, condamnat la 4 ani de închisoare după ce a urcat beat la volan și a provocat un accident grav
26.02.2026
12:28
480
SONDAJ // PAS se menține solid pe PRIMUL loc în preferințele moldovenilor la aproape jumătate de an după alegerile parlamentare. „Aternativa” lui Ceban, Tkaciuk, Chicu și Stoianoglo, DEPĂȘITĂ de formațiunea lui Vasile Costiuc
26.02.2026
11:38
474
Foști polițiști de la IP Ialoveni, condamnați la închisoare pentru corupere pasivă și extorcare de mii de euro
26.02.2026
11:11
438
Zelenski acuză la Fox News că Putin „se joacă” cu Trump ca să amâne negocierile de pace și îl invită pe președintele SUA în Ucraina să vadă războiul la fața locului
26.02.2026
11:04
334
MEC începe formarea și certificarea autorilor de manuale pentru reforma curriculară din 2026
26.02.2026
10:40
381
Darryl Nirenberg își începe oficial mandatul de ambasador al SUA în România
26.02.2026
10:25
408
Bărbat de 67 de ani, condamnat la 20 de ani de închisoare pentru violarea repetată a două fetițe de la vârsta de 8 ani
26.02.2026
10:21
460
Rusia acuză Statele Unite de „provocare agresivă” după incidentul cu şalupa din largul Cubei
26.02.2026
08:00
507
Horoscopul zilei 26.02.2026
26.02.2026
06:39
608
Explozii și atacuri cu rachete asupra mai multor orașe ucrainene, în timp ce la Geneva reîncep discuțiile pentru oprirea războiului
26.02.2026
04:44
592
Salesforce sfidează „Saaspocalypse”: rezultate financiare în creștere, pariu pe agenți AI și dividend majorat
584
Nvidia spulberă scepticismul față de AI și anunță venituri record de 68,1 miliarde de dolari în trimestrul al patrulea
26.02.2026
02:56
596
Anthropic înghite startupul de AI Vercept din Seattle, după ce Meta a racolat deja unul dintre cofondatori
26.02.2026
02:51
573
Startupul indian Gushwork atrage 9 milioane de dolari pentru a ajuta firmele să găsească clienți prin căutare AI pe ChatGPT, Gemini și Perplexity
26.02.2026
01:36
579
Nvidia anunță un nou trimestru record, pe fondul exploziei cererii de putere de calcul pentru AI
25.02.2026
23:58
701
Casa Albă cere giganților AI să plătească pentru scumpirile la energie, după ce aceștia au promis deja că vor acoperi costurile suplimentare
25.02.2026
23:44
664
Agenția americană de securitate cibernetică CISA, paralizată de tăieri de personal și buget sub administrația Trump
25.02.2026
23:12
731
Larry Summers își dă demisia de la Harvard după dezvăluirea legăturilor cu Jeffrey Epstein, înaintea audierii soților Clinton
SUA finanțează cu 130 de milioane de dolari linia electrică Strășeni–Gutinaș pentru a consolida independența energetică a Moldovei
ECHITATE după 26 de ani // Parlamentul pune pe picior de egalitate ambele maluri ale Nistrului. Scutirile fiscale aplicate pentru regiunea transnistreană vor fi ELIMINATE: „Să asigurăm echitate la plata impozitelor și competitivitatea produselor”
„Generația ALPHA”, primul serial socio-educativ din Moldova, luptă cu bullyingul și violența în școli
1 MDL
1 EUR
20.18
1 USD
17.14
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














