CSM răspunde ACUZAȚIILOR lui Orândaș. Cum comentează învinuirile aduse președintelui Judecătoriei Centru
1593
Consiliul Superior al Magistraturii respinge acuzațiile lansate de fostul judecător al Judecătoriei Comerciale de Circumscripție, Victor Orândaș, despre situația din sistemul judecătoresc și presiunile la care a fost supus de către președintele interimar al Judecătoriei sectorului Centru, Ion Țurcanu, pentru a emite anumite hotărâri pe câteva cazuri pe care le avea în examinare.
„În declaraţiile efectuate, domnul Victor Orândaş a depăşit limitele admisibile ale discursului public şi a libertăţii de exprimare protejate de art. 10 al Convenţiei Europene privind apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, denigrând sistemul judecătoresc în ansamblu. Art. 10 § 2 din Convenţie subliniază că exercitarea libertăţii de exprimare cuprinde „îndatoriri şi responsabilităţi”, chiar şi atunci când este vorba despre probleme de mare interes general. Aceste îndatoriri şi responsabilităţi pot avea o importanţă deosebită în cazul în care există riscul de a se aduce atingere reputaţiei unei persoane menţionate nominal şi de a fi încălcate drepturile altora”, se arată într-o declarație a CSM ca răspuns la declarațiile făcute de Orândaș într-un interviu acordat Ziarului NAȚIONAL.
Consiliul explică și de ce nu este ales un nou președinte la Judecătoria Centru. Potrivit instituției, CSM a organizat un concurs în martie și l-a desemnat câștigător pe Ion Țurcanu, dar președintele republicii a refuzat să accepte numirea atâta timp cât în privința lui Țurcanu există o procedură disciplinară care se află în examinare.
„Ion Ţurcanu a depus cerere privind propunerea repetată la funcţia de preşedinte al Judecătoriei Centru, mun. Chişinău, examinarea cererii date fiind amânată până la finalizarea procedurii disciplinare. Din aceste considerente, un nou concurs pentru suplinirea funcţiei de preşedinte al Judecătoriei Centru, mun. Chişinău, nu poate fi anunţat”, se arată în declarația CSM.
Cât privește acuzațiile lui Orândaș precum că Țurcanu ar fi încercat să îl influențeze în luarea deciziilor pe anumite dosare, Consiliul califică aceste afirmații drept un atac la adresa judecătorului.
„Critica nefondată şi neîntemeiată adusă de către domnul Victor Orândaș contravine Codului de Etică şi conduită profesională a judecătorilor, astfel acesta încălcând art. 9 al Codului dat. Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei şi are obligaţia de a se sesiza şi din oficiu pentru a apăra judecătorii împotriva oricărui act care le-ar putea afecta independenţa sau imparţialitatea ori ar crea suspiciuni cu privire la acestea”, se mai precizează în declarația CSM.
Victor Orândaș a venit cu o replică în care observă că Colegiul disciplinar tergiversează din aprilie 2015 examinarea sesizării despre faptul că Țurcanu a încercat să îl influențeze în dosarul SRL Far 90 privind creditul de 1,8 milioane de euro luat de la BEM.
„De ce CSM nu şi-a anunţat poziţia şi în cazul denunţului public despre influenţa lui Ion Ţurcanu în dosarul SRL Far 90? CSM încearcă să justifice tăcerea frauduloasă, lipsa de acţiuni privind stoparea influenţelor asupra judecătorilor şi încercarea evidentă de a muşamaliza cazul pe parcursul a opt luni”, afirmă fostul judecător.
Cât despre observația că prin declarațiile sale Orândaș ar fi adus atingere reputaţiei sistemului judiciar în ansamblu şi lui Ion Ţurcanu în special, ex-magistratul comentează pe pagina sa de Facebook că „reputaţia sistemului judiciar în ansamblu şi a dlui Ion Ţurcanu în special nu putea fi stricată prin declaraţiile mele deoarece atât sistemul judiciar, CSM, cât şi preşedintele Ţurcanu aveau deja o reputaţie proastă învechită, mai proastă nici că se poate. Reputaţia fiind distrusă de activitatea şi deciziile netransparente şi ilegale ale CSM privind protejarea evidentă a unor anumiţi judecători şi persecutarea celor neloiali, care refuză să execute ordine pe dosare. Reputaţia unui sistem judiciar campion mondial la corupţie nu mai poate fi stricată nicicum”, a comentat Orândaș.
Fostul judecător susține că prin declarația sa CSM recunoaşte că protejează anumite persoane, aşteaptă atât cât doreşte Ion Ţurcanu ca să-şi rezolve problemele la Colegiul disciplinar.
„CSM nu a luat nici o atitudine pe parcursul a 8 luni de când se tot examinează procedura intentată lui Ţurcan privind acuzaţiile aduse de SIS în Avizul negativ în privinţa lui Ţurcan. De menţionat că în cazul meu CSM nu m-a trimis la Colegiul disciplinar pentru a examina acuzaţiile stipulate de SIS în aviz, chiar dacă în acea şedinţă, din 03 noiembrie, mai mulţi judecători cu avize negative de la SIS au fost trimişi la Colegiul disciplinar, aceasta fiind încă o dovadă că am fost persecutat, cu violarea procedurilor din cauza neascultării ordinelor venite de sus”, mai spune Orândaș.
Fostul magistrat conchide că CSM nu a sărit niciodată atât de nervos în apărarea „reputaţiei” sale şi a oamenilor săi din momentul formării, deoarece nimeni nu a atentat până acum la secretul „sfânt” al sistemului judiciar, pe care nu îl ia nicio reformă. „Anume şantajarea judecătorilor prin instituirea multiplelor proceduri cu efect de demitere, transformarea lor în militari în mantie fără epoleţi, care să execute ordine şi să emită decizii convenabile grupurilor de interese şi conducătorilor din cadrul sistemului judiciar”, scrie Orândaș.
10.04.2026
13:35
1130
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
11:56
1015
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:19
1016
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
09.04.2026
11:52
925
Șantajistul care s-a dat drept femeie pe rețelele sociale, condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru șantaj și răpirea unui automobil
09.04.2026
10:40
1197
Bunic agresiv, recidivist, condamnat la 3 ani de închisoare pentru violențe grave asupra bunicii de 83 de ani
07.04.2026
16:06
1029
Echipa procuraturilor din zona Sud câștigă Cupa Procuraturii la mini-fotbal 2026
07.04.2026
11:21
1202
Tentativă de viol asupra unei bătrâne de 85 de ani: agresorul de 42 de ani, condamnat la 11 ani de închisoare în nordul țării
07.04.2026
10:35
1236
Mamă de 23 de ani din Fălești, trimisă în judecată pentru violențe repetate asupra fiului de 3 ani
06.04.2026
10:21
1848
Hoți care spărgeau cu pietre ușile magazinelor din Chișinău, condamnați la ani grei de închisoare pentru furturi și trafic de droguri
03.04.2026
10:53
2179
Studenți de la șase universități din România și Republica Moldova au descoperit culisele Procuraturii Generale a Republicii Moldova
11.04.2026
20:49
391
Moldova, 12 aprilie 2026: cer mai liniștit, răcoare de primăvară și ploi trecătoare
11.04.2026
17:40
487
Nvidia investește în SiFive, startup-ul RISC-V de cipuri AI deschise evaluat la 3,65 miliarde de dolari
11.04.2026
08:05
648
Horoscopul zilei 11.04.2026
11.04.2026
04:30
950
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
904
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
853
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
812
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
859
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
1048
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
849
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
750
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
974
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
796
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
724
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
1119
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
904
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
11:56
1005
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
1000
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
1006
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
887
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
1122
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
1144
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
1022
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
963
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
861
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
„Kuliokul” sau Președinția. Dodon, în fața JUDECĂTORILOR la ora când Maia Sandu l-a chemat la consultări vizavi de REFERENDUMUL pentru integrarea europeană a R. Moldova
Un nou protest anunțat de Ilan Șor în fața Procuraturii Generale: „Degrabă, va fi imposibil de reparat situația”. Acțiunea urmează să aibă loc luni, 28 noiembrie
Prima reacție a Partidului „ȘOR”, după ce poliția a DEMONTAT corturile instalate pe bulevardul Ștefan cel Mare: „Noul simbol al PAS este, de astăzi, bâta și cagula”
Un nou protest de amploare în fața Președinției. Partidul „ȘOR" afirmă că la manifestația împotriva guvernării ar participa „peste 45 de mii” de oameni
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














