Cum a REVENIT Alexandru Fleaș la conducerea Direcției Educație din Chișinău, după ce a fost demis de Silvia Radu
3315
Realitatea
Fostul șef interimar al Direcţiei generale educaţie, tineret şi sport a mun. Chișinău, Alexandru Fleaș, a revenit zilele trecute la muncă, numai că în funcția de șef adjunct al acestei instituții.
Fleaș a fost printre primii funcționari publici demiși după venirea Silviei Radu să asigure interimatul funcției de primar al Chișinău, pe 30 noiembrie 2017.
„Alexandru Fleaş a fost eliberat din funcţia de șef al Direcției educație, tineret și sport din cauza managementului defectuos al sistemului de învățământ din municipiul Chișinău, în special pentru neregulile apărute în procesul de alimentație a copiilor în grădiniţe, precum și neregulile apărute în sistemul de învățământ de la Liceul „Mihai Eminescu”, motiv pentru care funcţionarul a fost sancţionat disciplinar, fiindu-i aplicată mustrare aspră. După eliberarea din funcţia de şef al subdiviziunii, Alexandru Fleaş a revenit în funcţia ocupată anterior, cea de şef adjunct al Direcţiei generale, conform legii, nefiind posibil de demis din această funcţie. Ulterior, funcţionarul s-a aflat o perioadă îndelungată în concediu medical, iar de câteva zile a revenit la serviciu, în calitate de şef adjunct al Direcţiei generale educaţie, tineret şi sport”, explică Primăria Chișinău într-un comunicat de presă revenirea lui Fleaș la muncă.
Menționăm că Alexandru Fleaș este un apropiat al fostului primar de Chișinău, Dorin Chirtoacă. În ultimele cinci luni, Silvia Radu a demis sau i-a determinat să plece pe majoritatea șefilor de direcții și întreprinderi municipale care au activat în timpul mandatelor de primar ale lui Dorin Chirtoacă.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
14.11.2026
14:44
14.11.2026
13:56
14.11.2026
13:27
14.11.2026
12:44
14.11.2026
11:52
14.11.2026
09:29
14.11.2026
09:20
14.11.2026
07:44
14.11.2026
07:41
14.11.2026
07:01
14.11.2026
05:46
14.11.2026
05:22
14.11.2026
04:30
14.11.2026
01:50
14.11.2026
01:31
14.11.2026
01:31
14.11.2026
01:30
14.11.2026
00:41
13.11.2026
23:20
13.11.2026
22:55
13.11.2026
22:09
13.11.2026
20:30
13.11.2026
19:48
13.11.2026
19:43
13.11.2026
19:32
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor
FOTO // Portretul nevăzut al Ursulei von der Leyen: Cum a ajuns o mamă a șapte copii să ghideze Europa și să susțină parcursul european al R. Moldova
Moldova, pe locul 67 în clasamentul puterii de cumpărare a salariilor în 2026
Demagogie în interesul Kremlinului? Dodon atacă aderarea la UE și acuză guvernarea de „aliniere totală” la sancțiuni, ignorând că Europa achită facturile moldovenilor lăsați în frig de „Gazprom”


















