Cum comentează lidera PAS anunțul deputatului care ar putea „părăsi echipa” din cauza numirilor de la CC
3374
Președinta Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), premierul Maia Sandu, crede că „plecarea dintr-o fracțiune sau alta” nu ar fi o soluție bună, doar pentru că magistrații de la Curtea Constituțională (CC) nu conștientizează anumite lucruri.
„Noi cu toții suntem marcați de această situație și cu toții ne dorim soluționarea. Nu o să comentez dacă este bună soluția de a pleca dintr-o fracțiune sau alta, doar pentru că CC nu conștientizează faptul că este important să facă primul pas credibil, așa încât să nu existe nicio suspiciune în societate”, a comentat astăzi Maia Sandu anunțul deputatului Lilian Carp de a „părăsi echipa”, dacă Vladimir Țurcan nu pleacă din funcția de președinte al CC sau actuala majoritate nu-și retrage magistrații numiți pe criterii politice la Înalta Curte.
Premierul recunoaște că „a fost o eroare” desemnarea pe criterii politice a judecătorilor la CC, deși legislația nu interzice acest lucru.
Maia Sandu crede că unica soluție rămasă pentru restabilirea încrederii populației în această instituție este ca președintele Țurcan „să facă un pas în întâmpinarea societății”, adică să-și dea demisia sau să fie revizuită decizia prin care a fost votat și să fie aleasă o persoană fără trecut politic la șefia CC.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
05.11.2026
19:59
05.11.2026
19:00
05.11.2026
18:55
05.11.2026
18:44
05.11.2026
18:27
05.11.2026
18:26
05.11.2026
17:56
05.11.2026
17:51
05.11.2026
17:32
05.11.2026
17:16
05.11.2026
16:57
05.11.2026
16:27
05.11.2026
16:16
05.11.2026
16:12
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor


















