Cum alegem sportul care să dezvolte armonios copilul. Care este PRIMA regulă
1245
După pandemia de COVID-19, a scăzut apetitul copiilor pentru sport, atenționează medicii. Către ce sporturi ar trebui totuși să ne îndreptăm copiii pentru o dezvoltare cât mai armonioasă și cum să alegem cea mai potivită activitate sportivă, explicăm în articol.
Țintuiți în casă ca urmare a resticțiilor de deplasare din anii pandemiei, mulți copii s-au obișnuit să stea legați de calculatoare și tablete, poate și cu punga de gustări alături și sticla de suc. „Din ce îmi spun părinții, cei mici sunt mai greu de mobilizat. Nu înseamnă că nu mai vin la fel de mulți pe teren, dar nu mai au aceeași tragere de inimă. Cumva, înainte de pandemie erau mai iubitori de practicarea sporturilor de echipă”, este de părere dr. Alin Popescu, medic primar de medicină sportivă.
Sportul reprezintă o școală bună pentru oricare copil. Nu doar că îl dezvoltă fizic, îl învață să-și coordoneze mișcările, să capete anduranță, viteză și suplețe, dar, la nivel cognitiv, i se dezvoltă înțelegea și capacitatea de a lua decizii. În plus, îl ține departe de diverse vicii.
Pentru părinții determinați care-și doresc copii crescuți armonios, în ciuda impedimentelor de infrastructură sau de costuri, prima regulă în alegerea sportului potrivit este aceea că micuțul alege până la urmă. Și ca să ajungă să aleagă ar trebui să fie lăsat să încerce mai multe variante, înainte de a se „stabiliza” la una.
„Preșcolarii au o capacitate redusă de atenție și concentrare și au dificultăți în a înțelege un joc de echipă. Fără discuție, cea mai potrivită activitate pentru această grupă de vârstă – din punct de vedere sportiv – este cea individuală precum înotul – sau din punct de evedere al programului zilnic, jocul în aer liber care presupune mișcare. Insist pe ideea de a nu minimaliza importanța jocului, el vând un rol de socializare, de cunoaștere și de activitate fizică”, mai spune dr. Alin Popescu.
La vârsta de 4 ani și jumătate, este imposibil ca un copil să înțeleagă regulile unui joc complex. În plus, abilitățile lui de mișcare sunt relativ limitate, ceea ce este normal. În consecință, la această vârstă este indicată joaca, sunt indicate orele de înot – dar nu la nivel intensiv – și drumețiile, având grijă la dificultatea și lungimea traseului.
După vârsta de 5 ani se poate vorbi despre schi sau mers pe role, dar, doar cu echipamente specifice de protecție și în prezența unei persoane adulte. Trebuie avut în vedere că abilitățile motorii ale unui copil ajung să fie complet dezvoltate în jurul vârstei de 6-7 ani, dezvoltare care îi permite abordarea unei palete mai largi de jocuri.
Când ne putem gândi la performanță
Pentru copiii care doresc să facă performanță, după vârsta de 7-8 ani părinții se pot gândi la o pregătire intensivă în direcția înotului, spre exemplu. „Tenisul de câmp dezvoltă încrederea în sine, capacitatea de a anticipa, crește capacitatea de concentrare și stimulează respirația. Dar supune musculatura și articulațiile la grele încercări. Acest sport poate fi început la vârste fragede dar cu o frecvență și cu o intensitate atent controlate. După vârsta de 10 ani, putem să vorbim cu adevărat despre mugurii unui sport de performanță”, recomandă medicul de medicină sportivă.
Un alt sport care poate începe la vârsta de 7-8 ani este escalada care se practică în sălile de fitness. Cea în aer liber trebuie amânată până la vârsta adolescenței pentru că presupune o serie de riscuri în ciuda echipamentelor de protecție.
Sporturi recomandate și pentru fete, și pentru băieți
Dansul stimulează capacitatea de concentrare, voința, rigoarea, dezvoltă musculatura. Recomandat pentru ambele sexe, copiii devin mai supli fie că practică dansul clasic sau dansul modern.
Gimnastica dezvoltă echilibrul, musculatura și crește suplețea corpului. Se adresează copiilor care au un spirit de competiție dezvoltat. Limitează creșeterea în înălțime prin faptul că de la vârste mici cartilajele de creștere sunt supuse zilnic presiunii specifice acestui sport.
Atletismul Lista disciplinelor acestui sport este lungă: săritură în lungime, ștafetă, cursă cu onstacole, aruncare de greutăți. Acest sport permite o bună oxigenare a plămânilor dezvoltând în același timp musculatura. Educă voința și modestia prin faptul că și dacă este foarte talentat la o disciplină, va fi foarte greu să fie la același nivel și la celelalte.
Fotbalul dezvoltă spiritul de echipă, abilitatea și rezistența. Copiii învață tactici de joc, să respecte regulile și deciziile arbitrului.
Judo se adresează mai degrabă băieților agitați și energici, dar și fetițelor care vor să practice un „sport de băieți”. Este o artă a stăpânirii de sine și imprimă copiilor igiena unei vieți sănătoase. Prietenia, curajul, modestia, armonia dintre corp și spirit, respectarea adversarului sunt câteva dintre valorile morale promovate. Prin practicarea acestui sport, copilul își dezvoltă musculatura, crescându-i în același timp și suplețea. În plus, tinerii sportivi se familiarizează cu tehnicile de autoapărare.
Înotul se adresează copiilor cărora le place apa. Stimulează rezistența și respirația. Este un sport blând, fără riscuri mari de accidentare. Multă vreme, natația a fost interzisă micuților astmatici. Astăzi, s-a ajuns la concluzia că este sportul care poate ajuta plămânii micuților bolnavi de astm. Punând în mișcare musculatura întregului corp, înotul stimulează funcția plămânilor, crescându-le astfel capacitatea de funcționare. Înotul este de asemena indicat și copiilor cu probleme osoase: scolioze, epifizite de creștere, pentru că apa preia din greutatea corpului și durerea care apare în cazul practicării altor sporturi dispare în totalitate.
Înainte de a înscrie copilul la vreun sport, părinții ar trebui să se asigure că respectivul sport este corespunzător vârstei și morfologiei copilului, astfel încât eforturile fizice să fie adaptate rezistenței musculare și osoase ale acestuia. „Chiar dacă bebelușii înotători își manifestă calitățile de la vârsta de 3 luni, nu este indicată începerea unei activități fizice susținute înainte de vârsta de 5 ani. Mai trebuie să ținem cont și de faptul că un copil cu vârsta cuprinsă între 6 și 8 ani poate efectua între 4 si 6 ore de activități fizice pe săptămână, între 8 și 12 ani până la 8 ore de sport pe săptămână, pe lângă activitățile școlare, iar de la 12 ani în sus, până la 10 ore de sport pe săptămână”, mai spune specialistul în medicină sportivă.
Atenție la sălile de fitness și riscurile lor la adolescenți
Un tip de săli de sport spre care din ce în ce mai mulți băieți adolescenți se îndreaptă sunt sălile de fitness, atrage atenșia medicul. Din dorința de a-și dezvolta musculatura cât mai repede se apucă să ridice greutăți și să ia amestecuri de proteine de care nu au nevoie.
„Aceste proteine nu sunt neapărat catalogate ca interzise dacă ei ar fi sportivi de performanță, doar că folosesc cantități mari, la o vârstă prea fragedă. Ei de fapt cred că dacă suplimentează cu cine știe ce praf, acel praf e magic și-i rezolvă bicepsul, tricepsul când nu repetă exercițiul. În plus, mai e un aspect pe care ei îl înțeleg greu – din păcate – normal sala ar trebui să fie fără greutăți la această vârstă și ca idee – inclusiv după 14 ani – ar trebui să înțeleagă că numărul de repetări e cheia succesului, nu greutățile cu care se lucrează. Nu trebuie să lucrezi puțin cu greutăți mari, să-ți supui organismul unui stres total inutil, ci să faci repetări multe, cu greutăți mici”, recomandă expertul.
Lipsa de răbdare ar putea să-i coste mai târziu: „Riscă de la hernii de disc, până la patologii serioase de coloană și de articulații mari. Poți să ai accidentări foarte serioase. În plus, procesul de creștere e prost influențat de această presiune care se exercită asupra cartilajelor. Pentru că această vârstă este explozia de creștere în cazul adolescenților”, concluzionează medicul.
Sursa: Hotnews.ro.
16.12.2025
00:53
195
Trump anunță progrese semnificative în negocierile pentru pacea în Ucraina după întâlnirile cu liderii mondiali
16.12.2025
00:19
147
Liderii europeni propun crearea unei Forțe Multinaționale pentru susținerea Ucrainei și încetarea focului în conflictul cu Rusia
15.12.2025
20:29
421
Țara în tranziție: Vremea senină și răcoroasă în Republica Moldova pentru 16 decembrie 2025
15.12.2025
19:02
484
Maia Sandu deschide Conferința la Haga pentru instituirea Comisiei de Reclamații privind Ucraina
15.12.2025
17:51
456
Peste 2.500 de cereri pentru subvenții post investiții depuse la Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură din Chișinău
15.12.2025
17:50
507
ULTIMA ORĂ // Guvernul R. Moldova va deveni PROPRIETAR al infrastructurii petroliere aeroportuare. Autoritățile REFUZĂ să aprobe activității investiționale a SRL „Lukoil-Moldova” pe teritoriul R. Moldova
15.12.2025
17:40
460
Profesorii din Moldova își pot certifica gratuit competențele digitale: înscrieri deschise pentru programul DigiProf
15.12.2025
17:26
472
Economia Republicii Moldova crește datorită agriculturii și exporturilor solide
15.12.2025
17:13
432
Cooperare esențială între Procuratura Generală și RCTV „Memoria” pentru protecția victimelor torturii în Moldova
15.12.2025
16:01
486
Modernizare energetică pentru 14 spitale din Republica Moldova: economii și condiții îmbunătățite pentru pacienți și personal
16.12.2025
00:53
5
Trump anunță progrese semnificative în negocierile pentru pacea în Ucraina după întâlnirile cu liderii mondiali
16.12.2025
00:19
9
Liderii europeni propun crearea unei Forțe Multinaționale pentru susținerea Ucrainei și încetarea focului în conflictul cu Rusia
15.12.2025
20:29
409
Țara în tranziție: Vremea senină și răcoroasă în Republica Moldova pentru 16 decembrie 2025
15.12.2025
19:02
466
Maia Sandu deschide Conferința la Haga pentru instituirea Comisiei de Reclamații privind Ucraina
15.12.2025
17:51
444
Peste 2.500 de cereri pentru subvenții post investiții depuse la Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură din Chișinău
15.12.2025
17:50
486
ULTIMA ORĂ // Guvernul R. Moldova va deveni PROPRIETAR al infrastructurii petroliere aeroportuare. Autoritățile REFUZĂ să aprobe activității investiționale a SRL „Lukoil-Moldova” pe teritoriul R. Moldova
15.12.2025
17:40
446
Profesorii din Moldova își pot certifica gratuit competențele digitale: înscrieri deschise pentru programul DigiProf
15.12.2025
17:26
461
Economia Republicii Moldova crește datorită agriculturii și exporturilor solide
15.12.2025
17:13
419
Cooperare esențială între Procuratura Generală și RCTV „Memoria” pentru protecția victimelor torturii în Moldova
15.12.2025
16:01
472
Modernizare energetică pentru 14 spitale din Republica Moldova: economii și condiții îmbunătățite pentru pacienți și personal
15.12.2025
15:54
463
Maia Sandu la Atena: pași importanți pentru aderarea la UE și consolidarea securității energetice a Moldovei
15.12.2025
14:48
615
Rusia consideră Deutsche Welle o „organizație indezirabilă”, dar postul german nu se lasă intimidat și continuă să informeze liber și independent.
15.12.2025
14:37
451
Campania „Crăciunul ne unește” revine, promovând incluziunea socială și solidaritatea prin activități caritabile în 10 școli din Moldova
15.12.2025
14:33
656
Negocierile tensionate continuă: Ucraina sub presiune să cedeze Donbasul, dar Zelenski caută sprijin internațional împotriva cererilor americane și rusești
15.12.2025
14:27
1393
VIDEO // Începutul sfârșitului pentru cariera lui Igor Dodon? Plahotniuc va depune depoziții și va DEZVĂLUI ce era în „kuliokul” transmis în 2019 fostului președinte al R. Moldova
15.12.2025
12:20
530
Condamnări severe pentru o rețea de trafic de droguri din Moldova, implicând mită de 85 000 lei pentru polițiști
15.12.2025
11:05
572
Dosarul escrocheriei cu mașini de lux: încă un inculpat trimis în judecată pentru prejudiciu de 6 milioane lei în Chișinău.
15.12.2025
10:44
560
Ministrul Dan Perciun propune soluții pentru integrarea copiilor reveniți din diaspora în școlile moldovenești
15.12.2025
09:44
740
Avertismentul MI6: Rusia, principala amenințare revizionistă și expansionistă pentru Marea Britanie
15.12.2025
09:18
813
Putin vrea să-i trimită la RĂZBOI pe moldovenii care solicită permis de ședere sau cetățeania rusească. „Condițile speciale” oferite de ruși ar putea fi o mare capcană
15.12.2025
08:30
654
Vinul Moldovei strălucește pe scena internațională la Vernisajul Vinului 2025
15.12.2025
08:04
632
Horoscopul zilei 15.12.2025
15.12.2025
00:49
805
Zelenski dispus să renunțe la aderarea Ucrainei la NATO în schimbul garanțiilor de securitate occidentale după discuțiile maraton de la Berlin cu emisarii SUA
14.12.2025
23:42
717
Premiul Nobel, scut pentru Ales Bialiațki în infernul detenției din Belarus
14.12.2025
19:01
941
Prognoza meteo pentru săptămâna 15-21 decembrie 2025
Trump anunță progrese semnificative în negocierile pentru pacea în Ucraina după întâlnirile cu liderii mondiali
Liderii europeni propun crearea unei Forțe Multinaționale pentru susținerea Ucrainei și încetarea focului în conflictul cu Rusia
Țara în tranziție: Vremea senină și răcoroasă în Republica Moldova pentru 16 decembrie 2025
Maia Sandu deschide Conferința la Haga pentru instituirea Comisiei de Reclamații privind Ucraina
1 MDL
1 EUR
19.84
1 USD
16.88
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














