Cum arată românca de Hollywood!
1669
libertatea.ro
Frumuseţea româncei Lavinia Postolache, fostă Miss World, ia răsuflarea oricărui bărbat care o priveşte. Aşa că nu e de mirare că aceasta a dat lovitura la Hollywood, la scurt timp după ce s-a mutat acolo, şi apare în nu mai puţin de trei filme anul acesta.
După o carieră fulminantă în modelling, unde şi-a adjudecat numeroase titluri de miss, printre care şi pe cel de Miss World România în 2010, Lavinia Postolache s-a transformat şi într-o actriţă de succes.
La scurt timp după ce s-a mutat la Hollywood, în California, în anul 2010, piteşteanca de 26 de ani a atras imediat atenţia producătorului şi regizorului William Norton, care i-a dat astfel ocazia să joace în primul ei film, „Culori false”, unde are un rol principal şi care urmează să fie lansat anul acesta pe ecrane, scrie Libertatea.

Trage să ajungă la Tarantino
Dând dovadă de talent, superba româncă a mai prins rapid roluri în alte două filme: „Clew”, ce a fost lansat anul acesta în februarie, şi thrillerul „Emma”, ce urmează să apară pe ecrane pe 10 decembrie.
Ea a urmat cursurile de actorie de la Academia de film din New York, iar în trecut a prezentat pentru Cătălin Botezatu şi Irina Schrotter. Lavinia a urcat pe podium şi pentru marii designeri internaţionali, printre care Giorgio Armani.
Acum, de când a dat modellingul pe actorie, Lavinia şi-a schimbat şi targeturile: bruneta mărturiseşte că i-ar plăcea să ajungă să lucreze cu Martin Scorsese, Guy Ritchie sau Quentin Tarantino.
11.09.2024
18:01
25.01.2021
18:29
19.01.2021
19:57
18.01.2021
20:00
31.12.2020
13:52
18.12.2020
17:59
16.12.2020
19:59
03.12.2020
16:37
02.12.2020
18:30
01.12.2020
19:29
27.11.2020
19:30
23.11.2020
17:55
27.10.2026
10:18
27.10.2026
06:55
27.10.2026
06:38
27.10.2026
06:13
27.10.2026
02:02
27.10.2026
01:16
27.10.2026
00:44
26.10.2026
23:06
26.10.2026
22:59
26.10.2026
21:12
26.10.2026
21:04
26.10.2026
20:19
26.10.2026
19:21
26.10.2026
18:56
26.10.2026
18:48
26.10.2026
18:44
26.10.2026
18:16
26.10.2026
17:43
26.10.2026
17:42
26.10.2026
17:34
26.10.2026
16:35
26.10.2026
16:15
26.10.2026
15:51
26.10.2026
15:36
26.10.2026
14:25
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
Clasamentul orașelor din America de Nord după calitatea vieții și costuri, relevant și pentru România
Horoscopul zilei 20.10.2026
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
Bănuit că a cerut 7.500 de euro pentru influențarea unui dosar de conducere în stare de ebrietate: percheziții la Chișinău
















